Ca și Valentine’s Day (Ziua Îndrăgostiţilor), Dragobetele rămâne între datele preferate pentru oficierea căsătoriilor. Duminică, 24 februarie, de Dragobete, primarul Mihai Chirica a oficiat șapte căsătorii la Serviciul de Stare Civilă.
Cadrul solemn a fost completat cu diferite surprize pentru viitorii miri oferite de reprezentanții Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași.
Tot șapte căsătorii au fost oficiate și pe 14 februarie, de Valentine’s Day. Și atunci, ca și de Dragobete, cuplurile și-au programat căsătoria prin intermediul aplicației de rezervare online.