Ochi în ochi cu moartea

0
2073
Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu si Insp. Flavia Grecu

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: ”Pericolul mare în Medicina Legală îl constituie pacientul agresiv, pentru că Medicina Legală nu lucrează cu cei mai domestici pacienți”.

Insp. Flavia Grecu: ”Acolo unde e un infractor este și o victimă. Iar din experiență, am observat că acestora din urmă le e mult mai ușor să discute ce li s-a întâmplat cu o femeie”.

În cadrul Interviului în oglindă, am ales de data aceasta să stăm de vorbă cu două doamne care întâlnesc moartea aproape în fiecare zi. Prof.univ.dr. Diana Bulgaru Iliescu este medic legist de 25 de ani la Institutul de Medicină Legală Iași, iar Flavia Maria Grecu inspector de poliție în cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Iași – Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei. Ambele, prin natura meseriei, se confruntă cu multe cazuri de infracțiuni comise cu mare violență asupra persoanelor. Și au fost de acord să ne dezvăluie câteva secrete ale meseriei lor deloc pașnice.

 

1. Când a fost momentul în care ați ales această meserie?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Eram studentă în anul VI la Facultatea de Medicină când am decis să fac medicină legală. Mi-am spus că această ramură este ceea ce mi-ar plăcea să fac pentru tot restul vieții. Profesorul Gheorghe Scripcaru a fost mentorul meu.

Insp. Flavia Grecu: Când eram mică, eram foarte timidă și m-am gândit că o școală militară m-ar ajuta sa-mi schimb atitudinea. A fost o surpriză pentru toată lumea alegerea mea, inclusiv pentru părinți, care m-au susținut abia după ce au văzut că sunt într-adevăr hotărâtă.

2. Ce trăsături de caracter și ce calități sunt necesare pentru a face față provocărilor de zi cu zi în această branșă?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Nu știu dacă trebuie să ai niște trăsături de caracter speciale. Trebuie să fii un om onest în primul rând, să știi că trebuie să respecți ceea ce ai învățat în cursul facultății și în anii de după facultate, să știi că întotdeauna vei fi de partea dreptății și nici într-un caz de partea intereselor. Acestea sunt principalele calități pe care trtebuie să le aibă un legist.

 

Insp. Flavia Grecu: Dincolo de toate glumele cu polițiști, cred că inteligența este cea mai importantă calitate în acest domeniu, deoarece imprevizibilitatea muncii implică nevoia de a te adapta la orice situație limită și de a lua cele mai bune decizii pe moment. De asemenea, foarte importantă este și capacitatea de a lucra în echipă.

 

3. Meseria dumneavoastră ar fi, în opinia unora, mai potrivită pentru bărbați. Ați avut de-a face cu prejudecăți din partea colegilor?

 

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Niciodată, ba chiar dimpotrivă. În Medicina Legală, majoritatea doctorilor sunt femei. Trebuie să ai tăria de caracter a unui medic în general.

Insp. Flavia Grecu: Într-adevăr, majoritatea oamenilor când se gândesc la poliție îi asociază imaginea cu un bărbat, aspect care e normal, deoarece puterea și autoritatea sunt atribute masculine, însă uităm faptul că acolo unde e un infractor este și o victimă. Iar din experiență, am observat că acestora din urmă le e mult mai ușor să discute ce li s-a întâmplat cu o femeie. Mai ales în cazul victimelor femei sau copii. Așadar, o femeie polițist completează echipa și nu ar avea de ce să existe prejudecăți.

4. Care sunt cele mai frecvente cazuri cu care lucrați?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: După 25 de ani de medicină legală pot să spun că morțile violente sunt cele mai frecvente cazuri. Mai sunt accidentele rutiere, accidentele de muncă, apoi morțile subite, în plină stare de sănătate, care reprezintă întotdeauna o surpriză pentru anturaj.

Insp. Flavia Grecu: Mă ocup, în mare parte, de investigarea cazurilor privind infracțiuni comise cu mare violență asupra persoanelor, cum ar fi de exemplu faptele de omor sau tentativă de omor, precum și cazuri de agresiuni sexuale comise asupra copiilor.

5. V-ați simțit vreodată în pericol?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Într-adevăr, de-a lungul timpului, foarte mulți dintre colegii mei au avut o serie de afecțiuni datorate profesiei. Cele mai frecvente boli profesionale sunt tuberculoza și hepatita. M-a ferit Dumnezeu de aceste nenorociri, deocamdată, dar poate pericolul mai mare îl constituie pacientul agresiv, pentru că Medicina Legală nu lucrează cu cei mai domestici pacienți. La consultațiile medico-legale vin persoane care nu au cea mai corectă atitudine în societate, noi facem expertizele psihiatrice, unde boala psihică prezintă un grad de imprevizibilitate, deci discuțiile cu bolnavul psihic se pot termina uneori nu în cel mai frumos mod. Există pericole în Medicina Legală, dar ele există în orice meserie. Este un pericol pe care ni-l asumăm, pe care încercăm să-l minimizăm și pe care încercăm să-l gestionăm cât mai eficient, în condițiile în care acesta apare.

Insp. Flavia Grecu: Deși am fost de multe ori în situații periculoase, și aici nu mă refer doar la oameni cu atitudine agresivă, ci și la medii unde există riscul de contaminare cu diferite boli, nu mi-a fost frică. Expunerea în fața pericolelor este un atribut al acestei profesii pe care ți-l asumi în momentul în care alegi această carieră. Și în plus mai cred că Dumnezeu e de partea noastră, nu a infractorilor.

 

6. Ce sentimente v-au încercat când ați văzut pentru prima dată o victimă a unui accident (sau omor)?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Primul caz medico-legal l-am văzut în timpul stagiului din anul VI, momentele acelea au fost decisive în alegerea specialității. Dacă e să îmi amintesc cum a fost acum 25 de ani, cred că a fost greu, ca la orice început de drum.

Insp. Flavia Grecu: Imediat după terminarea facultății, când am început să lucrez, am primit spre soluționare dosare în care efectuam cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care au decedat diferite persoane, și pot să spun că cel mai greu este să nu empatizezi cu familia victimei. Însă, cu timpul, am învățat să mă detașez emoțional de tot ceea ce implică cazul la care lucrez, pentru a putea fi imparțial, pentru a nu scăpa din vedere aspecte importante și pentru a avea o viață normală în afara orelor de program.

7. Care este cea mai ciudată cauză a morții pe care ați identificat-o până acum?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Necropsiile albe – am avut, de-a lungul timpului, două sau trei necropsii albe, la care nu am putut să identific o cauză a morții. La fel, foarte ciudat a fost să îmi fie adus în sala de Prosectură un prieten sau o cunoștință foarte bună, este foarte greu pentru cineva care lucrează în acest mediu.

Insp. Flavia Grecu: Nu cred că am întâlnit până acum o cauză a morții neobișnuită, însă mi-am dat seama că dincolo de noi există o instanță superioară care decide cine mai rămâne și cine pleacă, deoarece sunt situații banale în urma cărora poate surveni decesul, cum ar fi de exemplu o masă în familie când te îneci cu un aliment, sau te înţeapă o albină, și situații extreme în urma cărora supraviețuiești, cum ar fi un accident grav, o tentativă de omor.

8. Care a fost cel mai dificil caz rezolvat?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Sunt foarte multe cazuri dificile. Dar cred că cel mai dificil a fost cazul Larisa (copila de 8 ani ucisă de un vecin al familiei în anul 2005. Trupul fără viață al fetei a fost găsit după două luni într-o ghenă – n.r.). Dar fiecare caz are particularitățile lui, greutățile lui, fiecare caz aduce ceva nou. Sunt cazuri la care examenul histopatologic, examenul toxicologic, pot să ne dea surprize foarte mari.

Insp. Flavia Grecu: Fiecare caz are particularitatea și gradul său de dificultate, și din fiecare am avut câte ceva de învățat. Una dintre lecțiile mele a fost să nu subestimez persoana din fața mea. Și aici pot să vă ofer ca exemplu pe o doamnă din mediul rural, aproape neșcolarizată căreia i-a venit ideea genială de a-l îmbăta cu alcool pe cel care îi oferea găzduire, apoi după ce urma să adoarmă, să îi pună în mână arma cu care iubitul ei încercase să omoare pe cineva într-o încăierare din timpul nopții pentru a avea amprentele sale pe aceasta, după care se gandea să meargă la persoana vătămată, care, confuză fiind din cauza leziunilor, nu-și amintea cine a agresat-o, să îi spună că a văzut la găzduitor arma în cauză și locul unde o ține ascunsă pentru a anunța organele de poliție. Evident, s-au aflat aceste detalii înainte de a-și pune în aplicare planul și și-a primit pedeapsa.

 

9. Cum îți schimbă meseria asta felul în care privești moartea?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Îl parafrazez pe profesorul Scripcaru: ”Fiecare moare în funcție de imaginea pe care și-a creat-o despre moarte”. Nu cred că meseria îți schimbă ideea despre moarte sau modul în care privești moartea, cred că ideea despre moarte ți-o formezi în funcție de cultura ta, de percepțiile tale, de credințele tale.

Insp. Flavia Grecu: E cumva un paradox, pentru că oamenii se tem de moarte, dar moartea e inevitabilă. E un prag natural pe care toți îl trecem mai devreme sau mai târziu, mai important este însă faptul că eu cred că viața e un dar.

 

10. Aveți sprijin în cei apropiați?

Prof.dr. Diana Bulgaru Iliescu: Nu doar în Medicina Legală, ci în orice profesie trebuie să ai sprijin de la cei apropiați dacă vrei să faci o profesie la standarde înalte. Îmi rămâne puțin timp pentru familie, dar ei îmi sunt alături. Găsesc înțelegere atunci când vin acasă cu gândurile mele, cu oboseala specifică de dupa orele de muncă. Da, îți trebuie sprijin. Orice profesie se face bine în condițiile în care cei din jurul tău te sprijină, te susțin și te acceptă.

Insp. Flavia Grecu: Familia mă susține în tot ceea ce fac. Problemele mai apar în momentul în care de sărbători sau cand sunt evenimente în familie, îmi petrec timpul la serviciu, pentru că nu e o profesie în care programul de lucru e fix, ci solicită multă implicare și se mai simt uneori neglijați.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments