1. Cât de important este să păstrăm un echilibru între alimentație și exerciții fizice?
Dr. Adina Rusu: Este foarte important ca, atunci când ne decidem să începem un program de exerciții fizice, să existe o coordonare între tipul de efort, frecvența cu care mergem la sală, ora la care facem efortul și alimentație. Dacă nu ajustăm alimentația corespunzător activității fizice, riscăm să nu asigurăm organismului nutrienții necesari pentru refacerea după efort și pentru eficiență în timpul sportului. Mai ales atunci când dorim să scădem în greutate și mergem și la sală, alimentația corectă este foarte importantă, în caz contrar, existând riscul să pierdem prea mult din masa musculară, din masa slabă a organismului, și mai puțin din masa grasă, cea care ne dorim, de fapt, să scadă.
Rada Baltag: Cred că echilibrul trebuie păstrat pentru fiecare separat și mai puțin între ele. Împătimiții în ale sportului sunt în minoritate iar explozia obezității arată că mâncatul în exces și cu un conținut crescut de zahăr devine un sport în sine. Dacă aveți curiozitatea să vă uitați la piramida alimentară din România și din orice altă țară, veți observa că activitatea fizică (începând de la plimbare și până la cele mai variate forme de exerciții) este prezentă la baza acesteia, iar asta înseamnă că face parte din normalitate alături de o alimentație variată și calitativă. Trebuie să mâncăm atât cât avem nevoie și să ne mișcăm pentru a fi sănătoși, doar că sănătatea asta este percepută ca o normalitate și din păcate puțini sunt cei care se gândesc la cum se vor simți după X ani de sedentarism.
2. Cât de strânsă este legătura dintre obezitate și alimentație?
Dr. Adina Rusu: Alimentația, alături de ceilalți factori de risc, cum ar fi factorii genetici și sedentarismul, cauzează obezitatea. De fapt, surplusul de kilograme apare atunci când aportul energetic, deci ceea ce aducem noi organismului prin alimentație, depășește consumul energetic al organismului. Alimentația, și în special schimbările care s-au făcut în timp în compoziția alimentelor pe care le consumăm, în obiceiurile alimentare, în stilul de viață, per total, fac ca tot mai mulți oameni să lupte cu această povară a kilogramelor în plus. Ne-am îndepărtat foarte mult de ceea ce era alimentația noastră tradițională, consumăm multe alimente procesate, multe chimicale, compuși pe care organismul nostru nici nu-i recunoaște, consumăm porții tot mai mari, alimentația nu mai reprezintă hrană, fiind transformată în recompensă emoțională sau doar automatism, iar toate aceste lucruri se văd atât pe cântar, cât și în starea noastră de sănătate.
Rada Baltag: Cunoaștem astăzi că obezitatea este o afecțiune multifactorială și da, alimentația este un factor cu impact major asupra acestei condiții. Spre deosebire de perioada în care oamenii trebuiau să muncească din greu pentru a face rost de mâncare, acum, suntem în perioada de abundență alimentară ceea ce duce și la supraconsum iar rezultatul este transpus în rapoartele organizațiilor internaționale care arată că obezitatea crește alarmant și implicit bolile asociate obezității.
3. Ce părere aveți despre suplimentele alimentare pentru slăbit?
Dr. Adina Rusu: Din punctul meu de vedere, suplimentele alimentare sunt o mare păcăleală, o afacere prin care se profită foarte mult de vulnerabilitatea, de dorința foarte mare de a slăbi pe care o au persoanele obeze. Nu este ușor să slăbești și, prin urmare, atunci când ți se promite că, doar cu o pastilă, doar cu un supliment, cu un ceai, poți rezolva această problemă, există riscul să cazi în această capcană și să încerci. Multe dintre ele, și mă refer aici în special la cele vândute pe internet, pot fi periculoase, pot conține substanțe interzise, cum sunt amfetaminele. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu există soluții miraculoase pentru a scăpa de kilogramele în plus. Dacă ar exista astfel de soluții, nu ar mai exista obezitatea! Singura soluție e disciplina și, într-adevăr, aceasta poate fi și cea mai grea, dar este singura care ne poate aduce rezultate pe termen lung!
Rada Baltag: Când aflați despre unul care chiar își face treaba, vă rog să-mi spuneți și mie. Mulți caută formula ideală: să mănânc ce și cât vreau, să rămân sedentar, să beau sucuri = zahăr în loc de apă și cu toate acestea, să rămân slab și sănătos. În practica mea nu am întâlnit pe nimeni care să fie zvelt și tonifiat datorită suplimentelor pentru slăbit. Nu există pastila minune. Din câte știu, oamenii de știință încearcă să o găsească pentru a-i ajuta pe cei cu obezitate morbidă însă deocamdată nu le-a reușit.
