Drogurile sintetice sunt comercializate sub denumiri legale cum ar fi amestecuri de plante uscate, beţişoare parfumate, săruri de baie, îngrăşăminte pentru plante sau soluţii de curăţat diferite obiecte. Supranumite şi etnobotanice, aceste substanţe dau stări de euforie, lipsa oboselii, apetit scăzut, amnezie tranzitorie, detaşare şi relaxare. Însă, situaţiile pot fi diferite de la caz la caz, şi consumatorii pot avea chiar şi halucinaţii, stări de panică, delir şi un comportament agresiv. Numărul tinerilor care ajung la spital după ce consumă etnobotanice este constant.
Dacă până nu demult, drogurile erau accesibilie doar persoanelor care îşi permiteau astfel de plăceri, acum ele sunt extrem de ieftine. Vândute la colţ de stradă, spice-urile au preţuri care variază între 5 şi 10 lei, lucru care îi tentează şi mai mult pe tineri.
„Mulţi dintre tineri consumă pentru că au neajunsuri în familie. Ei consideră că nu sunt foarte periculoase, în schimb, aceste droguri sunt mai periculoase decât celelalte pentru că sunt droguri făcute în aşa fel încât consumul duce la afectarea hepatică şi nu numai. Sunt compuse din diverse săruri de baie şi substanţe. Efectele sunt dezastroase asupra organismului, asupra fizicului şi asupra psihicului copilului sau a adolescentului. Pot duce la diferite halucinaţii, delir, atacuri de panică, comportament agresiv, convulsii chiar, accidente ischemice, comă şi chiar deces”, a spus dr. Petronela Nechita, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași.
De la curiozitate… la spital
Tentați de senzații diferite sau la îndemnul așa zișilor prieteni, adolescenții ajung în stare gravă la spital. Săptămânal, trei-patru cazuri sunt tratate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iaşi cu stări de greaţă, de tensiune, convulsii, cu pierderea cunoştinţei şi dificultăţi de vorbire, toate fiind provocate de consumul de substanțe psihoactive.
”Pacienţii ajung cu o stare de agitaţie, uneori de delir sau secundar unei tentative de suicid sau cădere de la înălţime. Uneori e vorba de căderi accidentale din cauza halucinaţiilor. Cel mai frecvent nu e nevoie de internare pentru că nu există o afectare organică, e nevoie de direcţionarea lor către psihiatrie, către consult şi tratament de specialitate. Substanţele de acest tip nu se determină prin analizele toxicologice făcute în spital, în mod obişnuit. Ele au nevoie de tehnici de cromatografie, tehnici de toxicologie de laborator extrem de sofisticate şi costisitoare. Ceea ce facem este hidratare, tratamentul complicaţiilor, dacă există tulburări de ritm, uneori administrare de vitamine mai ales când aceste substanţe se combină cu consumul excesiv de alcool”, a explicat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU – SMURD Iaşi.
Vulnerabili în fața consumului
Agenția Naționala Antidrog Iași demarează campanii de prevenire și combatere a consumului de droguri în rândul tinerilor. Cu toate acestea, adolescenții sunt extrem de vulnerabili în fața acestor substanțe comercializate la orice colț de stradă, iar pe internet sunt prezentate ca fiind niște droguri ușoare, care nu dau dependență.
”Ne aflăm în era tehnologiei și în momentul în care accesăm un site să aflăm informații despre substanțele psihoactive, nimeni nu garantează că persoana din spatele articolului este atestată să vorbească. Dimpotrivă, chiar poate fi un traficant care își dorește să manipuleze cititorul într-un posibil client”, a declarat inspector de poliție Marius Manea, șeful Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași.
Dacă ne imaginăm că magazinele de vise au fost închise acum mulți ani, traficanții de etnobotanice sunt mai prezenți ca niciodată în societate și vând substanțe care pot pune în pericol viața tinerilor.
”Sunt foarte periculoase aceste substanțe pentru că un consumator când decide să ia aceste droguri, nu știe ce consumă. Sunt substanțe de natură vegetală și chimică iar efectele acestora sunt foarte periculoase asupra sănătății. În urma unor studii care s-au realizat la nivel european, vă pot spune faptul că până la 16 ani, motivele pentru care copii consumau droguri sau substanțe cu efecte psihoactive erau curiozitatea și anturajul, iar cel de-al treilea motiv este familia dezorganizată”, a mai spus inspector de poliție Marius Manea, șeful Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași.
Fiind vorba de amestecuri de plante, săruri și substanțe toxice, dependența de etnobotanice este greu de tratat.
”Nu există un tratament standard pentru dependenţa de etnobotanice. Tratăm simptomele, în primă etapă. Există perioada de dezintoxicare în care tânărul este supravegheat medical 24 de ore din 24 şi primeşte tratament adecvat şi apoi se asociază terapie, terapie de grup. Aşa cum sunt acele terapii de grup la alcoolici anonimi, aşa sunte terapii de grup pentru consumatorii de droguri şi de consiliere. Aceste întâlniri au rolul de conştientizare a efectelor adverse ale consumului şi de a preveni recidiva”, a spus dr. Petronela Nechita, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași.