Încă de când s-a anunțat logodna ei cu prințul William, s-a observat că ducesa Kate este păzită numai de ofițeri femei, în timp ce alți membri ai familiei regale au paza asigurată de bărbați. De curând, presa britanică a observat că și ducesa Meghan, soția prințul Harry, este protejată tot de femei. Care este motivul? Se pare că decizia ar fi fost luată de prințul Charles, socrul celor două tinere ducese.
Bodyguard femeie pentru Kate. Decizia lui Charles
”Încă de la logodnă, Charles a decis că ducesa de Cambridge va fi păzită doar de femei, spunând că astfel evită ca imaginea ei să fie compromisă în vreun fel”, ar fi declarat pentru presa britanică un fost agent Scotland Yard. Cu siguranță Charles s-a referit la zvonul conform căruia Lady Diana, prima lui soție, ar fi avut o aventură cu bodyguard-ul ei, Barry Mannakee. La rândul lui căsătorit, Barry ar fi fost mare iubire a Dianei, însă relația lor a fost imposibilă, iar prințesa a suferit mult din această cauză.
Conform ziarelor de scandal, ar exista o înregistrare în care Lady Diana vorbește despre iubirea ei pentru bodyguard-ul Barry. Acesta ar fi fost concediat în momentul când Charles a aflat despre relația adulterină. Opt luni mai târziu, ofițerul ar fi murit într-un accident de motocicletă, despre care Diana considera că ar fi fost pus la cale de Servicile Secrete.
Cine este Emma Probert, garda de corp a lui Kate
Pentru a evita astfel de zvonuri, Charles a decis ca ducesa Catherine să fie păzită numai de femei. Sarcina i-a revenit ofițerului Emma Probert, în vârstă de 43 de ani, care asigură protecția lui Kate încă din 2010, când aceasta s-a logodit cu prințul William. Se pare că relația dintre Emma și Kate este una foarte apropiată, mai ales că Emma a fost în trecut stewardesă ca și Carole Middleton, mama ducesei.
Din păcate, Emma Probert are o poveste tristă, căci primul ei soț a murit foarte tânăr într-un accident la schi. Ea și-a găsit o nouă iubire în persoana ofițerului Colin Childs, care face parte din echipa de pază a reginei Elisabeta, iar cei doi au un copil împreună. Atunci când Emma Probert nu este de serviciu, paza ducesei Catherine este asigurată de Karen Llewellyn, o blondă minionă, care nu arată deloc ca un ofițer Scotland Yard. Ambele femei care o protejează pe ducesă poartă în permanență un pistol Glock.
Atunci când prințul Harry și-a anunțat logodna, viitoarea lui soție a primit tot un bodyguard femeie. Numele ei încă nu a fost făcut public, din motive de siguranță, dar blonda cu figură serioasă și-a făcut din plin datoria în timpul vizitei pe care Meghan și Harry au făcut-o în Fiji. Pe când Meghan vizita o piață din orașul Suva, locul a devenit prea aglomerat, astfel că garda de corp a decis să-i țină la distanță pe civili și să o ducă pe Meghan înapoi la hotel. Chiar și ofițerul delegat de autorități pentru a o însoți pe Meghan în această vizită a fost o femeie.
Așa cum era de așteptat, actuala soție a lui Charles, Camilla, este, la rândul ei, protejată de o femeie.