Ludovic Orban, inregistrat cand cerea bani: Te gandesti daca poti sau imi dai un sut in fund

0
311

O inregistrare din dosarul lui Ludovic Orban arata cum deputatul i-a cerut bani unui om de afaceri, pentru finantarea campaniei sale electorale.

Politicianul i-a spus acestuia „te gandesti daca poti sau imi dai un sut in fund”, potrivit rechizitoriului transmis instantei, informeaza News.ro.

Procurorii anticoruptie sustin in documentul prin care l-au trimis in judecata pe Ludovic Orban ca deputatul cerea bani unui om de afaceri pentru a-si putea derula in bune conditii activitatile de imagine publica in perioada campaniei electorale.

„In contextul lansarii candidaturii inculpatului Orban Ludovic pentru functia de primar al municipiului Bucuresti, acesta a initiat in nume personal activitati de natura a-i asigura sprijin financiar si mediatic in timpul campaniei electorale”, noteaza anchetatorii in rechizitoriu.

Potrivit acestora cei doi s-au intalnit in luna martie, atunci Orban transmitandu-i afaceristului ca are nevoie de 50.000 de euro pentru a-si promova imaginea de candidat la Primaria Capitalei.

„Ludovic Orban a aratat ca are nevoie de suma ceruta, eventual in transe, incepand cu prima saptamana din luna aprilie (…) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri ca el pretinde putin ca nu mai e cum era pe vremuri”, se mai arata in actele anchetatorilor DNA.

Acestia mai noteaza ca „Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri sa se gandeasca daca poate sa dea banii: ‘Te gandesti daca poti sau imi dai un sut in fund‘”.

Anchetatorii mai redau in documentul citat si un fragment din discutia dintre Orban si omul de afaceri, din care reiese ca Orban acceptase primirea banilor, in transe, asa cum stabilise omul de afaceri:

Ludovic Orban: Am avut surprize si de la Antena 3 ca sar calul… de aia nu ajungi la nici o intelegere cu ei… Pai ti-am zis, pe sondajul de desemnare eu aveam 28 la suta intentie de vot, fara sa-mi fac o zi de campanie, iar Busoi, dupa toata campania lui, avea 18 la suta fara potential de crestere. La mine potentialul de crestere e mare. Eu m-am dus acum cam intre 33 si 35.

Ludovic Orban: Ma, asculta-ma; astea… le discutam sigur si mai in detaliu. Adica tu stii ca orice este util pentru Bucuresti, eu sprijin… fara…

Om de afaceri: Atuncea ti-i pregatesc in niste transe…

Ludovic Orban: Exact.

Ludovic Orban: Mi-ar trebui cam la sfarsitul saptamanii viitoare, inceputul saptamanii celelalte…

Ludovic Orban a fost trimis in judecata, marti, sub control judiciar. Deputatul si-a retras candidatura in 11 aprilie, dupa ce a fost pus sub acuzare.

Dosarul in care Orban, la data faptei prim-vicepresedinte al PNL, este acuzat de folosire a influentei in scopul obtinerii unor foloase necuvenite a fost trimis de procurorii DNA la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procurorii cer instantei ca Orban sa ramana si in timpul judecarii cauzei cu masura controlului judiciar.

In dosarul lui Orban au fost audiati la DNA, in calitate de martori, Cozmin Gusa, unul dintre actionarii principali ai Realitatea Media, si Sorin Oancea, unul dintre actionarii B1 TV.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments