Imediat ce acest teren gigantic îi fusese „retrocedat”, Stănescu se apucase să îl fragmenteze și să îl înstrăineze, cu prețuri modice, către tot felul de angajați și oameni politici sau interpuși ai acestora.
Astfel, la șapte luni de la „retrocedarea” enormă de care a beneficiat, o bucată din cele 107,9 hectare – 5,56 hectare – a fost vândută către trei persoane: concubina de la acea vreme a lui Codrin Ștefănescu (Luiza Tănase – 2,5 hectare), un vechi prieten al lui Codrin Ștefănescu (Alain Florentin Mina – 1,5 hectare) și Corina-Mihaela Mihai – 1,56 hectare.
Expresia „a fost vândută”, din paragraful de deasupra, este o exagerare semantică.
În realitate, patronul Institutul Pasteur SA le-a pasat celor trei bucata respectivă de pământ printr-un simulacru de act de vânzare-cumpărare, încheiat la prețul de 0,09 euro pe mp (sic!).
La câteva luni după încheierea acestui contract butaforic, cu suma de 0,09 euro pe mp, tovarășa de viață a politicianului PSD a pasat cota ei parte din teren – 2,5 hectare – mai departe.
I-a pasat-o lui Codrin Ștefănescu, tot printr-un contract butaforic, încheiat la prețul de 3 euro pe mp.
Pe lângă cele 2,5 hectare „cumpărate” de la concubina sa, Ștefănescu a preluat alte 1,5 hectare din bucata de 5,56, de la prietenul său Alain-Florentin Mina. Pe acestea din urmă le-a achiziționat la un preț apropiat pieței, 40 de euro pe mp. Tranzacția a fost făcută în 2007.
Datele complete ale însăilărilor financiare descrise, schematic, mai sus, într-o cronologie detaliată, la sfârșitul articolului. Tot acolo, alte câteva acte de vânzare-cumpărare, lipsite de orice logică economică, omise în descrierea de deasupra.
În septembrie 2004, când concubina lui Ștefănescu „cumpăra” cu 0,09 euro pe mp un teren tocmai „retrocedat” Institutului Pasteur, actualul secretar general al PSD se cunoștea foarte bine cu afaceristul care îi făcea partenerei sale de viață acest opulent cadou imobiliar.
Codrin Ștefănescu avea o firmă împreună cu patronul Institutul Pasteur.
Firma se numea Hobby Vet Group și era înregistrată chiar în sediul Institutului Pasteur, într-o clădire de pe Calea Giulești.
Deși nu au fost niciodată căsătoriți, Codrin Ștefănescu și fosta lui concubină, Luiza Tănase, au trăit împreună 12 ani, din 1998 până în 2010, și sunt părinții unei fete ajunse astăzi la vârsta adolescenței.
Gestiunea pe care au ținut-o bunurilor cumpărate pe perioada concubinajului lor este neclară, însă, într-un articol din Revista VIP, scris la momentul în care relația lor încă mai era de actualitate, este consemnată următoarea afirmație a Luizei Tănase: „Tot ce am îi aparține lui Codrin. Sufletul meu, dragostea mea, averea mea”.