Horoscop 3 iunie 2019

0
117
horoscop

SAGETATOR – Tu nu te gândeşti la ceea ce ai de făcut acum, pe loc, ci eşti concentrat deja la etapele viitoare ale unui proiect care te atrage ca un magnet. E ceva pe placul tău, incitant, nou, interesant, aventuros, de aceea nu te mai poţi gândi la chestiunile de rutină arhi-cunoscute de azi, ci eşti deja preocupat de direcţia spre care te îndrepţi cu paşi repezi. Spiritul tău vizionar te ajută să vizualizezi deja forma finală a acestei investiţii masive de energie, şi eşti sigur că va ieşi perfect, tocmai de aceea dai tot ce ai mai bun din tine pentru reuşita finală.

CAPRICORN – Eşti în faţa unor perspective noi şi promiţătoare, dar deocamdată nu le iei foarte în serios, şi bine faci. Atitudinea aceasta un pic jucăuşă se va dovedi a fi mai bună, decât să îmbraci haina omului responsabil şi să începi să vezi în jur doar probleme. Linişteşte-ţi sufletul înainte de a face primul pas şi înarmează-te cu imens optimism, pentru că reuşita finală depinde enorm de gândirea pozitivă şi de atitudinea optimistă de la start. Ai încredere în sensul cel nou care şi se deschide în faţă şi porneşte la drum cu convingerea că totul se va desfăşura ca la carte şi vei avea numai motive de bucurie!

VARSATOR – E timpul să rupi odată corzile care te tot trag înapoi spre trecut. Eşti ataşat de evenimente de odinioară de parcă încă ţi-ai extrage seva din acele vremuri, deşi au trecut demult şi nu mai au nici un rol în ceea ce faci acum. Gata, ţi-ai învăţat lecţiile atunci, ţi-ai făcut temele de rigoare, dar n-are rost să tot cari după tine un adevărat păienjeniş de fire care te conectează de ce ai făcut cândva. Imaginează-ţi că tragi după tine mii de hamuri, mii de cabluri pe care le-ai conectat la evenimente de demult care ar fi trebuit să fie demult date deoparte. Fă-o acum, căci e timpul să te eliberezi!

PESTIEste o zi cu mari şanse de succes în tot ce ţine de şcoală, de carieră, de relaţia cu instituţiile importante, de parcă ai primi exact răspunsul de care aveai nevoie pentru a putea spune, finalmente, că ai atins pucntul de apogeu al eforturilor tale. E o zi în care eşti apreciat sincer pentru ceea ce faci, primeşti o notă bună cu care te poţi mândri la toată lumea, găseşti soluţia optimă la problema care te preocupă sau pui punct final în succes deplin la un proiect căruia îi acorzi o importanţă cu totul deosebită. Imaginea, reputaţia, poziţia şi renumele tău au numai de câştigat în urma rezultatelor de top.

BERBEC – Azi intalnesti exact persoana de care aveai cea mai mare nevoie, deoarece ea detine solutia cheie la problema care te preocupa. Asculti ce-ti spune cu entuziasm si pui imediat in practica sfaturile sale, ceea ce va reprezenta un mare salt inainte in planurile tale. Daca ai fi continuat sa cauti singur solutia problemei, fara sa ceri sau sa accepti ajutor de la nimeni, ai fi batut mult timp pasul pe loc, dar asa prietenul apare exact in momentul cel mai important pentru a mai inainta cateva etape. El iti impartaseste din experienta sa de viata, oferindu-ti o rezolvare deja verificata, care la el a dat roade bune, deci la fel va fi si la tine.

TAUR – Te simţi mic în faţa unei persoane care impune prestanţă şi respect prin faima sa sau prin superioritatea sa într-un domeniu pe care tu nu îl stăpâneşti încă. Trebuie să recunoşti că sunt alţii mai buni, că mai ai şi tu multe de învăţat de la ceilalţi, ca atare trebuie să profiţi de ocazia rară care ţi se oferă acum, aceea de a sta în preajma unei astfel de persoane deosebite. Simplul fapt că te primeşte sub aripa sa protectoare e motiv de laudă şi mândrie la tine, încât vei spune tuturor, după aceea, că ai avut această onoare măcar odată în viaţă.

GEMENI – Ai mai multe lucruri de rezolvat în acelaşi timp şi vei face tot posibilul să te achiţi de toate sarcinile, fără să dezavantajezi pe niciuna. Oricum, chiar dacă te străduieşti să le faci pe toate perfect, nu se poate spune că ajungi la aceleaşi rezultate şi într-o parte, şi-n alta, deci tot va trebui să te apleci mai mult asupra uneia singure. Dacă te concentrezi asupra unui singur scop, acesta va avea efecte mult mai bune decât dacă ţi-ai distribui forţele şi atenţia pe mai multe fronturi. Ştii cum se spune când alergi după doi iepuri, nu?

RAC – Se deschide în faţa ta o aventură foarte interesantă care te atrage ca un magnet. Greu să-i rezişti, ca atare trebuie să-ţi iei inima în dinţi şi să te opui temerilor care te încearcă, indeciziei care te însoţeşte, chiar dacă nu ştii ce te aşteaptă la capăt. Fă primul pas cu încredere deplină. Surprizele se vor ţine lanţ, din ce în ce mai bune şi mai incitante, dar cel mai greu e acest moment: startul. Ceva te cheamă, altceva te opreşte, dar norocul tău e acel imbold interior care te copleşeşte şi, într-un final, te împinge să dai curs acestei atracţii. Porneşti la drum curios şi entuziast, atras de luminiţa care se vede deocamdată palid la capăt!

LEU – Nu te juca aşa cu resursele pe care le ai la dispoziţie, pentru că ai tendinţa de a le risipi, fiind mult prea sigur pe ele. Uneori, te poţi trezi fără nimic în coş, dacă eşti neatent cu ce ai adunat. Ştiai că ai nişte bani în sertar? Erai sigur că te poţi baza pe sprijinul şi contribuţia unui coleg? Credeai că mai ai câteva zile pentru a termina un anumit proiect? Ei bine, mai verifică o dată, pentru că între timp, fără să-ţi dai seama, acestea s-au mai împuţinat! Din când în când mai trece în revistă ceea ce ai, ca să nu te trezeşti cu surprize exact când vine momentul investiţiilor.

FECIOARA – A venit momentul unei decizii capitale. Ai acumulat până acum informaţiile necesare pentru a şti exact încotro te îndrepţi, deci lasă frica la o parte şi exprimă-ţi cu fermitate ultimul cuvânt. Cineva chiar aşteaptă verdictul tău, depinde de ceea ce ai tu de spus, deci e nevoie de un dram de curaj din partea ta pentu a face un pas în faţă şi să spui ce ai ales. S-ar putea să nu mai poţi schimba decizia odată luată, e categorică şi definitivă, tocmai de aceea trebuie să spui clar ce ai ales, cu încredere absolută că e decizia cea mai bună!

BALANTA – Invidia unora poate genera mari hopuri în planurile tale, ca atare redu, pe cât posibil, discuţiile despre ceea ce vrei să obţii. Nu împărtăşi chiar oricui marile tale vise, pentru că unii vor privi cu un dram de răutate ceea ce le povesteşti şi vor emite gânduri negative la adresa ideilor tale. Când vor apărea piedicile, vei regreta că nu ai tăcut şi ai făcut ceea ce doreai, şi abia după aceea, după ce rezultatele ar fi fost perfect aşezate pe teren sigur, să fi povestit de ele. O lecţie bună pentru tine să nu zici hop înainte să sari, să nu te lauzi înainte să atingi acel scop, să nu mai zici nimănui ce doreşti până ce nu ajungi acolo!

SCORPION – Eşti măcinat de o problemă din trecut şi o tot readuci în atenţie după atâta timp. Ar fi trebuit s-o uiţi demult, pentru că nu mai are nici un rost pentru tine, dar faci ce faci şi iar vorbeşti despre vechile tale motive de suferinţă. Lasă-te condus spre viitor, lasă trecutul trist în urmă, pentru că a trece mereu on revistă acele fleacuri nu face decât să-ţi răscolească sufletul şi să te doară inutil. Există sigur o soluţie de a închide acest sipet de amintiri neplăcute, dar e o chestiune de voinţă personală: să vrei să faci tu acest lucru cu mai mult curaj. Spune adio acum!

Horoscop oferit de www.acvaria.com