Membră a Uniunii Europene și situată la frontieră estică a alianței NATO, într-un context geopolitic în care Rusia își arată tot mai mult colții sub conducerea lui Vladimir Putin, România poate fi considerată de Moscova mai mult un “inamic” decât un “prieten”.
Cu toate acestea, ca și în cazul altor state europene, România are parte de vocile sale influente și politicieni care își preiau mesajele mai mult de la Moscova decât de la Washington sau Bruxelles, iar mulți dintre aceștia sunt imediat promovați de către canalele care propagă ideile Kremlinului.
Liviu Pleșoianu
Dacă este să urmărim elogiile primite și spațiul acordat în Sputnik, agenția oficială de propagandă a Rusiei, deputatul PSD Liviu Pleșoianu se remarcă imediat drept “campionul” detașat. Prezent de nici 3 ani pe scena mare a politicii românești, Plesoianu a fost rapid preluat de propagandă rusă și prezentat pentru mesajele sale în care „se ia tare de SUA”, „dă peste cap sistemul”, cere „anchetarea grupărilor metastatale” sau „îl face praf pe ambasadorul Klemm”.
„Pleșoianu reprezintă, fie că realizează sau nu, interesele Rusiei la București. Acționează ca un agent de influența, al cărui scop este subminarea instituțiilor din zonă de securitate”, spunea deputatul Lucian Stanciu Viziteu, membru al Comisiei SRI, despre Pleșoianu.
În plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Liviu Pleșoianu a pledat pentru o încercare de înțelegere mai bună a cetățenilor ruși, declarând că și ei sunt cetățeni cu aceleași rutine și obiceiuri ca oricare alții.
„Singurul mod prin care putem asigura o mai bună înțelegere reciprocă, o mai bună comunicare între culturile noastre (inclusiv între religiile noastre) este acela al derulării unor programe permanente în acest sens. Să luăm un singur exemplu edificator – cel al… „rușilor”. De câte ori am auzit asta: „Rușii amenință Europa”!? …Ei bine, trebuie să înțelegem că, exact în timp ce spunem sau auzim asta, zeci de milioane de ruși nu fac altceva decât să meargă la muncă, să-și crească fiicele și fiii, să-și plătească taxele, să se spele pe mâini, să-și cânte cântecele – să facă, adică, EXACT ce facem și noi! Și atunci… n-are fi mult mai benefic pentru noi toți să încercăm, măcar, să-i înțelegem mai bine? …Iar acesta este doar un caz. Putem la fel de bine să completăm spațiul cu numele oricărei alte națiuni.”, spunea Liviu Pleșoianu.
Dacă despre ruși avea doar cuvinte de laudă, în schimb, în august 2017 Pleșoianu ceruse „expulzarea ambasadorului SUA în Romania, Hans Klemm”, după ce ambasada criticase modificarile la legile justiției.
Cu un mesaj vehement împotriva politicilor Uniunii Europene, critic acerb a partnerilor strategici și a ambasadelor străine și prim-acuzator al DNA sau SRI, Pleșoianu a fost propus de către Sputnik drept premier, iar acum este împins în față pentru președinția României, candidatură pe care deputatul PSD a anunțat-o de mult timp, chiar dacă nu are susținerea partidului său.
Șerban Nicolae
Șerban Nicolae este al doilea nume din PSD care și-a anunțat candidature în alegerile prezidențiale de la finalul anului. Deși nici nu se apropie ca promovare de colegul său Liviu Pleșoianu, senatorul PSD este un alt nume pe plăcut celor care propagă mesajele rusești pentru pozițiile sale extreme de dure la adresa “statului paralel”, cât și pentru deschiderea de ataca Uniunea Europeană sau Statele Unite de fiecare dată când are ocazia.
Acesta a fost rapid preluat de Sputnik când a avut grijă să ia în derâdere tema agresiunii rusești și pericolul pe care îl reprezintă Rusia pentru regiunea din care face parte România.
”Ideea că mâine ne atacă Rusia, că ar putea să apară o stare de război, că dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat în Crimeea Rusia – domnul Putin nu are alt gând pe lumea asta decât să ocupe România…”, comenta, ironic, senatorul Șerban Nicolae.
”Bun, mă preocupă ce se întâmplă în Crimeea, mă preocupă ce se întâmplă în estul Ucrainei, dar mai tare mă preocupă ce s-a întâmplat cu românii, sub guvern ucrainean, la Cernăuți, în zona Herței, în sudul Basarabiei – și de politica de asimilare și de deznaționalizare sistematică, cu închidere de școli, cu persecuții pentru românii de acolo”, mai afirma acesta.
Pus față în față cu Plesoianu, într-un sondaj realizat de Antena 3 și distribuit de Sputnik, cei doi au scoruri diametral opuse. Șerban Nicolae nici nu poate stă aproape de colegul sau din Parlament, diferența fiind una clară în favoarea deputatului.
