Suntem la un pas de epidemie de gripă, dar decizia închiderii şcolilor rămâne doar a celor responsabil, inspectorate şi directori ai unităţilor de învăţământ. În acest context, în care elevii ar urma să intre în vacanța intersemestrială peste o săptămână, autoritățile ar putea da liber elevilor începând de luni.
Ministrul Sănătăţii a anunţat, totuşi, că, potrivit raportărilor, numărul îmbolnăvirilor în şcoli şi grădiniţe e unul uriaş, aproape şase mii de cazuri în nicio săptămână.
În timp ce autorităţile fac un nou apel către populaţie să respecte măsurile de prevenţie şi să nu-i scoată pe cei mici în colectivitate, dacă nu e cazul, azi părinţii şi-au mutat copiii în mall-uri. Alţii, i-au dus chiar şi la creşele pe care le-au găsit deschise.
Creșele au fost deschise, deși Ministerul Educației a dat ordin să se închidă în toată țara
Chiar dacă Ministerul Educaţiei a cerut tuturor scolilor si gradinitelor din tara să fie închise joi şi vineri, creşele nu au respectat acelaşi program. Pentru că cei mai mulţi părinţi au mers astăzi la muncă, de dimineaţă, i-au adus pe copii aici. Dar medicii ne avertizează şi ne spun clar că virusul se poate răspândi în orice tip de colectivitate
Creşele nu sunt în subordinea Ministrului Educaţiei, ci a autorităţilor locale. Aşa că ordinul de la Minister nu li s-a aplicat şi lor. Dar responsabilii se apără şi spun că au luat măsuri pentru copii.
Toate unităţile de învăţământ din ţară rămân atent monitorizate. Dacă, într-o sală de clasă, trei copii sunt diagnosticaţi cu gripă, trei zile la rând sau 20% din întreaga unitate şcolară absentează, atunci cursurile pot fi suspendate, la cererea directorului şcolii.