Membrii USR Iași și PLUS Iași au făcut ieri, 29 mai 2019, o manifestație stradală în semn de mulțumire pentru voturile și încrederea primite de la ieșeni la alegerile din 26 mai.
Membrii Alianței s-au reunit în fața Palatului Culturii și au mers la pas pe Bulevardul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, Copou, Universitate și înapoi pe același traseu. În tot acest timp, au poposit pe marginea străzilor cu pancarte ridicate și strigăte de mulțumire, în claxoanele șoferilor și aplauzele admirative ale trecătorilor. De asemenea, membrii s-au bucurat de aplauzele oamenilor de la terase și de mesaje de mulțumire de la aceștia.