Lansarea candidaţilor Pro România a început, la Romexpo, cu discursul liderului partidului, Victor Ponta. Acesta a comentat ironic, în deschidere, anunţul lui Liviu Dragnea de la Craiova, când le-a cerut lui Claudiu Manda şi Lia Olguţa Vasilescu să fie fie naşi, la nunta cu Irina Tănase.”Am fost puţini, am rămas mulţi. (…) Vreau să vă anunţ că nu mă căsătoresc. Avea Daciana emoţii, am vrut să o liniştesc”, a spus Victor Ponta.
Victor Ponta a declarat că nimeni nu le-a dat vreo şansă şi că îi lipsesc guvernările bune, astăzi, fiind martorul unei campanii dure anti-UE. „Trebuie să luptăm împotriva xenofobiei şi a populismului”, a mai declarat Victor Ponta, afirmând că partidul său este singirul partid social liberal, pro european. „Vreau să fim alături de partidele progresiste din Europa”, a mai afirmat el, arătând că europarlamentarii Pro România trebuie să lupte ca „bugetul UE să prevadă mai mulţi bani pentru investiţii şi pentru dezvoltarea României”.
Ponta a anunţat că formaţiunea sa va face un guvern din umbră, care va monitorita toate deciziile Puterii. Ponta, atac la Dragnea: „Cine mă sfătuia în 2015: <>” Ponta a sugerat că Liviu Dragnea i-a cerut, în 2015, să dea Ordonanţă pe amnistie şi graţiere. „Cine mă sfătuia în 2015, nu îi mai spun numele, spunea: <> Şi am spus: <>”, a spus Ponta. Liderul Pro România a anunţat că va vota la referendumul din 26 mai, pe Justiţie. „Dacă va fi referendum pe 26 mai, şi întrebarea va fi dacă oamenii politici care au fost condamnaţi de un judecător, pentru o faptă penală, să nu mai aibă o funcţie publică, eu o să mă duc să votez DA, şi vă îndemn şi pe voi să mergeţi.
Dacă prin referendum se cere să se interziceă aceste Ordonanţe de Urgenţă, eu voi vota DA”, a spus Ponta, arătând că el ar interzice, prin întrebarea de la referendum, nu doar ordonanţele pe teme de justiţie, ci şi ordonanţele în domeniul fiscalităţii. „Astăzi, când vorbim, 200.000 de euro intră în conturile unui partid, pentru atacuri, pentru postaci, au spus că suuntem securişti, masoni. Când stăteau lângă mine, pe scenă, de nu mai aveam loc să respir, nu mai eram securist”, a spus el. Ponta a mai anunţat că, dacă se ţin de ceea ce şi-au propus, în 2020 vor fi principalul partid de centru-stânga din România, şi în 2024, principalul partid al ţării. „Ţine doar de noi”, a menţionat el.
Cine candidează din partea Pro România la europarlamentare Liderul Pro România, Victor Ponta, deschide lista partidului pentru alegerile europarlamentare, fiind urmat de actualul comisar european pe Dezvoltare Regională, Corina Creţu, Mihai Tudose şi Iurie Leancă. ”Vreau să legitimez întreaga listă de candidaţi”, spunea Ponta, despre lista Pro România. Următorii pe listă sunt: Geanina Puşcaşu, Gabriela Podaşcă, Cristian Cosmin, Ioana Petrescu, Mihai Sturzu şi Ionela Danciu. Liderul Pro România declara că pe 26 mai, partidul pe care îl reprezintă are două bătălii de dus: în primul rând să arate că este o alternativă la discursul xenofob, de ură şi de dezbinare şi a doua, dacă cineva să se schimbe situaţia politică acum, nu la parlamentarele din 2020, atunci schimbarea o poate aduce doar Pro România. Victor Ponta a anunţat şi sloganul partidului: „Mândri că suntem români, mândri că suntem europeni”.
Sursa www.libertatea.ro