Era sa se sinucidă din cauza DNA

Fix in ziua in care Kovesi vorbea cu tupeu despre drepturile omului, o tanara facea marturii infioratoare despre cum a fost amenintata de DNA ca sa-l infunde pe ex-primarul Gheorghe Nichita: “Presiunea pe care au facut-o m-a pus pe ganduri. Ma intrebam daca nu ar fi mai bine sa ma duc sa ma arunc in gol de pe Hotelul Unirea... Mi-au dat de inteles faptul ca as putea sa nu plec asa cum am venit... A aparut o doamna care s-a prezentat Claudia Rosu”

0
1573
Catalina Lucaci

Fix in ziua in care Laura Kovesi vorbea cu tupeu in Parlamentul European despre drepturile fundamentale ale cetatenilor, la Curtea de Apel Bucuresti continua seria marturiilor zguduitoare despre felul in care Directia Nationala Anticoruptie l-a executat pe fostul primar de Iasi Gheorghe Nichita folosind metode demne de anii ’50. Daca anul trecut fosta prietena a lui Nichita, Adina-Kramer Samson, a dezvaluit ca a dat declaratii la DNA atat cu numele real, cat si sub doua identitati false, la presiunile infernale ale parchetului , de data aceasta scenariul s-a repetat cu managerul de proiecte din Primaria Iasi, Catalina Lucaci . Informatia a fost dezvaluita de Lucaci insasi, la termenul de marti, 26 februarie 2019, in fata judecatorilor Antoaneta Nedelcu si Alin-Benone Raduinea de la Curtea de Apel Bucuresti.

Faptele pe care le-a descris Catalina Lucaci (si pe care le puteti citi mai jos) sunt de-a dreptul infioratoare, motiv pentru care unul dintre avocatii fostului primar, Ionel Nechita, a precizat pentru Lumea Justitiei ca impreuna cu celalalt aparator, maestrul Ion Cazacu, va depune la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) plangere penala cu privire la faptele de represiune nedreapta, cercetare abuziva si fals.

Mai exact, Catalina Lucaci a declarat marti sub juramant ca atat DNA Iasi (prin seful de atunci al serviciului teritorial, Bogdan Munteanu), cat si DNA Bucuresti (prin celebra procuroare Claudia Rosu ) i-au atribuit declaratii false, menite sa-l infunde pe primarul Nichita si sa-i fabrice acestuia dosarul privind presupusele fapte de luare de mita in legatura cu implementarea proiectului „Sistem de Management de Trafic in Municipiul Iasi” (finantat din fonduri europene), in sensul unei pretinse favorizari de catre edil a asocierii dintre firmele UTI si IBC, patronate de Tiberiu Urdareanu, respectiv Gabriel Mardarasevici (co-inculpati in dosar). Mai mult: cei doi procurori nu au luat in considerare explicatiile Catalinei Lucaci cu privire la situatia reala legata de derularea respectivului proiect, a precizat martora in depozitia de marti de la CAB.

Declaratia sefei de proiecte din Primaria iasi a vizat doua paliere: pe de o parte presiunile inimaginabile la care a fost supusa pentru ca DNA sa-i smulga denunturi false impotriva primarului, iar pe de alta parte desfasurarea concreta a proiectului, despre care a sustinut ca, prin insasi natura procedurii, primarul Gheorghe Nichita nu avea cum s-o influenteze, contrar acuzatiilor parchetului anticoruptie.

Continuare articol …

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments