Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se acordă o amnistie fiscală anumitor categorii de contribuabili. Este vorba despre cei care, în perioada 2015-2017, au înregistrat un venit sub nivelul salariului minim pe economie, cărora le va fi anulată plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente, stabilite prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului. În acest moment, această OUG așteaptă numai publicarea în Monitorul Oficial pentru intra în vigoare.
Măsura, conform statisticilor, i-ar privi pe circa 600.000 de români și ar însuma 1,035 miliarde de lei. Deloc întâmplător, tot acum au fost date publicității o serie de estimări ale Institutului Național de Statistică (INS), care arată că economia românească a crescut în primul trimestru al lui 2019 cu 5% față de anul anterior. Aceasta în contextul în care guvernul afirmă că preconizează o creștere a economiei românești de 5,5% pentru anul în curs. Aici însă este foarte mult de discutat, despre ce înseamnă creștere, ce înseamnă consum, deficit, inflație și care este în fapt realitatea. Dar în rândurile de față ne oprim numai asupra amnistiei fiscale.
Măsura aceasta, a amnistierii, poate ridica multe sprâncene în sus, dar tocmai de aceea trebuie amintit în primul rând că în 2015 a fost luată o măsură similară: prin Legea 209/2015 au fost anulate o serie de obligații fiscale, la fel ca acum, pentru anumite categorii de contribuabili. Însă cam aici se opresc similitudinile.
Contextul diferă puternic, pentru că una înseamnă să adopți o asemenea măsură prin lege, trecută prin Parlament, prin comisii, pentru a se ajunge la o formă care să acopere cât mai multe direcții – în ideea armonizării interne a legislației fiscale. Însă, chiar dacă exista un proiect de lege depus la Parlament în această direcție, guvernul a preferat să ia această măsură prin OUG. Problema este că nu știm ce consecințe va avea aceasta asupra corpusului fiscal, fiind vorba despre o măsură luată arbitrar, fără consultare publică, ceea ce ne face să ne așteptăm la absolut orice.
INTER: În principal, ce observăm din adoptarea acestei OUG?
Că măsurile luate vin pe fondul problemelor de legislație și a ineficienței structurilor ANAF. Guvernul se ascunde în spatele invocării corectării unor inechități din trecut, însă realitatea ne arată că statul știe foarte bine că mult-clamata clarificare a legislației nu există în realitate, ba dimpotrivă, legislația fiscală nu este armonizată în propriul sân – numai anul trecut s-au adoptat, de obicei prin OUG, câteva sute de modificări ale sale, fiecare după cum l-a tăiat capul pe legiuitor, fără o privire sistemică. Aceasta face ca statul în sine să fie extrem de vulnerabil în fața litigiilor care i s-ar deschide de către cei cărora li se impută datorii. Astfel, organele fiscale nu au siguranța că nu se vor afla în situația de a răspunde în instanță contribuabililor contestatori ai impunerilor.
După cum devine clar, măsura adoptată are ca scop protecția instituțională, nu pe a cetățenilor. La fel cum este clar că are menirea de a proteja autoritățile, chiar în situația în care bugetul pierde un miliard de lei. Și aste se vede și din decizia privindu-i pe cei amnistiați care și-au achitat obligațiile fiscale, care își pot recupera banii la cerere. Nu ar fi însă normal ca acele sume să le fie înapoiate imediate? Sau, în ultimă instanță, să li se scadă din contribuțiile pe care le vor plăti în viitor? Și aceste întrebări sunt suficiente pentru a arăta ceea ce unii ar putea numi rea-voința guvernanților. Cui prodest? Staticelor instituții ale statului în primul rând. Birocrației și inerției.
Nota de fundamentare a proiectului arată că nu va mai fi luată nici o altă măsură similară pentru veniturile obținute după începutul anului 2018 – bazându-se pe faptul că atunci a intrat în scenă declarația unică și autoimpunerea fiscală. Însă aici îndoielile sunt foarte mari, îndeosebi după tot amalgamul creat de modificarea repetată, fără cap și fără coadă – și care continuă – a legislației. Prin toate acestea, economia României este cea care pierde și implicit noi, românii.
