Iaşul va organiza primul mare eveniment din anul de după Centenar, Ziua Unirii Principatelor Române, o zi specială care marchează împlinirea a 160 de ani de la actul istoric care a reprezentat începutul României moderne.
Pe lângă manifestările tradiționale din ziua de 24 ianuarie din Piața Unirii, în acest an Iaşul va primi, pe 23 ianuarie, vizita președintelui României, Klaus Iohannis.
Întâlnirea primarilor din Moldova
Programul zilei de 23 ianuarie va debuta la ora 11.00, când Primăria Municipiului Iaşi va găzdui întrunirea Asociației „Moldova se dezvoltă”. După cum se ştie, pe 17 decembrie, la Suceava, a fost parafat acordul cadru de înființare a Asociației „Moldova se dezvoltă”. Acordul a fost semnat de primarii Mihai Chirica (Iași), Ion Lungu (Suceava), Mihăiță Negură (Câmpulung Moldovenesc), Ilie Boncheș (Vatra Dornei), Cătălin Flutur (Botoșani), Dragoș Chitic (Piatra Neamț) și Lucian Micu (Roman). Noua entitate este deschisă și altor localități și se constituie în condițiile în care regiunea resimte lipsa investițiilor, fapt care a condus la subdezvoltare și depopulare. În asociație doresc să se înscrie și alți primari din regiune.
„Asociaţia e un semnal de alarmă că nu se mai poate, nu mai avem răbdare, nu mai putem aștepta să ne vină rezolvarea din altă parte. Vrem să dăm sprijin statului, să arătăm că Moldova se poate dezvolta alături de celelalte regiuni ale Europei și că putem micșora disparitățile între ele. Nu vrem să transformăm aceste neajunsuri în nuclee separatiste, ci să tragem un semnal de alarmă către autoritățile centrale care, nici în acest moment, nu înțeleg că Moldova se află într-o situație critică și are nevoie de un ajutor rapid pentru a micșora diferențele între Est și Vest”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Iașul primește vizita președintelui României
În seara zilei de 23 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii va avea loc recepția oficială oferită de Primăria Municipiului Iași, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. În cadrul manifestării, președintele statului va oferi Municipiului Iași decretul prin care a promulgat Legea privind declararea Iașului drept „Capitală istorică a României”, laolaltă cu declararea Albei – Iulia drept „Capitală a Marii Uniri”.
O altă manifestare va implica dezvelirea bustului poetului naţional georgian Besarion Gabashvili pe esplanada Costache Negri. Poetul şi-a trăit ultima parte a vieţii la Iaşi, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Iniţiativa aparţine Ambasadei Georgiei în România, Primăria asigurând doar amplasamentul pentru bust.
Seria evenimentelor dedicate Unirii Principatelor Române se va încheia cu o întâlnire la Palatul Roznovanu unde vor veni reprezentanţi ai mai mult asociaţii unioniste din România şi Republica Moldova.
Programul manifestărilor din ziua de 24 ianuarie 2019 dedicate Zilei Unirii Principatelor Române
ora 9.30 – Concert de muzică populară „Noi suntem români” – partea I;
ora 10.30 – Manifestările oficiale:
– Te Deum: Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Episcopia Romano-Catolică de Iași;
– Discursurile oficialităților locale și centrale;
– Depunerea de coroane de flori la Ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza;
– Parada militară;
– Intonarea „Horei Unirii”.
ora 11.30 – Concert de muzică populară „Noi suntem români” – partea a II-a (elevii David Simion, Andrei Nicăi, Diana Crăcană, Maria Ionescu, Laura Lavric, Ștefan Pintilii, Claudia Martinică, Aurel Niamțu, Marinică Botea și Orchestra „Doina Carpaților”, Ionuț Fulea, dansatorii Ansamblului „Mugurelul”, Ansamblul „Plăieșii” din Republica Moldova
– Masa populară: ceai, vin fiert, plăcinte moldovenești (5.000 de porții)
ora 12.30 – Slujba și depunerea de coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Mănăstirea Trei Ierarhi.
ora 14.00 – dezvelirea bustului poetului național georgian Besarion Gabashvili, în prezența ambasadorului Georgiei în România, pe esplanada Costache Negri
ora 18.00 – Retragerea cu Torțe (pe traseul Piața Unirii – pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii).