După cum bine știți, medierea reprezintă modalitatea de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.
Conform Legii 192/2006 actualizată cu modificările ulterioare, închiderea procedurii de mediere poate avea loc în mai multe moduri:
a) prin încheierea unei înțelegeri între părți, în urma soluționării conflictului;
b) prin constatarea de către mediator a eșuării medierii;
c) prin denunțarea contractului de mediere de către una dintre părți.
În cazul în care părțile au încheiat numai o înțelegere parțială, orice parte se poate adresa instanței judecătorești sau arbitrale competente.
La închiderea procedurii de mediere, mediatorul va întocmi un proces-verbal, care se semnează de către părți, personal sau prin reprezentant, și de către mediator. Părțile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.
Când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnatură privată. De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepția situațiilor în care părțile și mediatorul convin altfel.
Înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice.
Înțelegerea părților poate fi afectată, în condițiile legii, de termene și condiții.
În cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instantei de judecată pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.
Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța de judecată, după caz, putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul părților.
Mediatorul este ținut de aceste obligații și în cazul în care prin acordul de mediere se constituie, se modifică sau se stinge orice drept real imobiliar.
Această obligatie prevăzută de lege se aplică în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și de formă.
În cazul în care legea impune îndeplinirea condițiilor de publicitate, notarul public sau instanța de judecată va solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii judecătorești în Cartea Funciară.
Părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Competenta aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul, rezidența ori sediul, oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii.
Actul întocmit de notarul public, prin care se autentifică înțelegerea din acordul de mediere, are putere de titlu executoriu.
Dacă acordul se referă la o cauză succesorală și a intervenit înainte de eliberarea certificatului de moștenitor, competența aparține notarului public, conform legii.
Cererea adresată instanţei privind pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată din acordul de mediere, se taxează potrivit legii.
În orice fază a procedurii de mediere, oricare dintre părțile aflate în conflict are dreptul de a denunța contractul de mediere, încunoștințând, în scris, cealaltă parte și pe mediator.
Mediatorul ia act de denunțarea unilaterală a contractului de mediere și, în cel mult 48 de ore de la data primirii încunoștințării, întocmește un proces-verbal de închidere a procedurii de mediere.
Dacă una dintre părțile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunța contractul de mediere, mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenția reală a părții respective și, după caz, va continua sau va închide procedura medierii.
Mediator Asociația pentru Dialog în Justiție