Pro România i-a mai luat o deputată lui Dragnea. Fostă pesedistă se înscrie în partidul lui Ponta

0
702
Alexandra Corina Bogaciu

După Mihai Tudose, Georgian Pop şi Silvia Oana Vlăduca, încă o deputată PSD anunţă că se înscrie în Pro România. Mai exact, Corina Bogaciu, deputat de Ilfov, demisionată din PSD după mazilirea lui Adrian Ţuţuianu, transmite pe Facebook că va intra în partidul lui Ponta.

Şi, la fel precum foştii şi iată, viitorii săi colegi Tudose, Pop şi Vlăduca critică şi ea modul în care e condus PSD-ul.

„Cu fiecare zi care a trecut de la demisia mea din Partidul Social Democrat, mi-am întărit convingerea că am făcut un lucru bun şi că doar aşa îi voi putea reprezenta cu onestitate pe cetăţenii din judeţul Ilfov care mi-au acordat voturile şi încrederea lor. Cum aş putea acum să apar în faţa lor, ca membră a unui partid care, prin guvernul pe care îl susţine, condamnă Bucureştiul şi întreaga zonă metropolitană la subdezvoltare?

Proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov, şi altele asemenea referitoare la Zona Metropolitană, nu vor mai putea fi demarate în condiţiile acestei subfinanţări, iar cetăţenii din localităţile limitrofe Capitalei vor deveni victime colaterale într-un război politic care nu-i priveşte.

De aceea, asemeni altor colegi ai mei, consider că lucrurile în PSD se îndreaptă într-o direcţie greşită şi cum în interior nu sunt tolerate niciun fel de idei sau opinii contrare celor ale echipei actuale de conducere, singura soluţie este construirea unei alternative în afara partidului.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, scrie pe Facebook Bogaciu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments