Viceprimarul orasului Vulcan, judetul Hunedoara, Cristian Merisanu (PSD) a declarat ca soferii romani prefera sa plece cu tirul ca sa nu munceasca si sa nu aiba sefi.
El a spus, intr-un interviu acordat MondoFM, ca acestia „fug de raspundere” si refuza sa munceasca, incasand 2.000 de euro pentru ca „invart de un volan”.
„Sunt foarte multi copii, tineri care s-ar regasi in aceste scoli profesionale, dupa care sa isi gaseasca un loc de munca. Dar am chemat clase de copii de clasa a 12-a care termina acum confectii, sa vina sa vada cam care e oferta. A venit profesoara si a asteptat doua ore si n-a venit nici macar un elev. Erau trei firme care recrutau. Adica eu, daca eu terminam liceul si aveam un profil si aveam posibilitatea sa vad trei locuri de munca, eu m-as fi dus alergand.
Acum pur si simplu nu i-a interesat… Acum este cu plecatul asta. Este si diferenta asta mare de salariu intre Europa si Romania. Ca pleaca pe tir si ia 2.000 de euro si tot sa nu munceasca… ca sta si invarte de un volan. Este munca, dar fuga de raspundere de sef, poate de un colectiv… sa zicem ca poate sunt mai independenti”, a afirmat viceprimarul Cristian Merisanu, citat de Digi24.
Intr-o interventie ulterioara, Merisanu a explicat pentru sursa citata ca a facut doar „o comparatie nefericita cu soferii de tir”, declaratiile sale fiind scoase din context.
„In primul rand, trebuie sa facem o precizare: nu a fost o discutie despre soferii de tir. A fost scos din context, noi discutam despre o bursa a locurilor de munca pe care am avut-o in localitate si, desi am avut peste 80 de locuri de munca, tinerii nu s-au ingramadit sa vina sa se angajeze.
Atunci am spus ca exista mirajul acesta al strainatatii, cu salarii de 2.000 de euro care pot fi facuti mai usor decat 2.000 de lei acasa. In acel moment am dat un exemplu nefericit cu soferii de tir, pentru ca asta spun copiii din ziua de azi, ca ei pleaca afara, ca se duc pe tir sa ia 2.000 de euro si nu muncesc atat de mult si nici nu ii bat la cap sefii si nu au o raspundere asa mare.
Era vorba de tineri si spuneam ca nu poti compara Vulcan cu Viena, unde salariile sunt mult mai mari. Discutia era despre tinerii care nu acceseaza locuri de munca, si nu despre soferii de tir plecati afara, care sa stiti ca pentru noi aduc plusvaloare si foarte multi bani acasa.
Nu vorbeam despre soferii de tir, ci despre tinerii care termina liceul si nu vor sa se angajeze. Nu este…Pentru ca salariile sunt mult mai mari. Nici nu ii condamnam. Nu se angajeaza pentru ca salariile sunt mici. Angajatorii au venit cu salarii de 3.000 de lei”, a spus viceprimarul pentru Digi24.
Declaratiile sale au starnit un val de reactii in mediul online. Ultilizatorii de Facebook i-au lasat comentarii acide la diverse postari.
„Marele viceprimar, nu-i in stare sa-si faca meseria lui si vorbeste de soferii de camion… in loc sa vorbeasca de minerit, sa-i ajute pe minerii din Vulcan cu ceva util, sau sa aduca un aport la crearea unor noi locuri de munca pentru fostii mineri … se duce Valea Jiului pe rapa, in cateva zeci de ani va fi ca la Cernobil…iar unii vorbesc de soferii de camion…ia suie-te domnule vice in camion si invarte de roata…mai ales pe drumurile asfaltate de voi…” sau „Ce realizare din partea primariei Vulcan, au organizat o nedeie si ‘nesimtitii’ astia de babeni nu i au asteptat cu ceaune si bucate alese ca merita mult, s au straduit sa ‘asfalteze drumul’ sa creeze locuri de munca, si in plus ‘puturosii’ de pe tir fug de respondabilitati!!! Mergeti o zi in cursa cu ei sa vedeti cat de ‘usor’ este!! Sa va fie rusine, halal primar halal vice!!” – au fost doar cateva dintre comentarii.