Unul dintre lucrurile de bază pe care le știm este că activitatea economică într-o țară este, volens-nolens, în legătură directă cu situația politică a respectivei țări. Acest lucru este evident și firesc.
Influența factorului politic asupra economiei este exercitată în primul rând prin reglementările interne – de la mercurialul comunist al controlului deținut de stat până la legile pieței libere este o plajă extrem de largă în care se resimte această legătură.
La fel cum s-a arătat de-a lungul timpului că există o asociere între economia liberă pe care o numim capitalism (cu principiile concurenței în producerea de bunuri și servicii) și manifestările politice democratice (statul de tip liberal, care în diverse forme domină Europa). Și acest sistem capitalist, cu toate imperfecțiunile sale, este empiric cel mai bun pe care l-am dezvoltat până în acest moment. Dovada stă în nivelul de trai și în calitatea vieții locuitorilor țărilor care l-au adoptat mai din timp față de cele ale locuitorilor din alte țări, mai puțin dezvoltate în ceea ce privește capitalismul și îndeosebi față de cele ale locuitorilor țărilor în care se practică altfel de economie.
Această dezvoltare a calității vieții vine pe baza inițiativei private și, așa cum aminteam mai sus, a concurenței în bunuri și servicii. Practic, este vorba despre atragere de investiții pe piața locală, pentru a o dezvolta. Deschiderea pieței către jucătorii internaționali duce la stabilirea unei politici economice ce are ca scop atragerea de capital străin, pentru a duce la sporirea celui intern. Însă aici intervine factorul politic, prin felul în care reglementează piața și stabilește regulile de accedere la aceste bunuri și servicii, la cum ajung ele pe piața locală și la felul în care cei interesați pot avea acces la ele.
În rândurile acestea ne referim pe scurt la doi factori care influențează piața liberă și unde jucătorul este statul: este vorba despre siguranța investitorilor și despre sprijinirea cu fonduri a inițiativelor private. Ambele sunt extrem de importante în crearea unei economii stabile și care să ducă la creșterea nivelului de trai al populației. Și ambele sunt reglementate la nivel legislativ, deci sunt controlate de stat.
Siguranța investitorilor este obținută prin oferirea unei stabilități politice. Regimurile tumultoase, răsturnările de la putere, volatilitatea politică se numără printre elementele care duc răspândirea neîncrederii în rândurile posibililor investitori. Și, într-adevăr, cine ar fi dispus să facă investiții într-un loc care, la figurat, poate oricând exploda, în care nu ai o garanție minimală că sumele introduse în acel sistem ți se vor întoarce? De asemenea, este nevoie de stabilitate legislativă. În momentul în care codul fiscal, de fapt întreaga legislație fiscală, cunoaște într-un an câteva sute de modificări, deruta investitorilor este foarte mare, ceea ce duce (și am observat asta și în realitate) la retragerea multor jucători de pe piața locală. De aici reiese, cum spuneam, nevoia de stabilitate politică a sistemului, care se obține prin transparență și prin respectarea principiilor democratice.
Al doilea factor este cel de sprijinire de către stat a inițiativelor private. Această nevoie se resimte în special la nivelul IMM, acolo unde produse și servicii noi, care sunt adevăratele generatoare de valoare, se produc din inițiative personale, dar care, pentru a ajunge să își dobândească nișa de piață, au nevoie de sprijin în partea de început. Prin aceste finanțări, statul intervine cu mecanisme de reglare a pieței, pentru a împiedica „dictatura” firmelor mari. De aici și finanțările oferite de UE, pentru dezvoltarea producției locale, pentru a asigura o piață unitară la nivelul său.
Acestea sunt regulile dansului făcut de democrație și piață liberă, reguli valabile în tot ce înseamnă Uniunea Europeană. Prin armonizarea dintre democrație și piață liberă, se ajunge astfel la o întărire a țării, ca și la creșterea calității vieții locuitorilor ei.
