La ediția din 2019 a evenimentului desfășurat la nivel european la fiecare sfârșit de mai, Muzeul Municipal Iași aduce în fața publicului iubitor de cultură și istorie:
Pentru prima dată expus la Iași, albumul unicat ”Iași- Capitala din vremea Marelui Război”, ce prezintă pe coperta sa decorațiile primite în semn de recunoștință pentru rolul avut în Marele Război.
Albumul reunește în paginile sale imagini ale orașului din perioada în care urbea celor 7 coline strălucea la umbra marilor pesonalități.
Expoziția ”Iași – Oraș al Spiritualității” reunește obiecte și documente aparținând celor cinci culte reprezentative, trăitoare pe meleagurile Iașilor vreme de peste șase secole: ortodox, catolic, mozaic, armean și lipovenesc atât printr-o secțiune dedicată odoarelor bisericești, cât și printr-o componentă foto-documentară.
Secțiunea foto-documentară, realizată alături de echipa paginii Iași (fotografii vechi) prezintă evoluția istorico-arhitecturală a 21 dintre monumentele de cult ieșene, plecând de la Curtea Domnească cu a sa biserică închinată Sfântului Ierarh Nicolae, și urmând de-a lungul fostei Ulițe Mari, până în dealul Copoului un adevărat periplu în timp și spațiu duhovnicesc.
Expoziția este completată de prezența a 4 hărți inedite, datate 1770-1830, descoperite de Mihai Anatolii Ciobanu (doctorand al Facultății de Istorie din Iași) la Moscova și care sunt expuse la Muzeul Municipal Iași grație domnului profesor Laurențiu Rădvan (Facultatea de Istorie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași).
Muzeul este situat pe strada Zmeu nr. 3 și va fi deschis în intervalul orar 19:00 – 02:00.
Muzeul Municipal Iași organizează la Galeriile de Artă ale Municipiului Iași ”Dan Hatmanu” (Galeriile de Arta ale Municipiului Iasi – Pasaj Hala Centrala) din Pasajul “Sf. Vineri”, începand cu ora 18.00, vernisajul expoziției de tapiserie-pastel semnată de artista Cela Neamțu.
Va prezenta criticul de artă și scriitorul Grigore Ilisei. Cu această ocazie, publicul ieșean va putea vizita inedita expoziție până la ora 24.00.
Compania de Transport Public Iași susține evenimentul ”Noaptea muzeelor” și prelungește programul mijloacelor de transport, maine, până la ora 2:00 noaptea, pe anumite trasee.
Pe parcursul evenimentului, participanții sunt invitați să descopere și Tramvaiul de epocă al CTP Iași, care va circula pe itinerariul Târgu-Cucu – Copou, până la ora menționată.
Programul prelungit al mijloacelor de transport in comun: al
traseul 3 : Gară – Piaţa Unirii – Târgu Cucu – Dancu;
traseul 6 : Dacia – Gară – Billa – Piaţa Unirii – Târgu Cucu;
traseul 7 : Canta – Gară – Piața Unirii – Târgu Cucu – Tudor Vladimirescu – Baza 3;
traseul 9 : Copou – Piața Unirii – Târgu Cucu – Podu Roș – Tehnopolis;
traseul 28 : Triumf – Târgu Cucu – Podu Roș – Piața Alexandru cel Bun – Dacia;
traseul 36 : Dacia – Gară – Piața Unirii – Copou – Breazu;
traseul 43 : Păcurari – Târgu Cucu – Tudor Vladimirescu – Frigorifer – C.U.G. I.
De asemenea, tramvaiul de epocă va circula pe traseul Târgu Cucu – Copou.
Pentru aceste trasee, ultimele plecări de la capetele de linii, în noaptea de 19 spre 20 mai 2018, vor fi în jurul orei 01:30.