Ce proiecte, dar și provocări au cei doi conducători de instituții de spectacole, citiți în rândurile ce urmerază.
Ioan Holban: ”Și anul trecut, și acum doi ani, am ieșit pe locul întâi la numărul de bilete vândute – aproximativ 60.000 de bilete plătite pe stagiune”.
Andrei Apreotesei: ”Suntem o instituție a poporului, o instituție ce se adresează tuturor, și cred că ne completăm cu celelalte instituții de cultură sau de spectacole din Iași”.
1. Cum se împacă funcția de director cu meseria de bază?
Ioan Holban: Eu am o pasiune de bază. Nu-i pot spune meserie, pentru că în nomenclatorul meseriilor din România nu există meseria de scriitor. Acolo este doar scriitor de vagoane. Așadar, nu este o meserie, ci o pasiune, dar se împacă foarte bine cele două statute. Înainte de 1990, eu am lucrat timp de 10 ani la Institutul Philippide, ca filolog, și apoi am fost redactor-șef la ”Cronica”, apoi director general al Teatrul Național Vasile Alecsandri, și acum director la ”Luceafărul”. Am știut să-mi gestionez timpul foarte bine, astfel încât nu mi-am uitat nici îndatoririle pe care le am în fișa postului de director, nici să-mi afecteze timpul de lectură, de scris, care pentru mine este esențial. Dimineața este a teatrului, iar după-amiaza, seara și noaptea, sunt ale cărților.
Andrei Apreotesei: Nu prea se mai împacă, pentru că, în ultima perioadă, una (cea de director, n.r.) a absorbit-o pe cealaltă (tenor, n.r.), și de aceea am rărit spre deloc spectacolele la Operă, din păcate. Doamna Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Române, a fost foarte drăguță și m-a invitat în continuare, dar nu am mai apucat să fac lucrul acesta. Pe de o parte, e bine, pentru că mă pot concentra foarte bine pe funcția vremelnică de director, pe de altă parte, e mai puțin bine, pentru că postura de solist de operă îți oferă foarte multe satisfacții și frumusețe. Te face să te transpui în personaj.
2. Care sunt proiectele de succes ale instituției?
Ioan Holban: Nu trebuie să fac o ierarhizare acum, dar de succes sunt premierele, pentru că pe toate le vreau de succes. Orice premieră este ca o aventură, dar nu mi s-au întâmplat lucruri rele. În al doilea rând sunt cele două festivaluri – ”Hai la teatru”, dedicat elevilor din tot județul, și Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr care au, fiecare, mai mult de 10 ediții. Și aș mai pune aici și turneele în străinătate pe care le face Teatrul Luceafărul începând din luna aprilie până la sfârșitul lunii iunie. În fiecare an facem turneu în Basarabia profundă – adică în mai multe orașe. Mai mergem și în Occident – Spania, Portugalia, Italia, Anglia, la comunitățile de români, și asta o facem de şase ani. ”Capra cu trei iezi” și ”Hansel și Gretel” au circulat toată Europa și în limba spaniolă, și în limba engleză, și în italiană.
Andrei Apreotesei: Din punct de vedere administrativ ar fi două: redobândirea, după mai bine de 70 de ani a Înaltului patronaj al Casei Regale, cel de-al doilea fiind ”înaintarea în grad” a Ateneului la rangul de Ateneu Național. În ceea ce privește planul artistic, trupa de actori este cea mai importantă achiziție și doar cu ei putem face toate evenimentele frumoase în ceea ce privește arta dramatică. Înființarea primului cinematograf de stat de după 1989 în Iași la Ateneu cu siguranță a fost un succes, un proiect bun, un exemplu de bună practică. Am ajuns anul trecut să avem în jur de 16.000 de plătitori de bilete, cam 20.000 de spectatori.
3. În ce măsură v-au afectat încasările faptul că publicul țintă se îndreaptă către cealaltă instituție?
Ioan Holban: Nu avem nicio problemă cu activitatea Ateneului din punctul acesta de vedere, noi avem publicul nostru, fidelizat. E posibil să fie copii care merg și la Ateneu să vadă spectacole, însă nu am niciun fel de emoție din cauza asta, nu simt activitatea Ateneului ca pe-o concurență. De altfel, ca o dovadă a ceea ce am afirmat, pot să vă spun că noi solicităm la UNITER scorul anual. Și anul trecut, și acum doi ani, am ieșit pe locul întâi la numărul de bilete vândute – aproximativ 60.000 de bilete plătite pe stagiune, la care se adaugă circa 8.000 de copii care primesc abonamente gratuite.
Andrei Apreotesei: Nu ne afectează în niciun fel, ba dimpotrivă, noi îi încurajăm să meargă și la Teatrul Luceafărul, și către Operă, și către Filarmonică; nu suntem o instituție exclusivistă. Suntem o instituție a poporului, o instituție ce se adresează tuturor, și cred că ne completăm cu celelalte instituții de cultură sau de spectacole din Iași.
4. Ce activități dedicate copiilor și tinerilor aveți?
Ioan Holban: Toate activitățile sunt dedicate lor. Noi nu avem activități în plus față de spectacole.
Andrei Apreotesei: În fiecare sâmbătă și duminică avem spectacole și filme, inclusiv 3D, pentru cei mici. Cel puțin de două ori pe an, adică de 1 iunie și 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, avem premiere. Avem și zece cursuri artistice care se desfășoară la Ateneu, fie că vorbim de canto, fie că vorbim de studierea unui instrument muzical – pian, chitară, flaut, vioară, tobe, fie că vorbim de dansuri – balet, dansuri populare, dansuri de societate. Peste 100 și ceva de îngerași sunt înscriși la cursurile noastre în fiecare lună. Avem foarte multe activități after-school și, în fiecare zi de la ora 13.30 până la 16.30, aproximativ 200 de copii participă la aceste activități de after-school în toate cele 4 săli ale noastre.
5. Ce instituții de presă din străinătate au prezentat activitatea instituției?
Ioan Holban: Foarte multe. Ultima care a prezentat activitatea teatrului este o revistă din China. Nu știu cum să îi pronunț numele, dar trupa care a fost în turneu la Xi An mi-a adus revista. Mi se spune că este un articol foarte elogios despre noi. Trebuie să îi cred pe cuvânt – eu nu știu limba chineză… În afară de asta, sunt publicații din Austria, Germania, Franța, Italia, dar nu numai atât. Ceea ce îmi place mie foarte mult, în afară de presă, sunt ecourile de pe Facebook după ce am fost noi acolo. Gandiți-vă că am jucat în Italia sau Spania în săli cu câte 1.000 de copii. Ieșeau mamele cu copii de acolo și le spuneau: ”Ăștia sunt din a doua țară a ta…”.
Andrei Apreotesei: Noi ne bucurăm de o activitate foarte frumoasă alături de Diaspora Românească, dar nu cred că a fost orășel sau spațiu cultural din exterior în care Ateneul să treacă și să nu lase o amprentă frumoasă, fie că vorbim de Odessa, Paris sau Viena. Au scris despre noi și ziare online, și toate acestea ne onorează, și cred că ar fi destul de incorect și poate chiar un pic nepoliticos din partea noastră să îi amintim pe unii sau pe alții.
6. Care a fost cel mai frumos moment din cariera de director?
Ioan Holban: Sunt foarte multe momente frumoase, dar îndeosebi premierele. De pildă deschiderea Festivalului Avram Goldfaden la Teatrul Național, din 2002, când am reușit să aduc în Iași oameni de presă de la New York Times, și au scris atunci două pagini în ziar despre acest festival. Au venit atunci și trupe din Israel, din SUA, din Germania. Și au venit mulți oameni de mare valoare la Iași. A fost un moment foarte frumos. Iar pentru Teatrul Luceafărul, cel mai frumos moment – frumoase sunt toate – a fost atunci când am luat toate premiile la Festivalul Mondial al Artei Păpușărești din Cehia: cel mai bun spectacol, cel mai bun actor, cea mai bună scenografie, a fost ceva extraordinar.
Andrei Apreotesei: Fără doar și poate, cel mai frumos moment a fost în luna octombrie 2016, atunci când, în doar câteva luni, am reușit să restaurăm total sala de spectacole și să o redeschidem publicului. Am reușit să o aducem într-o stare de normalitate în ceea ce privește confortul, tehnica, și într-o ceremonie ce i-a avut ca protagoniști pe maestrul Florin Piersic și pe Lamia Beligan, sala de spectacole a primit numele Radu Beligan.
7. Dar cel mai greu moment?
Ioan Holban: În fiecare zi sunt momente grele. Sunt lucruri care se întâmplă dincolo de cortină. Ca o anecdotă – în 1998 făceam la Teatrul Național ”Chirița în provincie”, cu Ion Sapdaru regizor, și atunci nu erau bani deloc. Aveam nevoie de un cal pe scenă, și l-am găsit, numai că nu aveam bani să îl cumpăr. Am găsit un sponsor, un avocat care era rudă cu Petru Ciubotaru, care a plătit două milioane de lei. La vremea aceea era o sumă consistentă. L-am cumpărat, l-am numit Marcel, și l-am adus la teatru. N-am vrut să fiu de față când l-au adus la Teatru, pentru că îmi dădeau lacrimile. L-am trimis pe administrator să îl preia din curtea interioară a teatrului, dar m-am uitat pe geam. L-am văzut pe proprietarul calului, îl aducea de dârlogi, și i-a spus mângâindu-l: ”Hai, că aici o să-ți meargă mai bine decât la mine acasă”… Omul l-a vândut pentru că nu mai avea ce să îi dea de mâncare! Noi am avut grijă de el, l-am ținut într-un grajd de la Maternitatea Cuza Vodă, că aveau ei așa ceva acolo. A fost un cal răsfățat.
Andrei Apreotesei: Anul trecut a fost mai greu, pentru că a fost o tăiere drastică de buget, din motive obiective, dar destul de dureroase pentru noi, dar totodată a reprezentat și o nouă provocare pentru noi și s-a dovedit că, până la urmă, tot răul a fost spre bine, pentru că am muncit mai mult, am gestionat foarte bine banii primiți, așa că am reușit să facem și renovări, am reușit să facem recorduri de încasări, și pentru toate astea meritul este al întregii echipe, dar mai ales a spectatorilor și telespectatorilor care ne-au fost alături.
8. În ce măsură finanțările de la buget asigură funcționalitatea instituției?
Ioan Holban: Firește că funcționăm în regim minimal. Nu este o oază de prosperitate. Problema este alta: cultura, în general, a funcționat în regim de avarie de la Eminescu încoace. Niciodată, indiferent de perioadă, de guverne, n-au fost bani în cultură atât de mulți pe cât au fost visurile noastre. Aici toată lumea visează – și scriitorii, și actorii. Dar nu sunt bani. Eu am fost obișnuit să lucrez cu bugete mici, care trebuiau cârpite. Dar nu mă plâng, pentru că așa funcționează sistemul. Nu pot să stau în birou la Teatrul Luceafărul și să aștept să sune telefonul, iar cineva sa-mi spună: ”Nu vrei sa-ți dau niște bani?” Eu știu lucrul ăsta, de aceea nu pot să spun că sunt nemulțumit.
Andrei Apreotesei: Într-o măsură foarte mare, și e în regulă să fie așa. O instituție de cultură nu trebuie privită niciodată ca o societate comercială. Noi ne dorim din ce în ce mai mult să fim din ce în ce mai independenți din punct de vedere financiar, și probabil că lucrul acesta se va întâmpla atunci când vom accesa mai multe fonduri europene, în momentul când vom primi toate certificatele de instituție de cultură europeană. Acum, suntem depedenți de bugetul local în proporție de 70 la sută, pentru că nu e ușor să întreții o clădire. De fapt, avem cinci clădiri în administrare, deoarece avem în grijă și cinematografele.
9. Ce ar mai trebui făcut în instituție?
Ioan Holban: Trebuie făcute neapărat reparații curente: să înlocuim niște lucruri în sală, să facem curățenie în sală, așa încât să fie o sală cu un look nou, mai ales că în toamnă avem FITPT, și vor veni trupe de pe cinci continente, așa că nu poți să te prezinți oricum. Ar trebui schimbat acoperișul, pentru că în unele locuri s-a spart. Avem o problemă – a fost o firmă care a făcut evaluarea, dar nu a mai vrut să lucreze la noi, pentru că plăteam prea puțin în raport cu ce voiau ei. E greu și pentru că nu găsești meșteri, dar sper să găsesc.
Andrei Apreotesei: Următorul proiect foarte greu este amenajarea sălii muzeu de la demisol, sala mică de spectacole se va transforma într-o cafenea tip muzeu, și ne dorim foarte mult ca acest lucru să se întâmple până la finalul anului, dar cred că cea mai mare mulțumire și bucurie a mea ar fi ca, peste vară, să reușim să renovăm în totalitate Cinematograful Victoria, astfel încât să ne aducem și noi o mică contribuție la înfrumusețarea centrului orașului.
10. Ce ați face dacă ați fi în locul omologului dumneavoastră?
Ioan Holban: Aș face același lucru pe care îl face și el, dar în felul meu.
Andrei Apreotesei: L-aș felicita și l-aș ajuta pe directorul de la Ateneu.
