Bani sunt în agricultură, însă nu ne înghesuim să-i luăm

În anul 2017, la nivelul județului Iași erau cultivate cu usturoi 469 de hectare, cu tomate 1569 de hectare, iar producția de lână atingea cifra de 511 tone. E mult sau puțin trebuie privit prin comparație. Cea mai mare suprafață cultivată cu tomate în Iași s-a înregistrat în 2008, fiind 2694 de hectare. Tot în 2008 Iașul a avut și cea mai mare suprafață cultivată cu usturoi – 897 de hectare. Pentru producția de lână, de referință este anul 1990, atunci când în județul Iași se produceau 1300 de tone de lână.

0
330

Începând cu anul 2017, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a deschis un program de sprijin pentru cultivatorii de tomate, în 2018 a completat sprijinul pentru crescătorii de ovine pentru comercializarea lânii, iar din 2019 beneficiază de sprijin și cultivatorii de usturoi.

 

Ministerul Agriculturii vrea mai mult usturoi românesc

Producătorii de usturoi beneficiază de anul acesta de un ajutor de minimis din partea statului după modelul implementat deja timp de doi ani pentru cultivatorii de roșii din sere.

”Se dorește a se cultiva mai mult usturoi românesc pentru că pe piață este mult usturoi importat din China și din alte țări. Astfel, se încearcă o încurajare a producătorilor pentru a cultiva usturoi. Mai ales că în zona Moldovei este o tradiție în cultivarea usturoiului”, spune Roxana Florea, purtător de cuvânt al Direcției Agricole Iași.

Schema de ajutor de minimis se desfășoară pe o perioada de trei ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar este de 1.000 euro pentru un hectar cultivat cu usturoi. Ajutorul se calculează proporțional cu suprafata de pe care s-a obtinut o cantitate minimă de 3.000 kg la un hectar. Pentru anul 2019, ministerul a prevăzut un buget de 2 milioane de euro (9.300.000 lei). Principiul de acordare a ajutorului fiind ”Primul venit, primul servit”.

”Acum este un nou ajutor de minimis care se adresează tuturor legumicultorilor și anume ajutorul de minimis la usturoi. Este asemănător programului Tomata, doar că diferența este că nu sunt 3.000 de euro, dar sunt 1.000 de euro. Valoarea sprijinului este de 1.000 de euro pe hectar care se calculează direct proporțional cu suprafața cultivată. Omul dacă nu are un hectar nu primește 1.000 de euro, primește 300, dacă are 0,3 ha”, explică Roxana Florea.

 

 

Primii trei legumicultori înscriși la Iași pentru subvenții la cultivarea usturoiului

Până acum în Iași sunt trei legumicultori care s-au înscris pentru a primi ajutorul pentru cultivarea usturoiului, iar data limită pentru înscriere este 15 aprilie. Aceştia sunt din comuna Răchiteni, acolo unde este zona cea mai cunoscută din Iași în cultivarea usturoiului românesc. Numărul acestora este însă destul de mic prin comparație cu numărul de hectare cultivate anual în județul Iași cu usturoi.

 

Programul ”Tomata” înregistrează o creștere semnificativă a numărului de cereri

agriculturaDacă producătorii de usturoi încă sunt puțini, atunci cei care cultivă tomate au depus deja un număr record de cereri la Direcția Agricolă Iași.

”La Tomate deja este o adevărată creștere. Dacă în primul an au fost mai puțini înscriși în program, anul trecut, în primul ciclu de depunere a actelor pentru comercializarea în prima etapă de producție au fost 57 de cereri, anul acesta deja sunt 93 de doritori”, spune purtătorul de cuvânt al Direcției Agricole Iași.

Avantajul celor care depun cereri pentru a beneficia de ajutorul pe minimis la tomate este că pot depune cereri pentru subvenții pe tot parcursul anului, doar că, dacă nu se încadrează în prima etapă de comercializare, atunci aceștia vor intra pentru toamnă. Unicul lucru e că trebuie să aducă documentele justificative: că au vândut 2.000 de kg, că au 1.000 de metri pătrați de teren în spațiul protejat.

În 2019, bugetul total pentru aplicarea schemei de ajutor de minimis este în sumă de 233,19 milioane de lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei 50 de milioane de euro. Un producător de tomate poate obține o valoare totală a ajutorului de minimis de până la 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

 

La programul Lână stăm prost

Chiar dacă e la al doilea an de implementare, cererile din partea crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii încă sunt puține. Chiar dacă termenul de depunere a documentelor se încheie la sfârșitul lunii, numărul celor care au depus nu este mai mare ca cel de anul trecut.

”Anul acesta pentru a beneficia de ajutorul pe minimis la lână deja sunt 9 înscriși, iar ultima zi pentru depunerea actelor pentru programul ”Lâna” este 28 martie. Noi sperăm să mai vină, doar că anul acesta au venit tot acele persoane care s-au înscris și anul trecut”, spune Roxana Florea.

Reprezentanții Direcției Agricole Iași au și o explicație – lipsa centrelor de colectare a lânii în județul Iași, care îi descurajează pe crescătorii de animale din județ.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments