Ce greșeli se fac să crești un copil arogant

Toți părinții își amintesc acele momente de încântare și de mândrie când cineva remarcă dezinvoltura și istețimea copilului lor. Ne bucurăm să știm că odrasla noastră este inteligentă, are o mare încredere în sine și reușește să facă tot ceea ce-și propune. Experții arată că abilitatea copiilor de a crede în forțele proprii reprezintă un factor major pentru dezvoltarea lor emoțională, socială, academică și morală. Totuși, sunt și alte elemente care deosebesc adevărata încredere în sine de aroganța care poate fi o barieră în calea fericirii copilului.

Este responsabilitatea noastră să discernem între stima de sine și aroganța copilului și să nu-i hrănim sentimentele de falsă superioritate, prin unele erori de parenting precum:Laudele exagerate pentru tot ceea ce face copilul

Părinții cad adesea în capcana cerinței de a construi „stima de sine” a copilului prin intermediul laudelor, de multe exagerate și nespecifice. Unii psihologi numesc această formă de apreciere „laudă leneșă”, pentru că este prea generală și se axează doar pe rezultate, în loc să ia în considerare efortul făcut de copil. De aceea, nu este recomandat să folosim laude la tot pasul, mai ales pe cele de tipul „Bună treabă!”, care, de fapt, nu îi subliniază copilului care sunt adevăratele lui merite și ce a făcut bine. Copiii trebuie să învețe să aprecieze efortul la fel de mult ca și rezultatele, astfel încât o laudă reală descrie deopotrivă lucrurile bine făcute, obstacolele peste care copilul a reușit să treacă, precum și atitudinea lui echilibrată în fața eșecului și a succesului. Un copil care are încredere în sine învață din eșecuri, pe când copilul arogant își ascunde eșecurile și simte rușine atunci când face o greșeală, în loc să considere că are o oportunitate de creștere. Supus unui bombardament de laude, copilul este într-un risc mai mare de a se supraevalua și a deveni arogant. El se raportează mereu la ceilalți, când vine vorba de succes. Astfel, dacă un copil încrezător în sine afirmă „Pot să fac acest lucru!„, copilul arogant va spune: „Pot face asta mai bine decât oricine și acest lucru este cel mai important!„. În vreme ce copilul încrezător declară: „Sunt mândru de ce am realizat.”, copilul arogant are tendința să zică: „Toți ceilalți sunt impresionați de reușitele mele.” Aceste convingeri nerealiste ale copilului sunt hrănite de laudele insuficient fundamentate ale părinților.

Tendința de a elimina orice obstacol din calea copilului

Atunci când copilul nu trebuie să înfrunte nici o dificultate și cineva îi rezolvă mereu orice problemă, își va face o falsă impresie asupra abilităților sale. Există riscul să considere că poate mai mult decât în realitate, că are competențe pe care, de fapt, nu le deține. Aceste convingeri pot duce la o atitudine de superioritate nejustificată. Pe de altă parte, copilul nu are suficientă încredere în sine, pentru că nu s-a confruntat niciodată cu greutățile și, ca atare, va încerca să-și păstreze statutul tratându-i pe ceilalți copii de sus. Lăudăroșenia exagerată este unul dintre semnele acestei forme de aroganță, venită din insuficienta încredere în forțele proprii. Dar o astfel de atitudine îi poate dăuna copilului vostru, care ar putea fi exclus din grupuri și ocolit de colegii săi.

În vreme ce copilul încrezător în sine este un jucător de echipă, care nu încearcă să câștige gloria sau succesul doar pentru sine și recunoaște meritele celorlalți, copilul arogant vrea să-și scoată contribuția în evidență și să fie mai presus decât oricine. Copilul care are încredere în forțele proprii îi ajută pe ceilalți, indiferent dacă el obține câștigul sau nu, pe câtă vreme un copil arogant este gata să-i excludă și să-i rănească pe cei din jur, dacă asta îl ajută să-și atingă scopurile.

Comparațiile permanente cu ceilalți, în avantajul propriului copil

Atunci când părinții repetă tot timpul: „Tu ești mai bun decât X! Ești mai isteț decât Y!„, copilul își construiește o imagine centrată pe sine, în care nu valorizează opiniile și ideile celorlalți. El este motivat doar de competiție și poate dezvolta o formă de dispreț față de nereușitele altor copii. Caută tot timpul aprecierea adulților și a persoanelor care au o formă de autoritate (învățători, profesori) și așteaptă aprobarea lor înainte de a decide sau nu dacă o acțiune este acceptabilă. Copilul arogant este și dependent, pentru că el se bazează mereu pe părerea cuiva. Chiar și jocurile reprezintă pentru el o competiție, în care încearcă mereu să-și discrediteze colegii. Deși în ceea ce privește propria persoană are o opinie exagerat de bună, un copil arogant tinde să-i judece pe ceilalți și să le evidențieze eșecurile și defectele.

Faptul de a nu dezvolta la copil valori autentice

Atunci când copilul nu are un fundament de valori și moralitate, riscul de a deveni arogant este mult mai mare. Faptul de a pune preț numai pe bunurile materiale poate face ca un copil să se manifeste cu trufie și dispreț față de copiii mai puțin înstăriți. Mândria poate să apară și la copiii foarte inteligenți, atunci când dezvoltarea cognitivă nu este dublată de o dezvoltare emoțională corespunzătoare. Un copil care nu-și dezvoltă laturi precum empatia, compasiunea sau interesul față de binele comun, va avea tendința să se considere deasupra celorlalți și să se manifeste arogant. Inteligența emoțională și caracterială sunt la fel de importante ca și cea cognitivă. În plus, un copil care nu-și dezvoltă capacitatea de a relaționa cu ceilalți va avea multe bariere în calea propriei fericiri, mai târziu, în viața de adult.Surse: https://mamalette.com; https://kidsactivitiesblog.com; https://www.fatherly