NU PEDEPSELOR CU VIOLENTA PENTRU COPII! Ghid pe varste pentru parinti responsabili

0
379
503188690
Pedepsele cu violenta nu sunt doar nocive pentru dezvoltarea pe termen lung a copiilor, ci și ineficiente. Pentru ca ești un parinte responsabil, iti explicam in ce modalitati poti aplica regulile de disciplina fara a rani copilul fizic sau psihic, pentru fiecare varsta in parte. Specialistul iti va oferi cateva recomandari importante.

Pedepsele copiilor – ce sunt și cum functioneaza?

Putem vorbi de pedeapsa atunci cand copilul tau primește o consecinta negativa pentru incalcarea unei reguli cunoscute de conduita sau atunci cand nu se comporta corespunzator; reprezinta o modalitate de a transmite copilului faptul ca al sau comportament este inacceptabil. De exemplu, copilul poate refuza sa iși faca curatenie in dormitor; pedeapsa sau consecintele negative ale actiunii sale pot sa fie ca nu i se permite sa vizioneze emisiunea tv preferata pana cand face curatenie.

Pedepsele fizice nu invata copiii sa se comporte corespunzator și ii pot afecta.

In plus, in familiile in care parintii ridica vocea, ameninta și pedepsesc copiii, aceștia ajung sa se comporte in moduri provocatoare, dupa cum urmeaza: copilul invata ca este acceptabil sa lovești pe cineva cand ești furios, copilul poate fi ranit fizic efectiv, copilul ajunge sa se teama de parinte/parinti și sa evite sa fie prins cu o fapta inacceptabila, pedeapsa fizica ii recompenseaza (actiunea negativa este mai buna decat niciun fel de atentie)
Cel mai important aspect de subliniat, copilul necesită un mediu plăcut și iubitor de familie în care să crească și să se dezvolte; prin urmare o îndrumare din partea ta și comunicarea așteptărilor constituie pașii fundamentali, alături de o ascultare și comunicare constantă.

Pentru bebeluși (0 – 1 an) nu se aplică nicio metodă de disciplinare. În perioada de formare a atașamentului (primul an de viață) copilul trebuie să se simtă securizat nu numai fizic, cât și emoțional. Bebelușul nu trebuie lăsat să plângă până obosește mergând pe principiul că „nu trebuie răsfățat”. Totodată, copilul foarte mic nu are abilități de autoreglare emoțională dezvoltate, cu alte cuvinte nu reușește să se liniștească singur și are nevoie de ajutorul adultului pentru a-și recăpăta echilibrul emoțional (prin legănat, mângâiat, luat în brațe, stimulat senzorial etc). Treptat, copilul va învăța singur să facă acest lucru.

• Între 1 și 3 ani funcționează foarte bine distragerea atenției. De asemenea, trebuie oferită o alternativă de joacă sau explorare care să satisfacă nevoia de cunoaștere și experimentare ce a generat comportamentul nepotrivit. Spre exemplu, dacă un copil vrea să tragă de fața de masă pentru a observa vesela care cade cu zgomot asurzitor, bucuros fiind de efectul pe care el însuși îl produce asupra lumii înconjurătoare, i se va oferi copilului oportunitatea de a face același lucru dar în condiții acceptabile (exemplu: să tragă de o păturică pe care am așezat jucării zornăitoare). Explicațiile interminabile despre ce este bine și ce nu este bine au ecou redus la această vârstă având în vedere că, din punct de vedere cognitiv, copilul are o înțelegere minimală a relației cauză-efect. În plus, abia după 2 ani și jumătate se formează conștiința de sine, adică micuțul începe să își dea seama că prin modul său de a acționa are un impact direct asupra lumii înconjurătoare, că este un factor activ și nu unul pasiv. În plus, menținerea unor rutine zilnice clare (ora de masă, ora de băiță, ora de culcare etc.) va duce, în timp, prin internalizare, la un stil disciplinat de viață.

