Sute de mii de persoane sunt aşteptate în următoarele 20 de zile, la Carnavalul de la Veneţia, care a început ieri. Tema ediţiei din acest an este „Luna, cosmosul şi stelele”, iar tradiţionalul „Zbor al îngerului” din Piaţa San Marco va avea loc duminica viitoare. Peste 300 de artişti vor fi prezenţi la eveniment.
Aseară a fost şi prima paradă pe Marele Canal, denumită ”Sărbătoarea veneţiană pe apă”. Mai multe străzi din oraş sunt închise pe durata carnavalului, iar pe altele turiştii pot circula doar într-un singur sens, pentru a nu se crea blocaje.
Măşti din Commedia dell’Arte şi costume somptuase de epocă, banchete şi baluri elegante în palate, parade şi distracţie nebună pe străzi, artificii şi serenade din gondole vor inunda Veneţia cu buna dispoziţie a carnavalului. Între 16 februarie şi 5 martie 2019, vor veni la Veneţia în căutarea distracţiei sute de mii de oameni din toată lumea.
În fiecare an, în această perioadă, toate străzile, canalele, pieţele şi fiecare colţişor al Veneţiei se transformă prin culoare, muzică, mister şi bună dispoziţie într-o uriaşă scenă pentru nesfârşitele spectacole şi petreceri ale carnavalului.
Tradiţia carnavalului are mai mult de opt secole, dar din 1979, de când este organizat în fiecare an, carnavalul practic s-a globalizat şi este tot mai mult legat de toate culturille lumii.
Spectacolul carnavalului
Deşi tot anul Veneţia e aglomerată de turişti, în timpul carnavalului e luată cu asalt de peste un milion de oameni care vor să asiste la spectacolul buf şi să trăiască macherada.
Atmosfera este tipic veneţiană: peste tot tarabe cu măşti de carnaval, negustori care vând suveniruri, forfotă de scamatori, pictori, menestreli care se amestecă printre turişti pe străduţele labirintice.
Palatele sau clădirile mai modeste, construite acum sute de ani pe trunchiuri de tisă sau stejar, deşi sunt afectate de secole de igrasie renasc parcă, de la ferestrele care se deschid exact deasupra apei se revarsă flori, iar piaţetele şi sute de mici poduri peste canalele cu apă verde ca ceaiul sunt inundate de turişti costumaţi.
O tradiţie foarte veche a momentului de deschidere este „Zborul îngerului” din Piaţa San Marco.
Personajul care întruchipează un înger „zboară” de pe Turnul Campanile pe deasupra mulţimii adunate în piaţă şi a cortegiul de personaje istorice, în frunte cu Dogele şi soţia acestuia.
Câștigătoarea ediției de anul trecut a concursului „Festa delle Marie”, Erika Chia, va fi îngerul carnavalului din 2019.
Pentru ultima zi, care este cea mai veselă din întreg Carnavalul, sunt lăsate cele mai nebuneşti evenimente.
Sunt procesiuni cu torţe aprinse către Piaţa San Marco, inima festivităţilor, unde în cele din urmă o imensă efigie a celei mai cunoscute măşti veneţiene, Pantalone, este aşezată între cele două coloane din capătul Piazzetei San Marco care dă spre lagună şi arsă. În acest timp mulţimea scandează: „Pleacă! Pleacă! Carnavalul pleacă!” şi clopotele bisericii San Francesco della Vigna anunţă sfârşitul Carnavalului şi începutul Postului Paştelui.
Carnavalul
Cea mai frumoasă parte a carnavalului va fi însă spectacolul străzii oferit paradele şi procesiunile cu tema istorică, dar şi de miile de oameni care vor fi liberi să petreacă zi şi noapte.
Carnavalul are în fiecare an o tema pe care o respectă toate balurile, banchetele, concertele, paradele sau concursurile.
Şi programul este foarte divers, de la concursul pentru cea mai frumoasă masca a unui copil, până la cel mai exclusivist banchet la care biletul de intrare costă sute de euro şi trebuie rezervat cu mult timp înainte.
De obicei în ultima săptămâna a Carnavalului au loc parade ale unor care alegorice pe apă în şi în oraşele Mestre sau Treviso.
Balurile se ţin lanţ, sunt mai multe în fiecare seară, iar cel mai faimos este Gran Ballo delle Maschere, tradiţionalul bal masacat care are loc în fiecare an în alt palat.
Poate veni oricine dacă are costum şi mască şi ştie să danseze cadrilul sau alte dansuri vechi de secole, dar biletele de intrare sunt cele mai scumpe.
Veneţienii – maeştii deghizării
Fabricanţii de măşti formează încă din timpuri medievale o mare breaslă. Dacă vreţi să vedeţi cum se confecţionează măştile vizitaţi Laboratoriu Artigiano Maschere, de pe străduţa Barbaria delle Tole, fondat de o familie de fabricanţi de marionete, sau atelierul Ca del Sol de pe Fondamenta dell’Osmarin.
