Serviciul de evidenţă a persoanelor Iaşi deserveşte 565.000 de locuitori din municipiul Iaşi dar şi din 26 de comune arondate.
Până la această data, au fost primite spre soluţionare 30.313 cereri pentru eliberarea unui act de identitate sau a unei vize de reşedinţă, cu 8% mai multe decât în perioada similară a anului trecut şi cu 16% mai multe decât în 2017.
Din cele 30.313 de cereri înregistrate, 25.960 au fost pentru cărţi de identitate, 1.540 pentru cărţi de identitate provizorii şi 2.813 pentru viza de reşedinţă.
Principalele motive în baza cărora s-au eliberat noi acte de identitate au fost:
- expirarea termenului de valabilitate (45%),
- schimbarea domiciliului (22%),
- împlinirea vârstei de 14 ani (8%)
- pierdere (8%)
- alte motive (17%).
601 acte de identitate au fost eliberate, pe bază de procură specială, pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate care au obţinut actul de identitate fără a mai fi necesară prezenţa lor în ţară.
120 de acte de identitate au fost eliberate persoanelor aflate în detenţie la Penitenciarul Iaşi iar prin intermediul staţiei mobile au fost puse în legalitate 88 aflate în imposibilitatea de a se deplasa.
“Activitatea Serviciului de evidenţă este în continuă creştere raportat la ultimii ani, media lunară pentru perioada ianuarie-mai, fiind de peste 6000 de cereri. Această medie era specifică în anii din urmă doar vârfului de sezon, luna august. În plus, interesul cetăţenilor pentru exprimarea dreptului de vot s-a reflectat în numărul record de cereri din luna mai (6.724). Reamintim, că în cazul expirării termenului de valabilitate, cetăţenii pot solicita cu 6 luni înainte un nou act de identitate, în această situaţie, existând posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate.” – Marius Bodoga (Director Executiv)
În perioada de referinţă au fost înregistrate 9.807 de programări online pe site restul cererilor fiind depuse pe baza bonurilor de ordine eliberate zilnic la sediul nostru.
De la implementarea plăţii prin SMS 635 de cetăţeni au preferat acest mod de plată.