4. Cum pot fi combătute efectele produse de alimentația de tip fast-food?
Dr. Adina Rusu: Efectele alimentației de tip fast-food nu pot fi combătute, chiar este un studiu recent care arată că alimentația bogată în grăsimi nesănătoase și bogate în zaharuri, așa cum este alimentația de tip fast-food, are consecințe pe termen lung, consecințe care se văd în ani. Alimentația de tip fast-food trebuie să rămână excepție în viața noastră și nu obicei. Să nu ne păcălim că, dacă vom ține două săptămâni de „diete detox”, de sucuri sau de suplimente, vom spăla efectele pe care lunile sau poate anii de alimentație dezechilibrată le pot avea asupra sănătății noastre.
Rada Baltag: Prin evitarea acestor preparate. Aceasta ar fi partea frumoasă a medaliei însă este la fel ca și cu fumatul. Toți cunosc consecințele fumatului asupra sănătății, însă puțini sunt cei care renunță la acest obicei. La fel e și cu mâncarea care poate fi cumpărată și mâncată pe repede-nainte. Este comod să aștepți 10-15 minute și să primești totul de-a gata, însă atunci când alegem să fim hrăniți de altcineva, e bine să fim conștienți de câteva lucruri. Decizia privind prospețimea și calitatea alimentelor folosite, cantitatea de sare, zahăr și potențiatori de gust adăugați, le aparține. Oricât de ”sănătos” este marketingul unui restaurant, doar ei știu ce se întâmplă în bucătărie. Recomandarea mea este să gătiți și să ajungeți la un consum de 80-90% de preparate gătite acasă. Iar singura soluție pe care o văd în ceea ce privește alimentația fast-food, este servirea ocazională a acesteia.
5. Este recomandată persoanelor supraponderale o alimentație care exclude carnea?
Dr. Adina Rusu: În prezent, alimentația noastră este dezechilibrată ca și macronutrienți, deoarece conține cantități mult prea mari de carbohidrați, în special zahăr din dulciuri și amidon din făinoase și cartofi, sau prea multe grăsimi, care pot fi luate atât din alimentele prăjite, de tip fast food, cât și din dulciuri, în special din dulciurile din comerț. Prin urmare, scoaterea cărnii din alimentație nu reprezintă o soluție pentru kilogramele în plus. Este, însă, indicat să nu se mai consume carne grasă, să fie evitate semipreparatele și alte produse procesate din carne, produse care pot avea potențiatori de gust, compuși asociați cu creșterea în greutate. De asemenea, carnea, la fel ca toate celelalte grupe de alimente, ar trebui să fie preparată corect și consumată în porții corecte, adaptate fiecărui individ în parte.
Rada Baltag: Organizare, disciplină, mișcare, porții potrivite și alimentație variată este ceea ce li se potrivește celor care-și doresc să slăbească. În cazul persoanelor sănătoase, care au doar un exces de greutate fără a prezenta și alte patologii, excluderea unui aliment sau a unei grupe alimentare este o alegere proprie și nu poate fi impusă de către altcineva. Din punctul meu de vedere și conform literaturii din domeniul nutriției, nu există argumente care să sprijine excluderea cărnii din alimentație. Carnea este o proteină ceea ce este echivalent cu un grad de sațietate mai crescut. Ce înseamnă asta? Că după o masă ce conține 80-100 de grame de carne slabă sau 150 de grame de pește, ne vom simți sătui pe o perioadă mai îndelungată decât dacă am mânca doar carbohidrați. Întrebarea pe care mi-o pun este mai curând legată de calitatea cărnii pe care o consumăm pentru că da, puțini sunt cei care au acces spre carne crescută la curte și hrănită ”tradițional”.
6. Care sunt cele mai frecvente greșeli ale celor care apelează la serviciile dumneavostră?
Dr. Adina Rusu: Cele mai frecvente greșeli sunt legate de nerespectarea meselor, de consumul dulciurilor în cantități prea mari, precum și de porții alimentare supradimensionate. De asemenea, consumul redus de apă și, în multe cazuri, înlocuirea acesteia cu sucuri reprezintă o problemă.
Rada Baltag: Nu le pot numi greșeli. Sunt așteptările nerealiste care demotivează rapid. Și în domeniul fitness-ului sunt antrenori care promit stelele și luna și promit că, într-o lună, o persoană sedentară care nu are niciun istoric de activitate fizică va deveni un model Victoria Secret. Lucrurile nu stau chiar așa. Eu una aleg să spun de la începutul colaborării cum stau lucrurile dar chiar și așa, speranța că la al 3-lea antrenament abdomenul va fi plat încă rămâne în picioare. Spre deosebire de fast-food, pentru tonifierea musculară nu există opțiunea de fast. După 8-10 ore zilnice petrecute pe scaunul de birou sau din mașină, corpul are nevoie să fie dezmorțit, dar în niciun caz nu putem supune mușchii unui efort mare din prima. Creșterea intensității se face gradual. Eu cred doar în lucruri făcute constant și cele mai bune rezultate le-am văzut la persoanele care au același ritm al activității fizice și peste o lună și peste un an.
7. Ce părere aveți despre shake-urile proteice? (Mă refer la cele produse de anumite firme din străinătate…)
Dr. Adina Rusu: Consider că nu ar trebui să înlocuim alimentația cu prafuri, oricât de „naturale” sau de pline de promisiuni ar fi ele. Organismul nostru este conceput să fie alimentat, să digere și să absoarbă nutrienți obținuți din alimente. Foarte multe studii au arătat că nutrienții extrași din alimente nu au același impact asupra organismului ca atunci când consumăm alimentul. Prin urmare, nu recomand aceste produse. Trebuie să ne hrănim cu alimente!
Rada Baltag: Fără a face referire la o anumită marcă sau producători, shake-urile proteice își au rolul lor în anumite zone ale fitness-ului cum ar fi culturismul. Chiar și sportivii de performanță au nevoie de ele în anumite perioade de băuturi și produse speciale. Eu nu am folosit și nici nu am recomandat suplimente proteice sau shake-uri proteice în colaborările pe care le-am avut din simplul motiv pentru că antrenamentele pe care le practic nu presupun o uzură musculară crescută și nici nu am constatat un deficit proteic la persoanele cu care am interacționat. Recomandarea mea este să se consume proteină de înaltă calitate cum ar fi carne slabă, pește, ouă, lapte, fasole etc.
8. Care este motto-ul după care te ghidezi când vine vorba despre alimentație și sport?
Dr. Adina Rusu: Mootto-ul după care mă ghidez este: moderație, variație, echilibru! Consider că nu trebuie să exagerăm cu nimic din ceea ce facem, că orice lucru, oricât de bun ar fi, dacă este în exces, devine dăunător!
Rada Baltag: O alimentația variată și calitativă din punct de vedere al nutrienților. Desigur, trebuie să aibă un gust bun, să arate și să miroase bine. Cât despre sport, fac ceea ce-mi place și asta le recomand tuturor.
9. Cât de importantă este alimentația pentru sănătate în special pentru cineva care merge la sală?
Dr. Adina Rusu: Alimentația este extrem de importantă și dacă facem și dacă nu facem sport. Trebuie să conștientizăm faptul că organismul nostru, țesuturile, celulele noastre, se regenerează pe baza nutrienților pe care îi aducem din alimentație. De asemenea, alimentația dezechilibrată poate să aducă în organism compuși toxici care ne pot îmbolnăvi, genele noastre pot fi afectate de multe dintre substanțele conținute de alimentele moderne, fapt care ne poate afecta starea de sănătate.
Rada Baltag: Mușchii consumă multă energie și deci, au nevoie să fie hrăniți corespunzător pentru refacerea lor și pentru a evita oboseala musculară. Sportul este un reglator al apetitului și rareori sunt cazurile în care să existe o foame nebună după o oră de exerciții. Desigur, trebuie avuți în vedere mai mulți parametri precum intensitatea, frecvența și durata antrenamentului. O să mă refer doar la tipul de antrenament pe care-l practic la studio. Este un antrenament cu intensitate medie, cu o durată de 50 de minute iar asta înseamnă că în funcție de ora la care ies de la sală, clientele pot bea o cană cu lapte (dacă este după antrenamentul de seară) sau pot avea o masă mai consistentă formată dintr-o porție de proteină și salată dacă antrenamentul a fost la orele amiezii. Hidratarea atât în timpul antrenamentului cât și după antrenament este esențială pentru sănătatea mușchilor deci, beți apă. În cazul atleților de performanță lucrurile stau diferit și au nevoie de o abordare diferită. Frecventarea sălii de două sau de trei ori pe săptămână nu ne trece pe lista sportivilor de performanță.
10. Care sunt cele 3 reguli de care trebuie să ținem cont ca să atingem o stare fizică și psihică bune?
Dr. Adina Rusu: Nu știu dacă putem să rezumăm doar la trei reguli, dar cred că trebuie să încercăm să găsim un echilibru în stilul nostru de viață, între alimentație, mișcare, odihnă și relaxare. Trebuie să devenim o prioritate în tot ceea ce facem și să nu lăsăm stilul de viață actual, alert și stresant să ne acapareze cu totul.
Rada Baltag: Să ne bucurăm de tot ceea ce facem. Să avem grijă de noi (și aici poate fi o listă luuungă) și să fim conștienți că singurii care ne pot ajuta cu adevărat suntem tot noi înșine. Specialiștii la care apelăm ne pot oferi informații prețioase, ne pot ghida și ne pot da recomandări utile dar de noi depinde ce facem cu toate acestea și când le punem în aplicare.