“#Și eu!” este din ce în ce mai des auzit și întâlnit. Pe rețelele de socializare, pe site-urile companiilor care vor opri întreaga activitate pe data de 15 martie, în media. Practic, vocea antreprenorului Ștefan Mandachi, care a construit primul metru de autostradă din banii lui, s-a făcut auzită în toată România. Omul de afaceri spune că gestul său vine din dorința de a ieși din zona de confort dar și din cea de frică. Ștefan Mandachi spune că oamenii de afaceri se tem să își expună public punctul de vedere de frica unor controale, de amenzi sau de repercursiuni. El a renunțat la toate acestea și a pus bazele unui proiect care a luat amploare în toate mediile de afaceri. Cea mai mare dorința a sa este ca în țară să se construiască autostrăzi.
“Sunt fascinat de amploarea pe care a luat-o acest eveniment și aștept în continuare să ia amploare. Sfătuiesc și provoc ca toată lumea să ia parte. Toată ideea a luat naștere în urma unei furii colosale care s-a format în foarte mulți ani. Mi-aș dori să scot românii din zona de confort, zonă în care m-am aflat și eu. Acum nu mai pot spune că toți românii sunt comozi pentru că văd zeci de mii de firme care se aliniază demersului nostru și văd că toți oamenii vin alături de noi. Mă fascinează. Lumea se alătură și dimensiunea este fabuloasă”, a declarat antreprenorul pentru 7Est.
Ștefan Mandachi are 33 de ani și este proprietarul unui lanț de restaurante în toată țara. Acesta a fost student la Iași, motiv pentru care a venit în vizită la Clubul Scorpions pentru a fi alături de ieșeni.
“Am venit la Clubul Scorpions pentru că am făcut kickbox foarte mulți ani când eram student. Maestrul m-a invitat pentru că a văzut ce s-a întâmplat pe Facebook și mi-a zis că se alătură și el. Îmi doresc să ridic moralul ieșenilor și să îi invit la Suceava, dacă pot. Drumul este scurt dar termenul e lung și să vadă ce se întâmplă de la Iași la Suceava”, a spus omul de afaceri.
A stârnit o revoltă
Au existat și speculații cum că terenul pe care a fost construit metrul de autostradă nu ar fi aparținut antreprenorului și că acesta este cercetat.
“În relația cu autoritățile au fost niște probleme insinuate dar avem tot ce trebuie: autorizație, certificate de urbanism, toate actele legal obținute. Nu am avut nicio problemă. În momentul în care am făcut un proiect de genul, știam că va căpăta amploare. Nu am știut că o să capete o asemenea dimensiune dar mi-am luat toate măsurile de precauție ca să fim în legalitate. Mi s-a părut absurd când am văzut că am fost expropriat de teren. Am făcut clarificările necesare. Domnul primar a ieșit cu o declarație prin care a spus foarte, foarte limpede că ne susține”, a completat Mandachi.
Metrul de autostradă este primul din Moldova și respectă parametrii și dimensiunile dar nu sunt făcute studii cum ar trebui să fie în cazul unui proiect bine pus la punct. Mandachi spune că investiția este una simbolică și că a fost realizată în numai șapte ore cu o echipă de 17 oameni. Pentru construirea autostrăzii s-au folosit 4,17 metri cubi de beton, 36 de metri pătraţi de fier, un kilogram de cuie, trei kilograme de vopsea, 36 metri cubi de balastru, opt metri liniari de ţeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru parapeţii de protecţie şosea şi 12 metri liniari de ţeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru susţinerea afişajelor şi indicatoarelor rutiere. Valoarea investiţiei este de aproximativ 4.500 de euro.
“Terenul îmi aparține din 2014. Practic, acolo am pus niște panouri publicitare când am început. Acela a fost și motivul pentru care am cumpărat terenul în extravilan. Nu l-am luat ca să pun o casă. Nu mi-am luat terenul ală ca să pun o autostradă acolo. Habar nu aveam ce o să fac acolo. Am găsit un teren bine expus la drumul european și am spus că este un spațiu potrivit pentru reclamă. Că s-a transformat acum într-un loc de pelerinaj… Nu mai pot să mai gestionez situația singur. Aștept să vină lumea în acel loc”, a mai spus Ștefan Mandachi.
Inaugurarea metrului de autostradă va avea loc pe data de 15 martie.
“M-am întâlnit și cu domnul primar. Ne va ajuta să organizăm parcările pentru că vor veni foarte mulți oameni și sunt proprietăți private unde nu ne putem băga cu mașinile și primarul ne-a spus că o să vorbească cu cetățenii și proprietarii să ne ajute să parcăm mașinile care vor veni la Suceava. Eu sper să vină foarte multe. Am muncit ENORM, am o echipă lângă mine de luni de zile și stăm și lucrăm, ne certăm pentru proiectul ăsta. Sunt un om care face lucrurile foarte bine și ține la calitate, știam că o să fac un produs calitativ. Nimeni nu a avut de contestat calitatea produsului. Am ieșit cu pieptul înainte și cu dorințe mari. Să văd că se închid centre comerciale, corporații, fabrici, uzine, farmacii, 280 de firme de transport. Primesc zi de zi telefoane că sunt din ce în ce mai mulți. Nu știu cum să vă spun, optimist, dar am senzația că se va bloca întreaga țară”, spune Mandachi.
Deocamdată, Ștefan Mandachi nu știe care vor fi următorii pași în demersul #șîeu! dar speră ca românii să îi fie alături.
“Eu sper să se producă schimbarea dar nu mă pot pronunța decât în 15 martie. În 15 martie o să văd dacă România este pe avarii. Cel puțin, din prisma drumurilor, suntem pe avarii de cel puțin 30 de ani. Noi nu avem drumuri. Noi avem petice de drum. Astea nu sunt autostrăzi. Când spui autostradă, spui de la Tulcea la Oradea. Deja pot spune că nu îi aștept eu la Suceava, ci îi așteaptă sucevenii și toată lumea. E manifestul tuturor”, a spus omul de afaceri.
Totodată, Ștefan Mandachi a declarat că nu își dorește o funcție publică sau să intre într-un partid, motivând că întreaga mișcare a fost făcută din dorința de a schimba infrastructura României.
“Reacții negative nu sunt. Singura chestie de care sunt acuzat e că aș vrea să fac politică în viitor. Eu spun că am tras dubla cu Nu fac politică de sute de ori. Visul meu nu este să devin politician, am alte vise. Eu am schimbat lucruri în țară din postura de antreprenor. De ce aș vrea să mă pun în postura de politician? Nu văd care este logica și raționamentul. Să ajung politician ca să fac ceva ce am făcut în calitate de antreprenor? Ca antreprenor am posibilități mai multe acum. Nu vreau să fac politică, nu am nimic în comun cu politica, nu mă pricep și merg înainte așa”, a conchis Ștefan Mandachi.
Cine protestează?
Autostrada construită de Ştefan Mandachi a stârnit valuri la nivel naţional. Mii de antreprenori, oameni simpli, sportive şi chiar politicieni din PSD au anunţat că se alătură protestului lui Mandachi. “Eu voi fi primul dintre cei care vor opri activitatea pentru că trebuie să atragem atenţia asupra necesităţii construirii de autostrăzi. Aşa cum spuneam, nu numai Autostrada A8 este importantă, Autostrada Moldova, ci toată ţara are nevoie de reţea de autostrăzi, pentru că avem nevoie să ne dezvoltăm în primul rând. Ecoul nu cred că va fi de o rezonanţă mare pentru că despre această necesitate se vorbeşte de prea multă vreme. Probabil, s-a erodat în mintea celor care trebuie să decidă acest subiect, dar, cel puţin, vom reuşi să atragem atenţia Comisiei Europene că a devenit o problemă naţională lipsa autostrăzilor şi că ar trebui să abordăm următoarea etapă de finanţare europeană într-un mod mult mai responsabil”, a spus primarul Iaşului, Mihai Chirica.
Şi Primarul PSD al orașului Turceni dar și edilul independent din comuna Bustuchin, județul Gorj, se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi.
De asemenea, primarul PSD al comunei Săvineşti din judeţul Neamţ, Daniel Horciu, a anunţat că se alătură protestului lui Mandachi. „De ce nu? M-a determinat faptul că mă duc la schi în Austria. Fac 11 ore în România şi apoi din Ungaria până unde mă duc fac şase ore şi jumătate, fiind vorba despre aceeaşi distanţă cu aproximaţie. Sunt nemulţumit că nu sunt autostrăzi. Pe cine nu nemulţumeşte?”, a declarat Horciu.
Transportatorii suceveni se alatură şi ei protestului iniţiat de omul de afaceri Ştefan Mandachi, anunţând că pe 15 martie, la ora 15:00 vor opri camioanele timp de 15 minute, potrivit Asociaţiei Transportatorilor de Mărfuri „Bucovina“.
„Suntem câteva sute de firme de transport în judeţul Suceava şi, împreună, avem câteva mii de camioane de toate tipurile. După numărul de camioane şi după numărul de firme de transport , suntem al cincilea judeţ al ţării şi primul din Moldova. Zilnic transportăm bunuri de milioane de euro pe aceeaşi infrastructură învechită şi depăşită ca acum 10, 20 sau 30 de ani şi doar cârpită pe alocuri, primăvara“, arata ATM „Bucovina“ într-o scrisoare deschisă cu titlul „Şi cărăuşii suceveni vor autostradă!“. Printre oamenii de afaceri cunoscuţi la nivel naţional care s-au alăturat protestului este şi Viorel Cataramă, care a anunţat că Grupul de firme Elvila va întrerupe munca în 15 martie, timp de 15 minute. Ce ecou va avea protestul iniţiat de suceveanul Ştefan Mandachi, vom afla după data de 15 martie.