Puteţi găsi maşti aproape în toate magazinele, sau chiar la nenumarate tarabe pe stradă, dar se spune cel mai faimos magazin de măşti veneţiene este Carta Alta, care are toate tipurile de măşti, de la cele din plastic, din material textil sau din piele, cu preţuri începând de la 30-40 euro, până la cele din ceramică al căror preţ poate ajunge la câteva sute de euro.
Altădată costumele pentru carnaval erau cusute manual din mătăsuri scumpe, erau decorate sau brodate şi reprezentau adevărate opera de artă, astăzi însă există centre pentru închirierea sau cumpărarea costumelor de carnaval şi puteţi să va costumaţi oricum doriţi: în Pantalone, Arlecchino, Zanni, în costume preistorice, de zâne, domniţe sau trubaduri sau în zeci şi zeci de alte feluri.
Veţi putea fi cât de creativ doriţi, iar cei care nu vor fi prea inspiraţi pot purta doar Bauta, o masca albă cu un nas încovoiat, asortată cu o pelerină neagră şi un tricorn.
Sau, puteţi purta o Volto, o simplă masca albă, o bandă neagră de catifea Morreta, o Gnaga sau o masca de Columbina, care vă va acoperi doar ochii, nasul şi obrajii, sau dacă vreţi să fiţi mai bizar puteţi alege masca Medico della peste, doctorul ciumei.
Istoria carnavalului
A început în 1162, când Republica Veneţia era la apogeul puterii sale şi controla militar întreagă Mediterana orientală, iar comercial nu avea rival în Europa şi nici în Orientul apropiat.
Dogii conduceau deja republica de 565 de ani, iar Marea Bazilica di San Marco domnia oraşul de aproape un secol. Victoria din anul 1162 a Serenissimei republici împotriva lui Ulrico, Patriarhul Aquileiei, a fost sărbătorită în piaţă din faţa marii Bazilici San Marco cu muzică, dans şi mare bucurie de venetien, şi astfel a debutat carnavalul.
Costumele şi măştile au fost purtate abia mai târziu şi doar de veneţienii de vază sau de cei care soseau incognito la Veneţia pentru a petrece fără a fi recunoscuţi. Veneţienii îşi făceau singuri costumele şi măştile sub care îşi ascundeau identitatea, statutul social şi chiar sexul. În decadenta Veneţie, la adăpostul anonimatului oferit de mască, nobili îşi permiteau să nu-şi onoreze datoriile făcute la masă de joc, iar doamnele din înalta societate puteau cochetau cu oricine şi nici o plăcere nu le era interzisă.
Libertinajul mascat încuraja infidelitatea şi amestecul claselor sociale şi ataca moralitatea cetăţii, iar dogii au încercat să stopeze declinul. Prin decretul din 22 februarie 1339 s-a stabilit că personajele mascate nu mai au voie să se plimbe noaptea prin oraş, iar o lege din 24 ianuarie 1458 a interzis bărbaţilor costumaţi în femei să pătrundă în mănăstirile de maici pentru a comite „multas inhonestates”. Şi conducerea biserici catolice a încercat, fără succes, să readucă carnavalul înapoi în limitele religioase. Un decret din 13 august 1608 a limitat purtatul măştilor doar pe perioada Carnavalului şi a banchetelor oficiale, iar o lege din 1703 a interzis purtarea lor în incinta caselor cu jocuri de noroc. Bărbaţii care nu se conformau erau pedepsiţi cu doi ani de închisoare, 18 luni pe galerele şi amendă, iar femeile ar fi fost biciuite pe tot drumul dintre Piaţa San Marco şi zona Rialto şi apoi expulzate de pe teritoriul Republicii Veneţiene timp de 4 ani.
După căderea Republicii Veneţia în 1797, când a devenit parte a Imperiului Austriac, s-a interzis cu desăvârşire purtarea măştilor pentru câteva zeci de ani, apoi însă s-a revenit asupra deciziei şi veneţienii au fost lăsaţi să poarte măştile pe timpul Carnavalului.
Cu sau fără masca, canavalul baroc a continuat, a devenit notoriu şi a luat amploare când mulţi tineri bogaţi din Europa soseau la Veneţia incognito pentru a se delecta cu plăcerile vieţii fără să fie recunoscuţi, iar picturile lui Francesco Guardi şi jurnalele lui Giacomo Casanova spun poveştile acestei epoci.
În secolul XVIII puterea Veneţiei a scăzut şi tradiţia carnavalului a fost întreruptă, 1797 fiind ultimul an oficial al carnavalului ca sărbătoare publică, deşi petrecerile au continuat an de an, dar numai în palatele nobilimii veneţiene.
S-a mai încercat, fără succes, revitalizarea carnavalului, dar în 1930 dictatorul Mussolini l-a interzis definitiv. A renăscut însă prin pasiunea unor localnici în 1979 şi apoi din anii 1980 a început să crească odată cu turiştii care au început să vină în valuri, iar carnavalul şi măştile veneţiene au ajuns să fie cunoscute în întreaga lume ca simbol al Veneţiei pe timp de iarnă.