Trecând de cei doi parlamentari PSD, Sputnik are și propria propunere pentru președinția României cu susținerea PSD, și anume actorul și regizorul Dan Puric, un cunoscut filorus și promotor al ideilor naționaliste.
“Strategii PSD care l-au propus pe Dan Puric să fie candidatul la prezidențiale s-au gândit exact la aceste calități ale regizorului în fața cărora Iohannis nu ar avea replică. Dan Puric nu este Ponta, nu are trufia fostului candidat la prezidențiale învins de Iohannis, nu a fost implicat în politica post-decembristă, așa că nu poate fi târât în mocirla acuzațiilor. Singurul lucru care i s-ar reproșa lui Dan Puric ar fi că este prea naționalist, că își iubește țara și că nu o vrea închinată și vândută puterilor străine, ”acuzații” care i-ar servi de minune posibilului candidat.
Cei care l-au propus pe Dan Puric candidat la prezidențiale din partea PSD au intuit și, probabil, au și verificat prin măsurătorile sociologice necesare, că acesta vorbește pe sufletul poporului român și că reprezintă opusul absolut al lui Iohannis. Tocmai de aceea, o finală Iohannis-Dan Puric ar fi prima dezbatere prezidențială interesantă după multe alegeri în care românii iubitori de țară nu au avut opțiuni reale”, scrie Sputnik despre Dan Puric.
„La un moment dat, Rusia și România au fost împărțite de o ideologie diferită, dar acum suntem încă separați. Cred că dacă credem cu adevărat în creștinism, atunci trebuie să fim uniți împreună. România nu ar trebui să fie împotriva Rusiei, pentru că, dacă suntem împotriva Rusiei, distrugem un vecin, o relație cu o altă țară creștină. Dacă facem acest lucru, atunci, după părerea mea, lumea nu va avea un viitor politic. Cred că spiritul trebuie să gestioneze această lume. Cel mai bun spirit pe care îl avem acum este creștinismul și, în numele creștinismului, trebuie să fim uniți împreună. Împărțirea noastră nu este o soluție și cred că această separare a fost concepută pentru a crea un conflict artificial între noi și a dezvolta tensiuni politice. Există mulți oameni care vor profita de acest conflict, așa că trebuie să facem un efort comun pentru a ne uni și a rezista”, este una din declarațiile lui Dan Puric, de acum câțiva ani, care arată felul în care acesta vede Rusia.
In schimb, potrivit actorului, Comunitatea Europeană este „o cooperativă agricolă care nu are nimic în comun cu Europa adevărată”, iar Europa clasică, Europa culturii şi civilizaţiei, nu trebuie confundată cu acest construct, care este o falsă Europă, produsă în „laboratoarele astea demonice, marxiste”, chiar dacă sunt „pudrate cu drepturile omului şi cu democraţie”.
Preşedintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, este un alt nume vehiculat tot mai des drept un posibil candidat în alegerile prezidenţiale de la finalul lui 2019, chiar şi cu susţinerea PSD.
Ioan Aurel Pop a fost tot timpul un favorit al agenţiei de presă Sputnik, finanţată de Kremlin şi susţinătoare a manipulării şi propagandei ruseşti. Rector al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, Ioan Aurel Pop a promovat constant un discurs naţionalist.
„Veste minunată de Paști: un Mare Patriot a fost ales în fruntea științei și culturii”, scria platforma în limba română a Sputnik în ziua alegerii lui Ioan Aurel Pop ca preşedinte al Academiei.
Apoi, Sputnik i-a oferit spaţii largi pentru declaraţii profesorului şi a salutat cu mare veselie o afirmaţie critică a acestuia la adresa Uniunii Europene.
„Şi dacă îmi veţi demonstra că Uniunea Europeană e o realitate palpabilă pe care o putem vedea în timpul vieţii, atunci i-aş putea înţelege pe acei tineri care înlocuiesc idealul naţional cu idealul internaţional, ca să nu zic internaţionalist”, spunea Ioan-Aurel Pop spre fericirea Sputnik.
De asemenea, Sputnik a sărit imediat în apărarea lui Ioan Aurel Pop când istoricul Mădălin Hodor a publicat în Revista 22 un document al Securităţii în care numele acestuia apărea la capitolul colaboratori ai fostei poliţii politice a regimului comunist.
Actorul și fostul europarlamentar Mircea Diaconu este un alt nume foarte bine primit în presa apropiată Moscovei. El este prezentat ca fiind ”un om de cultură și politician rafinat, cu o experiență considerabilă – atât în Parlamentul României cât și la Bruxelles, dar și ca ministru”.
”Mircea Diaconu are notorietate uriașă, nu există controverse în trecutul său, dar poate cel mai important – este o figură perfectă pentru electoratul PSD – atât cel din zona rurală și mic urbană, cât și de cel peste 45 de ani.
