Manifestații pentru susținerea lui Kovesi, în marile orașe din țară. Mitingurile vor avea loc vineri

0
225
CODRUȚA KÖVESI

Mai multe proteste sunt anunțate să aibă loc, vineri, 15 febuarie, în București, în mai multe orașe din țară, dar și în străinătate, după ce Laura Codruța Kovesi a fost citată, în calitate de suspect, de către Secţia de investigare a magistraților.

Protestul din București este anunțat să aibă loc, vineri, la ora 17 în Piața Victoriei. „Fix în ziua în care va trebui să plece la Bruxelles, la Parlamentul European, pentru a-și susține interviul pentru funcția de procuror-șef european, Laura Codruța Kovesi a fost citată în calitate de suspect de către Secția Speciala de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. E clar că penali fac orice le stă în putință pentru a o denigra pe fosta șefă DNA și ca aceasta să nu ajungă primul procuror-șef european, deși este cel mai susținut candidat!”, se arată în descrierea evenimentului de pe Facebook.

În Cluj, protestul va avea loc la ora 18, în Piața Unirii. „Clujul, alături de Franța, Germania, Olanda, Austria, Europa, o susține pe Laura Codruta Kovesi, care este un simbol justițiar care reprezintă poporul. Haideți să o susținem în stradă. Ne-am săturat de infractorii ce au preluat parlamentul, guvernul si toate institutiile statului!”,  au precizat organizatorii mitingului. La Constanța este anunțat un protest de la ora 19, în fața Prefecturii. „O susținem pe Laura Codruța Kovesi. Vor să o blocheze să ia postul la UE cu orice preț”

La Timișoara, manifestația este programată să înceapă de la ora 18, în Piața Victoriei. „Nu vom accepta ca România să devină un stat represiv. Strada va ține, ca și până acum, România în Europa. Ne vedem vineri seară, la ora 18, în Piața Operei.

Fiindcă România e Europa – și așa va rămâne” De asemenea, la Sibiu va avea loc un protest, tot de la ora 18, în Piața Mare: „Infractorii disperați sunt, cum știm, cei mai periculoși. Infractorii disperați care conduc România au adus-o în cel mai periculos punct de la integrarea ei europeană încoace: cetățenii României sunt tratați represiv de către puterile statului.

Ne vedem vineri seară, la ora 18, în Piața Mare” Oamenii sunt așteptați să iasă în stradă și în Dublin, în Irlanda, de la ora 19:30. „ALĂTURI DE LAURA CODRUȚA KÖVESI — vineri, 15.feb.2019, începând cu ora 19:30 (ora locală), la Spire of Dublin. Vă așteptăm alături de noi” La Bacău, protestul este programat să înceapă la ora 19, în Piața Tricolorului.

„Laura Codruţa Kovesi este prima pe o listă scurtă de trei procurori dintre care va fi selectat şeful Parchetului european. În țară, LC Koveși a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie în ziua în care pleacă la Bruxelles” La Craiova, protestul va începe la ora 18, în Piața Mihai Viteazul: „Ne-am săturat de infractorii ce au preluat parlamentul, guvernul si toate institutiile statului!”

SURSA www.libertatea.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments