2019: un an pe care antreprenorii nu îl pot trece decât cu ajutorul unor consultanți foarte bine pregătiți!

Mirabela Miron, co-fondator AVISSO

0
594
Mirabela Miron

România se află în fața unuia dintre cei mai dificili ani din punctul de vedere al fiscalității și imprevizibilității din sectoarele economiei. Dincolo de celebra Ordonanță de Urgență 114, trebuie să ne uităm cu atenție asupra declarațiilor pe care le-a făcut recent Doru Dudaș, director general în cadrul Ministerului de Finanțe, unul dintre artizanii în materie de legislație fiscală. Acesta vorbește despre un plan amplu de modificări care vizează companiile, ce vor fi făcute, în trei etape, începând din „viitorul apropiat”.

La începutul acestui an a circulat prin redacțiile de presă economică un proiect de OUG care cuprindea, la rândul său, nenumărate modificări ale Codurilor Fiscal și de Procedură Fiscală. Scopul final anunțat: „o mai bună echilibrare a raportului dintre contribuabili și administrația fiscală“.

Deși domnul Dudaș nu a intrat în foarte multe amănunte, se pare că, în mare, este vorba despre măsuri precum:

» inspectorii antifraudă să fie obligați să prezinte, atunci când încep un control inopinat la firme, un aviz prin care să-și motiveze verificările. În prezent, Codul de procedură fiscală nu conține o asemenea dispoziție;

» modificări importante care vizează inspecțiile fiscale;

» reglementare, în premieră, privind consolidarea fiscală pentru impozitul pe profit.

În condițiile în care guvernările actuale nu au mai ținut cont de prevederea legală ca orice modificări ale Codului Fiscal să fie implementate la 6 luni de la anunțarea acestora, ne putem aștepta și la măsuri de substanță în privința impozitării IMM-urilor, dar și companiilor mari, pe lângă cele din prezent. De notat, în 2018 mediul de afaceri a fost nevoit să implementeze aproape 250 de noutăți fiscale!

Deși România a cunoscut în ultimii ani o importantă creștere economică, aceasta nu a fost dublată și de măsuri eficiente în privința ușurării vieții antreprenorilor. Singura soluție pe care aceștia o au la îndemână este accesarea la timp de servicii specializate de consultanță fiscală, pe lângă cele interne. Adeseori, chiar și în companiile medii și mari procesele interne ocupă primul loc, de la contabilitate primară la întocmire de balanțe, însă tabloul general al mediului economic și fiscal în care se integrează o societate comercială poate fi scăpat din vedere.

Modificările de substanță în legislație pot conduce la greșeli care, ulterior, se traduc în amenzi usturătoare, dat fiind că Guvernul pune pe ANAF o presiune uriașă în privința colectării. E de așteptat în perioada următoare ca ANAF-ul să demareze foarte multe controale tematice și să încerce să obțină venituri suplimentare pentru finanțarea Bugetului de Stat și din „piatră seacă“!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments