Întâlnirea anuală a şefului statului cu şefii misiunilor diplomatice din România a avut loc, marţi, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis ambasadorilor străini că va face tot ce ţine de el, ca preşedinte, ca „valorile democraţiei şi a statului de drept să nu fie afectate”.
Şeful statului a prezentat priorităţile României în plan extern: aderarea la Schengen, consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, o preşedinţie a Consiliului UE de succes, dar şi păstrarea procentului de 2% din PIB pentru cheltuielile din apărare. Iohannis: Statul român trebuie să rămână unul în care democraţia liberală şi statul de drept sunt pe deplin consolidate” Klaus Iohannis şi-a început discursul susţinut în faţa ambasadorilor străini cu referirea la statul de drept şi independenţa justiţiei.
Este pentru prima dată când şeful statului îşi începe discursul privind priorităţile pe politică externă cu situaţia internă din România. UPDATE ora 12.14 Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în deschiderea discursului, că „pentru ca politica externă şi europeană a României să fie performanţă, statul român trebuie să rămână unul în care democraţia liberală şi statul de drept sunt pe deplin consolidate, cu o justiţie independentă şi eficientă”. „Este o onoare pentru mine să găzduiesc, la început de an, această întâlnire tradițională cu excelențele voastre. Prețuiesc foarte mult buna cooperare pe care am avut-o până acum și sper în continuare la consolidarea relațiilor noastre pe parcursul anului 2019. După cum bine știți, o bună parte a eforturilor noastre este, în acest moment, îndreptată către exercitarea cu succes a Președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene. Vă spuneam la întâlnirea noastră de anul trecut că pentru ca politica externă şi europeană a României să fie performantă, statul român trebuie să rămână unul în care democrația liberală și statul de drept sunt deplin consolidate, cu o justiție independentă şi eficientă. Aceste considerente rămân valabile acum, când deţinem Preşedinţia Consiliului Uniunii, mai mult ca niciodată”, a spus Klaus Iohannis.
Preşedintele a continuat: „Aceste considerente rămân valabile acum, când deţinem Preşedinţia Consiliului Uniunii, mai mult ca niciodată. Vă asigur că voi face tot ceea ce ţine de mine, ca Preşedinte, pentru ca aceste valori să nu fie afectate!”. Preşedintele a arătat că, în egală măsură, indiferent de scena foarte dinamică a politicii interne româneşti, în ceea ce priveşte afacerile europene toţi factorii de decizie ai României vor acţiona unitar şi cât mai eficient, astfel încât Preşedinţia Consiliului Uniunii să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. „Dar exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene nu presupune că celelalte constante şi priorităţi strategice ale României vor intra pentru 6 luni pe un plan secundar. Astfel, triada conceptuală strategică a politicii externe a României se va menţine neatinsă: dincolo de obiectivul creşterii rolului României în cadrul Uniunii Europene, care va fi – sper – maximizat de exercitarea Președinției, păstrăm obiectivul central al consolidării şi extinderii Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi pe cel al creşterii rolului şi susţinerii României în cadrul şi pentru Alianţa Nord-Atlantică”, a spus Iohannis.
Şeful statului a arătat că aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, în toate domeniile sale, va rămâne şi în continuare o prioritate pentru politica externă a României. „Profit de acest prilej pentru a saluta recunoaşterea efortului României de participare la sistemul NATO antirachetă, prin baza Deveselu, în Missile Defense Review a Statelor Unite, recent prezentată de către Preşedintele Trump. În ceea ce priveşte NATO, acest an va marca un moment important – aniversarea a 70 de ani de la crearea celei mai puternice alianţe politico-militare din istorie, dar şi a 15 ani de la aderarea României la NATO. România va continua să susţină consolidarea Alianţei şi întărirea coerenţei sale, inclusiv a coerenţei Flancului estic. Summitul aniversar de la finalul acestui an va fi un bun prilej pentru noi progrese în acest sens, iar România va acționa în acest scop în 2019. Vom continua să alocăm 2% pentru cheltuielile de apărare, aşa cum ne-am asumat la nivel aliat”, a spus preşedintele, în discurs.
Şeful statului a mai spus că anul acesta, vom continua să aprofundăm parteneriatele şi relaţiile de tip strategic ale României. El a dat exmplul Franţei, cu care a dat un nou elan Parteneriatului Strategic, împreună cu Preşedintele Macron, prin semnarea anul trecut a unei noi Declaraţii privind Parteneriatul Strategic şi lansarea excepţionalului Sezon cultural comun, dar şi Germania, cu care dialogul politic la cel mai înalt nivel şi cel sectorial au cunoscut anul trecut un dinamism remarcabil. Klaus Iohannis a vorbit despre relaţiile cu Italia, unde a avut în 2018 o vizită de stat extrem de bună, confirmând soliditatea relației noastre, cu Polonia, cu care a continuat întărirea cooperării noastre securitare şi în alte domenii, cu Turcia, Japonia, pentru a da doar câteva exemple. „Lor li se adaugă relațiile cu statele din Orientul Mijlociu şi din Asia.
În relaţia cu Republica Moldova, vom menţine atenţia noastră prioritară asupra Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a acestui stat şi vom încuraja ferm continuarea reformelor necesare apropierii de Uniune”, a mai spus Klaus Iohannis. Preşedintele a vorbit despre exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene care „reprezintă pentru România și o oportunitate de a contribui la definirea viitorului proiectului european, în sensul promovării unei Europe mai coezive și mai puternice”. „În acest context, Summit-ul de la Sibiu din 9 mai va fi un moment cheie. La Sibiu, dorim să formulăm o viziune clară asupra liniilor de acțiune prioritare ale Uniunii Europene, care să contribuie semnificativ la definirea Agendei Strategice 2020-2024. Ne propunem, totodată, să adoptăm o Declarație Politică pentru a reafirma solidaritatea și angajamentul statelor membre pentru construirea unei Uniuni mai puternice, în plan intern și extern. Este esențial ca agenda de priorități care va fi discutată la Sibiu să corespundă agendei cetățenilor, așteptărilor lor legitime de a beneficia de rezultate concrete”, a anunţat şeful statului.
În privința Brexit-ului, şeful statului a spus că Acordul agreat deja între Regatul Unit şi UE27 reprezintă cel mai bun instrument pentru limitarea consecințelor negative ale retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru asigurarea certitudinii juridice pentru mediul de afaceri şi pentru garantarea drepturilor cetățenilor. „În urma primei respingeri a acestui Acord în Parlamentul britanic, ca Președinție a Consiliului UE vom întreprinde acțiunile necesare – în orice scenariu posibil – în coordonare cu instituțiile europene și celelalte state membre. Astfel, vom depune eforturi pentru facilitarea adoptării măsurilor propuse de Comisia Europeană pentru a ne asigura că Uniunea este pregătită corespunzător pentru retragerea Marii Britanii, în orice scenariu”, a menţionat preşedintele. El a arătat că prioritatea pe care ţara noastră a urmărit-o în negocierile cu Londra a fost protejarea drepturilor cetățenilor europeni din Regatul Unit. „O vom urmări şi mai departe, astfel încât să diminuăm pe cât posibil efectele negative care ar putea afecta viețile cetățenilor europeni, inclusiv, desigur, ale cetățenilor români”, a spus Iohannis.
„Aderarea României la Spațiul Schengen reprezintă, în continuare, pentru noi, o prioritate. Suntem convinși că acest demers poate contribui semnificativ la consolidarea securității pentru întreg spațiul de liberă circulație din Uniunea Europeană”, a spus preşedintele, în discursul susţinut în faţa corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. Ca în fiecare an, preşedintele Klaus Iohannis va prezenta direcţiile de politică externă pe care le urmăreşte România în 2019. Ulterior, la ora 14.00, preşedintele Klaus Iohannis va primi mai mulţi ambasadori străini, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare. Iar la ora 19.00, şeful statului va susţine un discurs la recepția organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană. Anul trecut, la reuniunea cu ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti, preşedintele Iohannis declara că România, ca stat cu o naţiune pro-europeană, fără partide parlamentare eurosceptice, are legitimitatea să participe alături de nucleul dur al Uniunii la consolidarea sa, alături de Germania şi Franţa. El mai afirma că aderarea României la spaţiul Schengen este esenţială şi ţara noastră pledează „ferm” pentru întărirea relaţiei transatlantice. Întâlnirea cu ambasadorii acreditaţi în România are loc în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
SURSA www.libertatea.ro