Într-un loc pitoresc pe malul Nistrului, Ștefan cel Mare construiește o fortăreață medievală pentru a completa sistemul de apărare a hotarelor. Apoi, odată cu cedarea Basarabiei, autoritățile țariste preferă să-i spună Bender, denumire dată fortăreței moldovenești de către turci. Se revine la denumirea de Tighina odată cu unirea din 1918, dar după ocupația sovieticilor se revine la denumirea de Bender și așa va rămâne botezat de ruși până azi.
Cetatea Tighina a lui Ștefan cel Mare
Vadul de la Tighina începe să apară în istoriografie prin secolele IX-XI. Istoricul Vasile Spinei din Iași spune că în acele secole pe malul Nistrului ar fi existat o fortăreață autohtonă românească. Denumirea orașului și al fortăreței ar veni încă din timpul dominației cumane, secolul XI-XIII, în limba cumană Tighina ar avea sensul de ”trecătoare”. Prima atestare documentară datează de pe la 1408, din vremea lui Alexandru cel Bun, iar orașul este menționat ca punctul vamal Teagheaneachi. Ca cetate de frontieră însă începe să fie dezvoltat în timpul lui Ștefan cel Mare, care decide să creeze sistemul de apărare a hotarelor Țării Moldova. Astfel, alături de Soroca, Hotin și Cetatea Albă, Tighina devine o cetate din pământ și lemn pentru a apăra trecătorile peste Nistru de hoardele tătare.
Acest punct de apărare continuă să fie important și pe timpul lui Petru Rareș. În timpul domniei lui, sultanul Suliman I, zis Magnificul, face o expediție militară în Țara Moldovei împotriva lui Petru Rareș și intră fără luptă în Tighina. Sultanul turc transformă orașul cu încă 18 sate din jur în raioane. Vechiul nume este înlocuit cu altul nou, Bender, ceea ce înseamnă oraș fluvial. Tot Suliman I transformă fortăreața după modelul cetăților de tip bastion din Europa de Vest.
Lupta românilor pentru Tighina
Istoria cetății continuă pe parcursul următoarelor secole pentru că a fost mereu un punct strategic militar. În anul 1574, Ion Vodă cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi în 1595 și 1600 făcuse două încercări și Mihai Viteazul. În aceeași perioadă, Tighina a fost atacată și de cazacii zaporojeni. Apoi, în 1709, aici se refugiază Carol al XII-lea al Suediei, care a fost ținut ostatic de turci pentru a obține bani și a exploata în favoarea lor dificultățile politice din Europa Centrală. La 1812, Tighina ajunge să fie parte a imperiul țarist. Prin 1821, Alexandr Pușkin, aflat în exil în Basarabia, vizitează orașul și face cunoștință cu cazacul Iskra, în vârstă de 135 de ani.
Până în 1940, și în anii 1941 – 1944 Tighina a aparținut României. Spre sfârșitul anului 1917, orașul este ocupat de trupele sovietice din Bender, iar între 20-25 ianuarie 1918, trupele române conduse de lt. col. Macovescu vor duce o luptă de eliberare a Tighinei. Astfel, orașul va face parte din România Mare și denumirea preferată de turci și ruși Bender este înlocuită din nou cu Tighina.
La Tighina s-a născut președintele român Emil Constantinescu
În perioada interbelică, mai precis în 1939, la Tighina se naște președintele român Emil Constantinescu. După pactul Ribbentrop – Molotov din 1939, URSS cere României să cedeze Basarabia, iar micul Emil Constantinescu alături de tatăl și mama sa, ploieșteanca Maria Georgeta Colceag și olteanul Ion Constantinescu, ajunși ca urmare a repartizării să muncească în Basarabia, vor rămâne sub ocupația sovietică până la revenirea trupelor române în 1941. Familia Constantinescu se va refugia din Tighina în 1943, atunci când vor pleca spre județul Argeș, satul Brădetul.
Fortăreață a separatismului
După 1944 și anexarea Basarabiei de către sovietici, Tighina a fost transformată într-un centru de deznaționalizare și rusificare a moldovenilor de la sat și oraș și s-a revenit la denumirea de Bender. În 1989, din cele 15 școli nici una nu era de limbă română. Odată cu declararea independenței față de URSS în 1991, orașul Tighina, de drept, aparține Republicii Moldova. Dar din 1992, de facto, este administrată de autoritățile separatiste transnistrene susținute de Federația Rusă. Între 19 și 22 iunie 1992, are loc bătălia de la Tighina, unde participă pe de o parte poliția și forțele noii armate ale Republicii Moldova, iar de cealaltă parte garda Republicii Moldovenești Nistreene, Armata a 14-a de gardă sovietică/rusă și voluntari ruși (cazaci) și ucraineni. Bătălia s-a încheiat după intervenția trupelor armatei ruse, care erau mult superioare forțelor armate moldovene.
Astfel, fortăreața lui Ștefan cel Mare și orașul care a dat unul din președinții României, astăzi este o fortăreață separatistă și o rămășiță a URSS. În ultimii ani, cunoscând interesul crescut pentru istoria acestui oraș, administrația separatistă de la Tiraspol a început să acorde mai multă deschidere pentru turiștii care vor să ajungă la Tighina.
