Trolii ruși se implică în cazul Sorina: prima dovadă. Cu ce scop?

Nu știu dacă știați, dar Sorina are grupa de sânge Bombay. De unde am aflat? De la această postare (ștearsă acum, dar distribuită în delir de diverși cetățeni pe grupuri și prin comentarii).

0
173

Ce legătură are grupa de sânge cu povestea de la Baia?

Are. Grupa de sânge și transplantul de organe sunt elementele explozive, adăugate în mix-ul de social media pentru ca mămăligă să sară în aer. E un apel la spaimele noastre cele mai adânci. Sânge. Furt de organe. Teroare.

Sunt false, firește, dar lumea le crede, căci stomacul se strânge mai repede decât se îndoiește creierul.

Le crede pentru că sunt create special, de oameni care știu tainele sufletului uman: cum să-l scoți din amorțire, cum să-l sperii și cum să-l faci să dea mai departe.

Aceste povești nu sunt inventate de amatori din Baia de Aramă – chiar dacă de acolo a pornit ideea cu transplantul. Sunt construite de profesioniști din altă parte, care nu binele fetiței îl au în cap, ci răul poporului român, care trebuie să-și consume energiile în lupte interne.

Stirea fake e in mod evident tradusa prost in limba romana, probabil cu google translate: „Vești rele din New York , fetiţa luată cu mascaţi din casa asistenţilor maternali a decedat astăzi întrun accindet rutier produs în apropiere de orașul New York, mașina tatăl-ui său adoptiv a derapat din cauza ploii pe contrasens și a fost lovită de un TIR. Tatăl ei adoptiv este în stare gravă iar Sorina a decedat pe loc din cauza impactului puternic.”

Știrea a fost postata pe un site anonim. Nu știm exact al cui e. Știm că a fost înregistrat la Moscova, anul trecut. Identitatea persoanei e secretă, din rațiuni de protecție…))) Nah, sigur e un rus de bine care vrea să facă un serviciu românilor, nu?

Mizeriile astea asta sunt distribuite în rețea, de oameni care aruncă piatra pe grupuri închise și de idioți utili care fac gratis muncă de diseminare. Pentru că și lor le e frică de ceva nedeslușit, din aer, care se leagă într-o mega-conspirație. Și dacă nu ne mișcăm repede, o să rămânem și noi fără organe. Mai multe detalii aici !

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments