Nu mai puțin de 33 de milioane de euro au fost investiți în anul 2018 în domeniul agricol, iar acest program a fost accesat în rândul fermierilor, deoarece numărul lor a crescut cu peste 7.600 față de anul 2017. Dintr-un total de 16.000 de fermieri care au accesat fonduri, 64% dintre cei care au accesat programul de toamate sunt tineri sub 40 de ani. Bani au fost, însă condițiile meteoerologice i-au afectat pe agricultori.
”Dacă facem o retrospectivă a anului 2018, a fost un an capricios din punct de vedere al anotimpului pe tot parcursul, o primăvară secetoasă, o vară destul de ploioasă atunci când se recolta, un început de toamnă secetos și o iarnă cu precipitații”, a declarat Mihai Amarandei, consilier Ministerul Agriculturii.
Fermierii spun că în anul 2018 au putut accesa mult mai ușor bani de la Ministerul Agriculturii însă au fost pierdut culturi importante din cauza ploilor din vară.
”Anul 2018 a fost unul bun, spunem noi, și ne bucurăm că totuși am avut producții. Totuși, ne-am confruntat cu un fenomen cu legumele din câmp, după ploile din primăvară, tot ceea ce am plantat în câmp s-a topit. Țelina, ardeii, vinetele s-au topit. Am peirdut timp, am pierdut suflet, am pierdut bani, am pierdut investiții. Singurul beneficiu al nostru a fost că mai avem spații acoperite cu solarii și din produsele cultivate acolo, am reușit să acoperim anumite necesități. Totodată, acest sprijin primit din partea Ministerului Agriculturii a fost foarte important pentru că am reușit să mai astupăm anumite goluri pe care le avem”, a spus Eusebiu Feodorov, director executiv al Asociației Producătorilor de Legume Târgu Frumos.
Au bani dar nu au angajați
Migrația tinerilor către domeniile agricole din străinătate este în continuare tentantă. Încă de la începutul acestui ani, chiar Agenția pentru Ocuparea Forțelor de Muncă anunța sute de locuri de posturi în Spania.
”150 locuri de muncă în domeniul agricol în Spania prin intermediul Reţelei EURES. Grupul de firme Queralt din regiunea Lleida, Spania oferă 150 locuri de muncă în agricultură pentru cules fructe (mere, cireșe, nectarine, caise, etc.), curățat pomi şi în fabrică la aranjarea fructelor în lăzi și caserole. Salariul oferit este de 6,25 euro brut/oră pentru lucrul în câmp şi 5,96 euro brut/oră pentru lucrul în fabrică. Durata contractului de muncă este aprilie – septembrie 2019 cu posibilitate de prelungire până în luna noiembrie 2019”, se arată în anunț.
Tentante pentru cei aflați la început de drum, dar nu și pentru fermierii care se confruntă cu o lipsă a forței de muncă.
”Alt fenomen cu care ne confruntăm în mai toată țara este lipsa forței de muncă. Cea existentă este îmbătrânită. La ora actuală este un trend în rândul tinerilor, se iau unul după altul, deși ar putea să câștige bine și acasă, și pleacă în străinătate. Nu știu cum vom putea să soluționăm această problemă privind forțele de muncă și suntem puși în situația în care trebuie să reducem suprafețele cultivate cu legume, în special, în extravilan. Noi încercăm să le oferim un salariu bun, trei mese pe zi, condiții pentru fiecare fermier, chiar și pentru zilieri, dar nu avem de unde. Este îmbătrânită forța de muncă din agricultură, sunt bolnavi, bătrâni, nu ai cu cine face treabă”, se plâng agronomii.
Sprijin pentru fermieri în 2019
Cei car evor să își deschidă un abator, trebuie să știe că Ministerul Agriculturii are un program de finanțare a abatoarelor. Vorbim despre mai multe tipuri de abatoare modulare pentru bovine, ovine, porcine, păsări și iepuri. Termenul limită pentru solicitarea acestor fonduri este 31 ianuarie, în limita fondurilor disponibile.
”Din punctul de vedere al investițiilor și al proiectelor care au fost implementate de către Ministerul Agriculturii, la nivel de Iași, au fost alocate 110 milioane de euro pentru abatoare mici, ceea ce înseamnă că fermierii ieșeni și nu numai sunt foarte bine documentați și sunt interesați de aceste noutăți”, a completat consilierul.
Programul finanțării investițiilor în irigații continuă și în acest an prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
”Vom continua cu irigațiile. În anul 2018 au reușit să fie irigate 180.000 de hectare și vom continua cu irigațiile, cu centrele de recoltare a lânii, programe destinate accesării de fonduri pentru utilaje. Avem foarte multe proiecte pentru anul 2019”, a spus Mihai Amarandei.
Pentru a fi eligibil pentru subvenții, un fermier trebuie să dețină cel puțin un hectar de teren agricol, iar suprafața exploatată trebuie să fie de cel puțin 0,3 hectare. Condițiile sunt puțin diferite în cazul suprafețelor cultivate cu vie, livezi, pepiniere viticole, culturi de hamei și a suprafețelor cu pomi fructiferi, suprafața minimă fiind de 0,1 hectare.