“Cum știu dacă mă iubeste?” – este cea mai importantă întrebare și totodată temere care apare mereu în cupluri, fie că vorbim de cele nou formate sau de cei care sunt împreună de ani de zile. Această frământare continuă este motivul pentru care tot mai multe cupluri se ceartă sau se despart.
În opinia cunoscutului psihoterapeut Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, frământările apar de cele mai multe ori pentru că nu am discutat despre așteptările pe care le avem, atât noi, cât și partenerii noștri, iar unele reacții pasive pot fi interpretate drept lipsă de iubire.
“De câte ori nu i-ai spus că îl iubești iar el nici măcar nu a reacționat în vreun fel? Parcă a trecut pe lângă el fără ca el să fi realizat o clipă că i-ai vorbit? De câte ori nu i-ai zis „Te iubesc” și ai așteptat un „Și eu te iubesc” care nu a mai venit niciodată și te-ai simțit dezamăgită și confuză? O altă variantă a aceleași situații ar fi: îi faci de mâncare, îi speli, ai grijă de el, iar el… nu reacționează în nici un fel. Nu îți aduce flori sau bomboane sau o atenție cât de mică! Nu îți arată în nici un fel că te iubește dar o spune necontenit. Vorbe goale… om fără cuvânt! Îți par cunoscute aceste situații? Dacă DA, atunci te felicit, ești parte din aproximativ 90% din populație. Dacă nu, atunci ești o fericită care a avut norocul să „nimerească” o persoană care are același mod de a interpreta viața. Fiecare om e diferit. Știu, această afirmație pare să nu mai aibă nici o putere în zilele noastre, este descărcată aproape complet de orice valoare și totuși… chiar așa este. Fiecare om este diferit pentru că fiecare om vede viața în felul său. Cu toate acestea, acest „fel” de a „vedea” viața nu este aleatoriu și nici nu sunt sute de moduri.Este mult mai simplu de atât. Modul în care vedem viața și interpretăm evenimentele din jurul nostru este bazat pe sistemul nostru de reprezentare”, explică psihoterapeutul Angela Nuțu.
Sistemul de Reprezentare (VAKOG) – motivul pentru care interpretăm atât de diferit evenimentele și reacțiile celor din jur
Specialistul afirmă că percepem viața prin simțuri, iar cele cinci simțuri standard sunt văzul, auzul, mirosul, atingerea, gustul. Fiecare dintre noi ne folosim de unul dintre aceste simțuri ca sistem de bază și în același timp ca filtru, prin care și cu ajutorul căruia, interpretăm lumea din jurul nostru și pe noi înșine. Cei mai mulți oameni sunt vizuali, dar aceasta nu este o regulă. Unii sunt tactili (adică kinestezici), alții auditivi, olfactivi, gustativi etc.
“Sistemul de reprezentare este unul dintre motivele principale pentru care fiecare dintre noi interpretăm atât de diferit, același eveniment, aceeași situație. Spre exemplu, trei oameni se uită la o imagine și exclamă: Primul: Nu-mi pică bine treaba asta. Al doilea: Ceva pute la secvența asta. Al treilea: Nu văd ce e așa special aici.. După cum observăm din exemplul de mai sus, fiecare vorbește pe „limba sa”, folosind expresii proprii sistemului de reprezentare. Cunoscând sistemele de reprezentare și modul în care acestea se exprimă și se manifestă, este ca și cum am avea, instant, un dicționar care ne permite să înțelegem manifestările celor din jur și astfel să realizăm ce anume vor să zică sau ce intenție au”, explică psihologul Angela Nuțu.
Cum știu dacă mă iubește?
Știind acest aspect esențial, putem acum să descifrăm imediat mesajele pe care le primim de la ceilalți, atât verbale cât și non verbale. Suntem așadar „înarmați” cu o cunoaștere care ne permite, poate pentru prima dată, să putem discuta cu oricine, în orice „limbă”, să putem vorbi cu fiecare om „pe limba sa”.
“Tu poate te plângi că iubitul tău nu îți arată că te iubește și doar o declară… vorbe goale. Este foarte posibil ca el să se plângă că tu nu îi spui niciodată că îl iubești. Desigur, faci o mulțime de „chestii” dar nu îi spui niciodată… Iar el asta are nevoie să audă. Despre ce vorbim de fapt aici? Despre faptul că unul dintre voi este Vizual iar celălalt Auditiv. Iar acum, pentru că știi acest lucru, poți să vezi, să auzi, să simți, cu alte cuvinte, să observi și să interpretezi mult mai bine interacțiunea cu el. Tot ce ai nevoie este să cunoști cheia fiecărui sistem în parte, pentru a putea descifra codul fiecărui om în parte”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum, Psihoterapeut.