Mulțumită tehnologiei, putem să aflăm cu ușurință exact locul în care ne aflăm. În zilele noastre, este greu să te rătăcești cu adevărat, deși există colțuri ale Pământului care nu sunt dotate cu WiFi și unde aplicații precum Google Maps sunt inutile. De exemplu, în Siberia.
În vârstă de 15 ani, Svetlana Evai a trăit toată viața în Peninsula Gîdan, un loc înghețat din nordul Siberiei. Visa la o viață care să pună capăt rutinei trăite alături de familia ei.
Plănuind să facă o plimbare de după-masă prin tundră, Svetlana nu avea de unde să știe cât de mult se va îndepărta de la drum. Potrivit Siberian Times, în vara anului 2018, timp de două săptămâni, Svetlana a fost nevoită să lupte din greu ca să supraviețuiască…
Ca mulți alții, ea și familia sa creșteau reni ca să-și câștige existența. Deși nu e cea mai interesantă profesie, îngrijitul turmelor i-a oferit Svetlanei o mare încredere în ceea ce privea traversarea terenului accidentat din Siberia.
Svetlana își dorea să fie alături de fratele ei, care își petrecea vara în altă tabără, aflată la ceva distanță, având parte de toată distracția de care ea însăși era ținută departe.
Însă distanța nu era așa de mare – doar 6.4 kilometri. Svetlana s-a gândit că putea străbate distanța repede și că lucrurile pe care le făcea fratele ei erau mai interesante decât cele pe care le făcea ea alături de familia ei și de renii lor.
Așa că Svetlana a pornit la drum ca să-și viziteze fratele. Călătorea singură, fără GPS sau busolă, dar nu era îngrijorată. Cunoștea terenul ca pe propriul buzunar, așa că drumul n-ar fi trebuit să ridice probleme.
Au trecut câteva ore și Svetlana a început să se panicheze. Ar fi trebuit să fi ajuns la fratele ei până acum, însă se afla în mijlocul sălbăticiei, fără niciun om sau clădire în apropiere. A început să amețească.
Între timp, familia ei a început să-și facă griji. Svetlana nu lipsise niciodată atât de mult. Unchiul ei, Ivan, care știa cât de prețios este timpul, a organizat o echipă de căutare, compusă din membrii familiei și din vecini. Trebuia s-o găsească cu orice preț.
Însă Ivan știa cât de vastă este Siberia. Puteau presupune care era direcția în care pornise Svetlana, însă asta era tot ce puteau face: fata s-ar fi putut rătăci sau ar fi putut s-o apuce în orice altă direcție.
Și tocmai asta s-a întâmplat. După o noapte aspră în tundră, Svetlana nu putea să-și dea seama unde se află. Însă înainte să încerce s-o apuce spre casă, avea o altă problemă: supraviețuirea.
Svtelana era sigură că ajutorul va sosi, dar și-a dat seama că putea să mai treacă o vreme până atunci. Cu puțin noroc, a găsit niște merișoare. Erau pe jumătate înghețate și necoapte, însă erau comestibile.
Timpul trecea și Svetlana continua să meargă. Se uita mereu peste umăr, fiindcă știa că în tundră trăiau animale periculoase. Lupii arctici urmăreau de obicei renii rătăciți, însă ar fi mâncat cu poftă și o fată rătăcită.
Noaptea venea iar și iar. Temperaturile diurne puteau ajunge uneori la 26 de grade Celsius, însă temperatura pe timp de noapte scădea cu mult sub limita de îngheț. Svetlana adormea tremurând, luptându-se să rămână în viață.
Svetlana era atât de slăbită, încât nu mai putea merge. Însă voința de a supraviețui a împins-o înainte. Rugându-se ca în curând să sosească ajutorul, a început să se târască pe mâini și picioare. Nu mai avea mult timp la dispoziție.
Unchiul ei, Ivan, a continuat căutarea, însă nu descoperise nicio urmă a fetei, care lipsea deja de două săptămâni. Dar văzuse niște urși bruni. Oare vânase vreun urs fata și o târâse în bârlogul lui?
Disperat, Ivan cerceta o zonă aflată la numai 11 kilometri de casă. Apoi, din senin, a văzut o siluetă la orizont. Venea spre el. Fără să gândească, a luat-o la fugă către apariție, sperând într-un miracol.
Era Svetlana! Corpul ei era lovit și învinețit și era sleită emoțional, însă era vie. Ivan a rezistat impulsului de a o certa și a chemat un doctor s-o examineze.
Trăind într-o parte atât de izolată din Peninsula Gîdan, Svetlana nu avea acces la un personal medical corespunzător în vecinătatea casei. A sosit un elicopter care a dus-o la spital. După ce a ajuns la bord, fata a depănat povestea ei incredibilă.
Nimănui nu-i venea să creadă cum reușise fata să facă rost de cele esențiale supraviețuirii în sălbăticie. Deși era doar o fată, a scăpat de multele pericole din tundră, profitând de cel mai mare atu al tundrei: multe surse de apă proaspătă.
În mod uimitor, Svetlana părea destul de sănătoasă. Deși nu avusese adăpost, cui foarte puțină mâncare timp de două săptămâni, semnele ei vitale erau destul de stabile. Doctorii nu au găsit niciun indiciu că viața i-ar fi în pericol.
Însă, din precauție, familia ei a ținut-o în spital în Tazovski, ca să-și revină pe deplin. Erau fericiți că supraviețuise încercării și sperau că, după aventura îngrozitoare, Svetlana nu s-ar supăra să-și petreacă timpul acasă.