Așa cum spuneam, Diaconu este un om politic experimentat, care a ajuns în cel mai înalt for european prin propriile puteri – ajutat de mass media, nu de vreun partid! – și unde, atenție, a fost singurul care a primit un ”supranume”! (…)
Concluzie: da, Mircea Diaconu este cel mai potrivit candidat pentru PSD post Dragnea, e o personalitate de prim rang, un om de cultură apărător pe plan internațional al valorilor românești și europene, e un om politic experimentat, un patriot care nu poate fi acuzat de excese și nu poate fi asociat cu grupări care nu ar corespunde mainstream-ului euro-atlantic, dar nu a avut accese negative față de est.
În plus, e un român adevărat, provenind chiar din inima românismului – Câmpulungul de Muscel, prima capitală românească, acolo unde s-a scris prima dată în română și de unde provine primul voievod și prima dinastie din istoria noastră. Poate contează asta, totuși…
Mircea Diaconu va fi susținut și de importantul electorat naționalist, nemanifestat în ultima vreme, ceea ce ar aduce un plus important – și nu poate fi o țintă a urii induse în așa zisul electorat anti-PSD. Deci, da, Mircea Diaconu poate intra fără discuție în bătălia finală la prezidențiale”, se arata intr-un articol Sputnik în care se salută avansarea ideii că Diaconu ar putea fi candidatul PSD.
Un alt nume folosit frecvent în mediul pro-Rusia este cel al lui Daniel Dragomir, fost colonel SRI, condamnat în primă instantă pentru corupție, și inițiatorul ideii Ro-Exit – ieșirea României din UE.
Printre apelativele folosite de propaganda rusă la adresa lui se numără ”intelectual independent”, ”vedeta dezbaterii”, ”omul care a avut curaj să devoaleze combinaţiile statului paralel”, iar Spunik a salutat în numeroase articole deschiderea dezbaterii de către acesta privind ieșirea României din Uniunea Europeană.
Momentan, acesta nu și-a anunțat candidature la prezidențiale, dar având în vedere ideile sale foarte intens promovate este așteptat să facă acest gest pentru a putea promova mai departe mesajele cu care s-a făcut remarcat.
Cătălin Ivan
La Gura Humorului a fost înființată recent o filială a grupării „Night Wolves”, cunoscuți drept „motocicliștii lui Putin” și folosiți de Kremlin în diverse acțiuni de propagandă. Printre cei prezenţi la eveniment s-a numărat şi fostul europarlamentar Cătălin Ivan, care a lăudat organizarea unui asemenea eveniment. (Detalii AICI)
„Eu cred că acest eveniment şi multe alte evenimente de acest gen ar trebui să aibă loc pentru ca tot mai mulţi să înţelegem că trebuie să fim uniţi, că trebuie să ne respectăm valorile naţionale, cultura, istoria şi că împreună suntem mai bogaţi, mai puternici, pentru căă suntem diverşi şi pentru că împreună înţelegem să ne respectăm unii pe alţii. (…) Ca membru al delegaţiei Uniunea Europeană – Rusia, am militat permenanet pentru un dialog firesc între UE şi Rusia. Vă spun că a existat permanent deschisă uşa dialogului din partea rusă, nu a existat din partea unora din UE. Cred că fără dialog, fără să discuţi nu ai cum să găseşti soluţii. Cel care refuză dialogul înseamnă că nu vrea să găsească soluţii la problele respective”, a spus Cătălin Ivan.
La astfel de reuniuni se face propagandă anti NATO și printre cei prezenți apar frecvent oficiali apropiați de ambasada Rusiei în România.
De altfel, fostul eurodepuat Cătălin Ivan (fost PSD, actual Prodemo), a fost prezent recent și la manifestările de la valea Uzului, unde conflictul creat artificial între români și maghiari pare a fi mai degrabă construit în laboratoarele de propagandă din Rusia.
Rusia si Europa
Desigur această este doar o mică listă de oameni care s-au remarcat în spațiul public de apropierea de Rusia și de promovare de mesaje care respectă retorică Moscovei și se află în contradicție cu direcția României pro-Vest.
Ei sunt doar o mână din numeroasele personalități pe care Rusia le poate folosi pentru a își promova ideiile în Europa. Dacă este să ne uităm pe plan european, vom vedea imediat Pegida din Germania, Frontul Național al lui Marine Le Pen, partidul premierului ungar Orban, Liga lui Salvini în Italia drept vehicule cu care Rusia menține contacte strânse cu dreapta populistă și extremistă din Europa.
De atlfel, ambasadorul rus la București, Valery Kuzmin, afirmă deschis, într-o conferința de presă, ca este normal ca Rusia să aibă legături deschise cu asemenea politicieni sau partide dacă pe canale oficiale se lovește de refuzul de dialog al guvernelor.