După vârsta de 3 ani începem să formulăm verbal reguli clare și să aplicăm așa-numitele consecințe logice sau naturale întrucât abilitățile cognitive si de limbaj ale copilului permit înțelegerea corectă a relației cauză-efect precum și înțelegerea unor explicații elaborate. Adică: nu te speli pe mâini, nu poți mânca sau nu te poți juca (pentru că ai microbi pe mâini). Nu strângi jucăriile de pe jos, ele dispar. Nu vrei să vii la culcare, rămâi singur (fără televizor!) – mami și tati se culcă pentru că este târziu. Evident, toate aceste consecințe trebuie aplicate calm, consecvent, și – în același timp – să fie lăudat imediat comportamentul copilului de a se conforma. În plus, modelarea unui comportament este de foarte mare ajutor (adică micuțul este pus efectiv să reproducă un comportament dezirabil în locul unuia indezirabil).

După vârsta de 6-7 ani ne putem permite să avem discuții mai elaborate cu copilul pe tema comportamentelor-problemă: de ce s-a comportat așa, care au fost urmările, ce altceva ar fi putut să facă etc. În plus, recompensele și penalizările pot fi setate pe un interval mai lung de timp (exemplu: pentru că te-ai culcat în fiecare seară la timp, la finalul săptămânii mergem în parcul de distracții).

În plus, este important să reținem următoarele:

Poziția adultului în a-și formula cerințele trebuie să fie cât mai clară și mai fermă, prin urmare este de preferat să nu folosim formula „dacă faci … atunci primești ….”, ci mai degrabă formula „faci … și apoi primești ….”, fără a intra în negocieri.
Ca regulă generală, este de preferat să nu fie folosite drept „pedepse” activitățile de învățare. Spre exemplu, este greșit să îi spunem copilului că va avea de făcut lecții toată ziua pentru că s-a comportat neadecvat. Dacă procedați astfel, activitatea de învățare va căpăta conotații negative, de penalizare, și, în consecință, copilul o va disprețui și evita.
Păstrați-vă poziția fermă pe care trebuie să o aveți întotdeauna ca părinte în relația cu copilul în ceea ce privește regulile importante de comportament. Când intrați cu copilul în discuții și negocieri interminabile despre „de ce trebuie” să se comporte adecvat în situații despre care ați mai discutat deja, tocmai i-ați dat mai multă putere. Copilul va rămâne cu percepția că sunteți dispus să faceți compromisuri. Atunci când copilul vă provoacă într-o luptă de putere repetând un comportament despre care știe deja că vă enervează, pur și simplu spuneți-i calm și ferm ce așteptați de la el să facă și, dacă nu se supune, aplicați consecința pe care ați stabilit-o deja. Calmul, fermitatea și consecvența sunt elemente-cheie.
Renunțați la ideea de a oferi „a doua șansă” sau de a negocia atunci când, în mod evident, copilul vă provoacă. Comportamentele de tip agresivitate verbală sau fizică, răutate, distrugere, lipsă de respect, obrăznicie sau impertinență nu se negociază niciodată și trebuie penalizate ferm pe loc!

Intăriți comportamentele adecvate, petreceți timp de calitate cu copilul și vorbiți cu el în mod regulat. Remarcați și apreciați comportamentele adecvate imediat ce acestea se produc. Un simplu „mulțumesc” sau exprimarea sentimentelor pozitive pe care le aveți („mă bucur foarte mult că …”) sunt suficiente. Folosiți orice ocazie pentru a-i arăta copilului că îl iubiți și îl apreciați necondiționat. Este bine să faceți acest lucru în perioadele de calm, când copilul se comportă „normal”. Acordarea unui timp special în fiecare zi este o metodă care și-a dovedit eficiența în construirea unei relații pozitive cu copiii. De asemenea, stați de vorba periodic cu copilul și exprimați-vă reciproc așteptările. Comunicarea clară și deschisă este baza oricărei relații.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments