Municipiul Iași va găzdui prima semifinală a competiției Eurovision România 2019. Evenimentul va avea loc duminică, 27 ianuarie, începând cu ora 21.00, la Sala Polivalentă. Gala va putea fi urmărită în direct și pe TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD și pe TVR+.
„Pentru Municipiul Iași este extrem de onorant să găzduiască acest eveniment. Primăria contribuie atât cu finanțare (230.000 lei – n.r.), cât și cu suport logistic. Sprijinim această competiție și vom acorda sprijin și în viitor. Va fi prima semifinală la Iași a acestui frumos concurs de talente muzicale. Sunt convins că va fi o competiție frumoasă și că de aici va pleca învingătorul. Succesul evenimentului este garantat de profesionalismul Televiziunii Române”, a declarat primarul Mihai Chirica, în cadrul conferinței de presă aferentă evenimentului.
Dan Manoliu, regizorul artistic al Eurovision România, a declarat că evenimentul de la Iași va fi o premieră la nivel european.
„Este pentru prima dată în istoria Eurovision când „camera verde” este în scenă. Din primul până în ultimul moment al show-ului, toți interpreții vor fi machiați și pregătiți pe scenă. Totul va fi extrem de transparent, va fi la vedere. Scena are niște dotări tehnice extraordinare chiar și pentru anul 2019. Sunt peste 200 de metri pătrați de ecrane, din care 150 de metri pătrați de mare rezoluție. Cele 12 ecrane vor avea un rol esențial în show-ul nostru. Sunt peste 200 de capete mobile. Va fi un pariu și în ceea ce privește sunetul pentru că sala este aproape 360 de grade în jurul scenei. Dorim ca fiecare dintre spectatori să audă perfect și să nu spargem timpanele”, a afirmat Dan Manoliu.
Totodată, Horia Gumeni, directorul TVR Iași, a adăugat că gala de pe 27 ianuarie este cel mai frumos lucru care se putea întâmpla săptămâna aceasta, fiind ultimul dintr-o serie de evenimente importante care s-au desfășurat la nivel local.
Recitalul din cadrul semifinalei Eurovision de la Iași va fi susținut de Iuliana Beregoi. Evenimentul va fi prezentat de Ilinca Avram și Aurelian Temișan.
Concurenţii din prima semifinală
- Trooper – „Destin”
- Berniceya – „The Call: Dynasty of Love”
- Ommieh & Anakrisez – „Rock This Way”
- Teodora Dinu – „Skyscraper”
- DYA & Lucian Colareza – „Without You (Sin ti)”
- Nicola – „Weight of The World”
- Steam – „The Way It Goes”
- Vaida – „Underground”
- Claudiu Mirea – „We Are The Ones”
- The Four – „Song of My Heart”
- Bella Santiago – „Army of Love”
Detalii despre Eurovision 2019
Selecţia naţională Eurovision 2019 se desfăşoară sub sloganul „Împlineşte visul!”. Competiția are două semifinale, la Iaşi (27 ianuarie) și Arad (10 februarie), finala urmând a se desfășura în Bucureşti, pe 17 februarie. Adi Cristescu, Mihai Georgescu (Miţă), Crina Mardare, Andy Platon şi Mugurel Vrabete vor decide cei 10 finalişti ai Selecţiei Naţionale 2019. Cinci semnifinaliști vor fi aleși la Iași, iar alți cinci la Arad. Lista finaliştilor va fi completată de telespectatori, care vor califica câte o piesă din fiecare semifinală, prin televot. Anul acesta finala concursului muzical Eurovision va avea loc pe 18 mai, la Tel Aviv.
În cadrul semifinalei de la Iasi vor fi prezentate 11 din cele 23 de melodii calificate. Piesa cântată de Mirela Vaida („Underground”) va participa în acest calup.
Cea de-a doua semifinală a fost programată pentru 10 februarie 2019 la Arad. În fiecare semifinală, un juriu național va califica cel mult 5 piese, iar publicul va putea trimite mai departe prin televot câte o melodie rămasă înafara jurizării. În calitate de organizator, SRTV poate califica prin decizie unilaterală, cel mult câte o piesă per show televizat.
Prin urmare în finala Eurovision România 2019 pot participa maxim 14 cântece. Selecția melodiei ce va reprezenta țara noastră la Tel Aviv se va face prin votul juriului internațional și al publicului. Votul telespectatorilor va avea însă ponderea unui membru al juriului și nu 50%. Marea finală va fi organizată în capitală pe 17 februarie 2019.
Selecția Națională pentru Eurovision 2019 se desfășoară sub sloganul „Împlinește visul!”. Piesele calificate în cele doua semifinalele sunt următoarele:
- Baya (Speechless) – M I H A I
- Daina – Letitia Moisescu & Sensibil Balkan
- Dear father – Laura Bretan
- Destin – Trooper
- Discrete – Xonia
- Give up now – Johnny Badulescu
- High heels on – Echoes
- Ielele – 2 Gents
- Independent – Xandra
- Make me your man – TWM
- On a Sunday – Ester Peony
- Right now – Olivier Kaye
- Rock this way – Ommieh x Anakrisez
- Skyscraper – Teodora Dinu
- Tears – Georgy
- The call – Berniceya
- The song of my heart – The four
- The way it goes – Steam
- Underground – Vaida
- We are the ones – Claudiu Mirea
- Weight of the world – Nicola
- Without you (Sin ti) – Dya & Lucian Colareza
- Your journey – Aldo Blaga
Ne apropiem rapid de marele moment al semifinalelor Selecţiei Naţionale Eurovision 2019, când vor fi aleşi 12 finalişti (10 de juriu, 2 de public). Juriul este format din 5 artişti respectaţi pe plan local şi internaţional, care vor decide cine merita să treacă mai departe. Avem detalii despre componenţa juriului, pe care o aflaţi în articol.
Cine sunt cele cinci vedete alese pentru această sarcină importantă , care vor alege cei zece câştigători în semifinalele de la Arad şi Iaşi? Lista finaliştilor va mai include încă 2 câştigători, aleşi prin televot, câte unul per semifinală. Adi Cristescu, Mihai Georescu, Crina Mardare, Andy Platon şi Mugurel Vrabete compun acest juriu ales pe sprânceană.
Adi Cristescu
Adi Cristescu este cunoscut ca solist, dar şi compozitor. A participat la festivaluri precum Mamaia, Eurovision, San Remo, dar şi la show-uri TV. A colaborat cu artişti precum Elena Gheorghe, Andra, Lora, Andreea Bălan, Marcel Pavel şi Paula Seling. Are propriul band cu care realizează concerte live acum. A declarat următoarele despre participare:
Faptul că sunt invitat să fac parte din juriu mă bucură şi mă onorează. Îmi place să pun umărul la a construi lucruri frumoase şi voi face tot ce pot să particip la o decizie cât mai bună şi corectă. Iar faptul că voi fi alături de colegi artişti – în juriu şi pe scenă – mă bucură mereu şi mă face să mă simt în familie.
Mihai Georgescu
Mihai Georgescu este compozitor, textier, solist şi profesor de canto la propria scoala de muzică. Acesta este şi fondatorul trupei Bere Gratis şi este cunoscut drept Miță. Viziunea sa despre aceasta competiţie este următoarea:
Eurovisionul este cel mai mare eveniment-concurs musical din Europa în care fiecare țară trimite artiști și piese în urma unor selecții extrem de riguroase. Folosind noutățile de ultimă generație din industrie, evenimentul nu poate fi decât unul care dă tonul în show-biz”, a declarat Miță. „Este o onoare pt mine să fiu invitat să jurizez fazele semifinale ale Selecției Naționale, marcând a șasea prezență a mea în cadrul Eurovision România.
Crina Mardare
Crina Mardare are o experienţă muzicală impresionantă în spate, după concerte susţinute în Olanda, Danemarca şi Germania, dar şi în România. A făcut parte din trupele Sfinx Experience şi Stereo, iar acum este vocal coach la propria scoala de muzică. Iată ce înseamnă poziţia de jurat la aceste semifinale pentru artistă:
Pentru mine, Eurovision reprezintă o emisiune de suflet pe care am urmărit-o mereu cu drag și mă bucur că anul acesta voi face parte din acest proiect. Oportunitatea de a fi jurat în cadrul acestui show îmi dă șansa să fac parte din procesul de selecție a celor care ne vor reprezenta și să contribui la alegerea pieselor, concurenților. Este o onoare pentru mine să fac parte din show-uri la fel ca acesta și sper că acest concurs să devină din ce în ce mai apreciat la adevărata lui valoare și de către români.
Andy Platon
Andy Platon completează juriul, din postura de compozitor, DJ şi producător, câştigător a numeroase premii internaţionale. Consideră Eurovision un concurs emblematic şi o bună rampă de lansare pentru tinerele talente, dar şi pentru afirmarea internaţională. În 2012 a câştigat premiul „L.A. Music Awards 2012” cu piesa „Starfire”, interpretată de britanicul Kris Searle. A colaborat cu Dan Bittman şi Delia, dar şi cu Andra şi DJ-ul american Markus Schulz.
Mugurel Vrabete
Lista se încheie cu Mugurel Vrabete, care a făcut istorie cu trupa Holograf, alături de care a realizat 17 albume. Are la activ mii de concerte alături de formaţie, atât în România, cât şi la nivel internaţional. În 2011 refăcea trupa Basorelief, iar în 2012 începea proiectul Irina Popa & The Sinners. Anul 2017 a adus şi o iniţiativă blues numită Hot Leeks. Apreciatul rocker vede astfel Eurovision:
Concursul Eurovision este unul dintre frumoasele proiecte de acum jumătate de veac menite a aduce împreună muzică ușoară europeană, așa cum, mai târziu, idei pornite tot atunci au adus împreună țările Europei”, a declarat celebrul bass-ist. „Mă bucură propunerea de a face parte din juriul fazelor semifinale ale concursului, o consider o recunoaștere a activității mele muzicale și a posibilității de a avea un punct de vedere avizat asupra pieselor prezentate”
Pe lângă selecţia juriului, publicul va putea alege câte un preferat pentru fiecare semifinală, votând timp de 30 de minute. Votul poate fi exprimat trimiţând numărul concurentului prin SMS la numărul de telefon 1264 (tarif: 0.5 euro, TVA inclus) sau sunând la acel număr. Se poate vota o singură dată pe un număr de telefon.
A doua semifinală are loc la Arad, pe 10 februarie, în Sala Sporturilor „Victoria”. Marea finală naţională se desfăşoară pe 17 februarie 2019, la Bucureşti. Totul va fi transmis în exclusivitate de TVR 1, TVR Moldova, TVR Internaţional şi TVR HD.
Ediţia 2019 a Eurovision are loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finală pe 18 mai.