Transnistria pare că este o regiune izolată de lume, susținută artificial de Putin și întreaga mașinărie rusă, iar ca să ajungi acolo îți trebuie o doză de curaj și nebunie. Există însă multe lucruri care leagă și azi această regiune a Republicii Moldova de România.
O regiune creată artificial de sovietici
Istoric, această regiune a fost creată în 1924 de către guvernul sovietic pe teritoriile situate la est de Nistru și a numit-o Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind parte componentă a Ucrainei sovietice. Circa 30 la sută din populația acestei regiuni erau moldoveni. În 1940, atunci când Basarabia este ruptă de la România, sovieticii îi vor alipi şase raioane ale Republicii Autonome Moldovenești și vor crea Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Administrația românească în Transnistria
În 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică. După ce ajung în Basarabia, trupele trec Nistrul, astfel că prin tratatul de la Tighina, România a preluat administrația civilă a teritoriului dintre Nistru și Bug, pe care l-a denumit Transnistria. Realizările româneşti în regiune au fost umbrite de folosirea Transnistriei ca loc de deportare şi suprimare a evreilor şi ţiganilor. Cifrele documentate de istorici arată că peste 11 mii de țigani și-au găsit sfârșitul în Transnistria. În total, în cei trei ani cât a durat stăpânirea românească în Transnistria, circa 160.000 de evrei din toată țara, dar îndeosebi bucovineni și basarabeni, au fost deportați în Transnistria în asemenea condiții, încât peste 25.000 au murit pe drum.
Sovieticii și mitul ”jandarmului român”
După cel de-al Doilea Război Mondial, puterea sovietică revine în Basarabia, iar Republica Sovietică Socialistă Moldovenească va avea o istorie de aproape cincizeci de ani. În tot acest răstimp, sovieticii au promovat intens în regiune mitul jandarmului român care a adus cu sine teroare și suferință în anii războiului. În raioanele de est ale Moldovei, URSS a localizat trupe sovietice, cunoscută acum ca fiind ”armata a paisprezecea de gardă”, cu un efectiv de personal de 22 de mii de militari. Totodată, regiunea a fost puternic industrializată de sovietici, fiind cunoscută pentru uzina metalurgică de la Râbnița, producerea de energie electrică, industria textilă, industria de producere a divinului.
Limba română – pretext pentru separare și război
În perioada anilor 80, atunci când în Basarabia începe să se dezvolte Mișcarea de eliberare națională, cunoscută apoi ca Frontul Popular, liderii raioanelor de est ale Moldovei erau printre cei care s-au opus mișcării. Una dintre principalele cauze invocate de cei care au promovat în anul 1990 separarea regiunii și declararea independenței, a fost nemulțumirea minorității, în mare parte a vorbitorilor de limbă rusă, de introducerea limbii române în calitate de limbă de stat în 1989 și necesitatea de a se adapta situației noi, percepută subiectiv ca o pierdere a statutului social cu care au fost obișnuiți.
Astfel, într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol în care procentul populației moldovenești este mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare separatistă rusă, care la 2 septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană și, cu sprijinul trupelor rusești, a izbutit în urma confruntării armate din 1992 să preia controlul asupra celei mai mari părți a zonei transnistrene a Republicii Moldova, cât și a unei zone din Basarabia în jurul orașului Tighina. În timpul războiului de pe Nistru, miturile despre ocupația română a regiunii din 1941 – 1944 au fost reînviate și multiplicate pentru a provoca ura populației băștinașe față de tot ceea ce este românesc.
România – principala destinație a mărfurilor din Transnistria
Cât de straniu n-ar părea, dar disensiunile ideologice nu încurcă regiunii transnistrene să își exporte produsele sale în România. De altfel, relația dintre afaceriștii români și regiunea transnistreană nu este una nouă. Până în 2009, erau cunoscute în România peste 20 de firme, atât din Iași, Suceava, Botoșani sau Buzău, care exportau fier vechi către uzina metalurgică din Râbnița.
Paradoxul este că, în 2015, România a salvat de la faliment Uzina Metalurgică de la Râbnița, absorbind 75% din din exporturile de producţie metalurgică din Transnistria. În 2015, grație României, Uzina metalurgică din Râbnița și-a crescut producţia de oţel la un record al ultimilor 6 ani, ajungând la volumul de 430 mii de tone. De altfel, în acest moment, România pare a fi principala țară de destinație a mărfurilor transnistrene, urmată apoi de Polonia. În anul 2016 volumul exportului transnistrean în Rusia a însumat aproape 46 de milioane de dolari, iar a celor realizate în România – 60,5 milioane de dolari.
