Un secol de existență pentru Ateneul Național din Tătărași

Ateneul Național împlinește în luna aprilie un secol de existență, iar cei aflați la conducerea lui pregătesc o serie de evenimente care să-i marcheze istoria tumultuoasă. Construit în anul 1919, dar inaugurat la 25 aprilie 1920, Ateneul a fost pe cele mai înalte culmi, apoi desființat și demolat în anii comunismului, pentru ca, în anul 2003, să fie reconstruit. Acum se desfășoară ample lucrări de restaurare și amenajare a interiorului și exteriorului clădirii.

0
795

Istoria Ateneului, numit mai întâi Ateneul Popular din Tătărași, începe în anul 1919, fiind gândit ca prima instituție de cultură din regatul României Mari. O instituție de cultură care să aibă ca principal obiectiv propaganda cultural-educațională în aceasta zonă a Moldovei, și care să creeze legături între Moldova și Ardeal. ”12 personalități marcante ale orașului de atunci, în frunte cu cel care avea să devină primar al Iașului, Constantin Ifrim, au reușit și au convins autoritățile vremurilor să facă aici, pe acest locaș, o nouă instituție de cultură, o clădire absolut fabuloasă, frumoasă, construită într-un stil neo-românesc, cu o sală extraordinar de generoasă pentru acele vremuri – aproape 600 de locuri”, povestește Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieșean.

Despre data de naștere oficială a Ateneului nu se știu prea multe. În arhivă nu a fost găsit niciun document scris privitor la Societatea Ateneului din Iași, care s-a înființat în perioada martie – aprilie 1919. Singura dovadă certă este o fotografie care înfățișează inaugurarea clădirii Ateneului, la 25 aprilie 1920. ”Putem spune că această zi – 25 aprilie – a rămas data de naștere a Ateneului. Dar Societatea Ateneul Popular din Tătărași a luat ființă în lunile martie – aprilie 1919”, mai spune Andrei Apreotesei.

Și de ce în Tătărași? Pentru că acest cartier nu era numai cel mai mare din orașul Iași, ci și un loc în care trăiau multe familii înstărite sau de intelectuali. ”Atât de mândri erau de faptul că locuiesc în Tătărași, încât acești cetățeni își spuneau tătărășeni, și nu ieșeni. Și astăzi mai întâlnim în Iași familii vechi, aristocratice, care se recomandă ca fiind tătărășeni. Probabil și datorită acestui lucru s-au alocat fonduri pentru ca Ateneul să fie ridicat în Tătărași”, mai spune managerul instituției de cultură.

 

Apogeul…

Perioada interbelică a fost cu adevărat înfloritoare pentru Ateneul Popular din Tătărași: ”Încă de la începuturile sale, Ateneul din Iași a beneficiat rând pe rând de înaltul patronaj al regilor Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I. În plus, era și sediul cultural al Fundației Culturale Principele Carol, o fundație a Casei Regale a României. Toate acestea ne-au responsabilizat să facem lucruri noi. Anul trecut, după mai bine de 70 de ani, am reușit să reînnodăm această legătura cu Casa Regală a României, și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, să devină al patrulea membru al Familiei Regale a Romaniei care acordă Înaltul patronaj acestei instituții”.

 

Declinul…

Instaurarea comunismului în România a însemnat declinul Ateneului Popular. Nu s-a mai investit niciun leu pentru întreținerea imobilului care se deteriora de la un an la altul. În plus, celelalte două atenee – Ateneul Popular din Nicolina și Ateneul Popular Toma Cozma din Păcurari – au fost desființate într-un mod brutal și abuziv. Comuniștii au încercat același lucru și cu Ateneul Popular din Tătărași. L-au decăzut din drepturi – a primit inițial denumirea de cămin cultural, apoi așezământ cultural… La sfârșitul anilor `80, clădirea ajunsese o ruină; nu se mai puteau organiza activități culturale acolo. Așa că, la începutul anilor `90, municipalitatea de atunci a decis demolarea clădirii și construirea alteia, moderne.

 

… și renașterea

Noul Ateneu a fost inaugurat în anul 2003, când primar al Iașului era Constantin Simirad. ”A fost o intenție lăudabilă, o intenție foarte frumoasă. Din păcate însă, construcția nu e una dintre cele mai fericite, fiindcă ea a fost construită doar de către ingineri, și mai puțin de către oameni de scenă sau de teatru, sunt foarte multe lucruri care au trebuit reparate, dar grație viziunii primarului de acum Mihai Chirica, am putut să reamenajăm foarte multe spații, să le înscriem din nou în circuitul cultural-artistic și să le dam spre folosință către astfel de activități”, a mai spus Andrei Apreotesei.

Un alt moment greu a fost în anul 2015, când un incendiu a distrus acoperișul. Dar toate au trecut, iar acum se lucrează la amenajarea altor spații care vor putea fi vizitate. La începutul toamnei va fi o Gală aniversară, la care vor fi prezenți membrii Casei Regale, ai Președinției României. La demisolul clădirii va fi un muzeu plin de obiecte vechi, unele perfect funcționale, cumpărate de cei de la Ateneu la licitații ori primite de la diverși cetățeni. Muzeul va fi deschis publicului la finalul lunii mai, când va fi Noaptea Galeriilor de Artă. Iar la parter, chiar în foaier, este în curs de amenajare un muzeu în care oricine vizitează Ateneul poate vedea înscrisuri vechi, originale, ale membrilor Casei Regale, exemplare din ziarele de acum 100 de ani, ori diverse obiecte vechi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments