Bucur Retail Park, unul dintre cele mai importante proiecte de spaţii comerciale din Bucureşti, găzduieşte în mod oficial, începând cu 1 martie, prima unitate a reţelei germane de magazine KiK, situată în Bucureşti.
Investiţia în deschiderea primului spaţiu ocupat de KiK în Bucureşti se ridică la aproximativ 200.000 euro. Unitatea se întinde pe o suprafaţă de 632 m2 şi comercializează produse vestimentare la preţ redus pentru adulţi şi copii, cosmetice, jucării şi decoraţiuni interioare. Diversitatea produselor şi costurile mici au atras, în primul weekend de funcţionare, peste 2.000 de clienţi. KiK se alătură astfel altor nume importante, care au închiriat spaţii în Bucur Retail Park, printre care se numără: Penny Market, PEPCO, JYSK sau DM Drogerie Markt. Compania de consultanţă imobiliară CBRE este responsabilă de serviciile de închiriere de spaţii comerciale pentru acest proiect.
“Kik este una dintre cele mai mari şi mai populare reţele de magazine cu produse vestimentare la preţ redus din Germania, care a demarat un proces de expansiune masivă la nivelul Europei. Intrarea sa pe piaţa bucureşteană şi alegerea amplasării primei unităţi în Bucur Retail Park este o reuşită majoră pentru noi. Un rol major în acest succes îl au şi partenerii noştri de la CBRE Romania, care au adus în parc un mix de chiriaşi extrem de bine echilibrat şi adecvat proiectului”, a declarat Ştefan Paraschiv, Director General al Bucur S.A., dezvoltatorul complexului.
Bucur Retail Park este un proiect de spaţii comerciale şi rezidenţiale care va ocupa 28.000 m2 şi a cărui finalizare este preconizată pentru 2022. Parcul comercial este situat în zona Drumul Taberei – Militari din capitală, pe Bulevardul Timişoara nr. 56, beneficiind de un trafic intens datorat numărului mare de unităţi rezidenţiale şi de clădiri de birouri construite în apropiere. Complexul comercial este situat în una dintre zonele capitalei care se află într-un proces intens de dezvoltare imobiliară, atât pe segmentul rezidenţial cât şi pe cel de birouri. Bucur Retail Park este poziţionat strategic, pe unul dintre cele mai mari bulevarde ale oraşului, care leagă centrul cu partea de vest a capitalei şi este foarte aproape atât de staţiile de tramvai şi autobuz, cât şi de metrou.