Federaţia Franceză de Tenis (FFT) a postat, joi seară, imagini cu sportivele din echipele Franţei şi României la dineul dinaintea semifinalei Fed Cup de la Rouen.
“În această seară este dineul oficial!”, a notat FFT, ataşând trei fotografii, două cu echipa Franţei şi una cu echipa României.
Sportivele franceze poartă rochii scurte, de culoare roşie şi fără mâneci, iar româncele poartă rochii negre elegante, mulate şi cu mâneci lungi.
Semifinala de Fed Cup dintre Franţa şi România va avea loc sâmbătă şi duminică, la Rouen.
Din echipa României fac parte Simona Halep, locul 2 WTA, Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, Irina Begu, locul 83 WTA, Monica Niculescu, locul 132 WTA, şi Raluca Olaru, locul 34 WTA de dublu.
În lotul Franţei se află Caroline Garcia, locul 21 WTA, Pauline Parmentier, locul 53 WTA, Alize Cornet, locul 55 WTA, Kristina Mladenovic, locul 66 WTA, şi Fiona Ferro, locul 92 WTA.