Nicolae Tarcan: ”Rugby-ul a căzut destul de mult, ca toate sporturile de echipă de altfel, din cauza celor care ne conduc”.
Ioan Iftode: ”Suntem puțini antrenori, copiii la fel sunt din ce în ce mai puțini și, din această cauză, rugby-ul nu mai are continuitate”.
-
Cât de mulțumit sunteți de condițiile de antrenament?
Nicolae Tarcan: Nu extraordinar de bine, dar nu ne putem plânge. Fetele au terenul la dispoziție ori de câte ori este nevoie, sunt și condiții bune.
Ioan Iftode: Ne antrenăm pe Baza Sportivă Tepro, unde avem condiții foarte bune. Copiii au echipamente și tot ce le trebuie.
-
De ce rugby-ul nu are la fel de multă vizibilitate ca alte sporturi?
Nicolae Tarcan: Cu siguranță, e din cauza celor care ne conduc. Rugby-ul a căzut destul de mult, ca toate sporturile de echipă de altfel. Cu excepția handbalului la fete, nu mai putem vorbi de o echipă reprezentativă pentru România. Multe echipe au dispărut, și mă refer aici chiar la echipe de fotbal. Vă dați seama, echipele de rugby au dispărut și mai ușor.
Ioan Iftode: E greu de spus. În primul rând, suntem puțini antrenori, copiii la fel sunt din ce în ce mai puțini la ruygby, și, din această cauză, rugby-ul nu mai are continuitate. Acum zece ani, erau mulți antrenori, și nu se pierdeau anii de vârstă. Acum se pierd și, iată, că, dacă la grupele de copii mai sunt jucători, la seniori nu mai sunt. Nu mai ajung.
-
Ce ar trebui să se schimbe în viziunea autorităților în ceea ce privește rugby-ul și sportul ieșean în general?
Nicolae Tarcan: Oficialitățile ar trebui să înțeleagă faptul că acești copii reprezintă orașul, comunitatea, județul. Ar trebui să se îngrijească mai mult de ei. Acum, copiii au alte preocupări – telefon, internet – și, de aceea, cred că ei ar trebui motivați să vină la antrenamente.
Ioan Iftode: În primul rând ar trebui reînființată echipa de seniori, pentru că, odată ce vor termina junioratul, copiii de la CSS Unirea Iași vor fi nevoiți să aleagă cluburile din țară, aici neavând posibilitatea de a se afirma. Apoi ar mai trebui condiții de antrenament pentru celelalte echipe.
-
Are Iașul o pepinieră suficient de bine dezvoltată pentru a întreține acest sport?
Nicolae Tarcan: Iașul este o zonă propice pentru acest sport. De altfel, echipele naționale, atât la fete, cât și la băieți, au în componența lor sportivi din Iași, Pașcani. Chiar și antrenorul echipei naționale este tot de la Pașcani.
Ioan Iftode: Nu pot să spun că este sută la sută, dar o pepinieră există. Sunt grupele de copii care promit mult. De exemplu, cei de la U17 vor putea evolua mai departe în echipa de seniori, dacă aceasta se va reînființa. Dar ne confruntăm și cu o lipsă mare de antrenori. Tinerii care ies din facultate nu mai vin la rugby, abandonează. Le e mult mai ușor să stea în tribună, să fie ”antrenori” de acolo, decât în iarbă. Nu e ușor să aduni 25 de copii, să vii zi de zi la antrenament, și, în plus, munca de antrenor de rugby nu este prea bine plătită. Salariul de profesor este de 2.000 de lei.
-
Nominalizați doi-trei sportivi din Iași care au făcut performanță de-a lungul timpului.
Nicolae Tarcan: Romeo Gontineac și Marius Tincu. Acesta al doilea, antrenor al echipei naționale, este pășcănean. Nu ducem lipsă de talente. Îmi vine greu să spun că unul a fost mai bun decât celălalt, sunt ambii foarte buni.
Ioan Iftode: Lazăr Mihăiță (Clubul francez CA Saint-Étienne Loire Sud Rugby,), Marian Drenceanu (Timișoara Saracens), sunt formați la Iași. Mai este Butnariu, care acum evoluează la Steaua, sunt mulți copii care au plecat la echipe din țară și chiar și din străinătate. Necazul e că, odată plecați de la Politehnica, nu se mai întorc.
-
Poate Iașul să dea jucători la echipa națională?
Nicolae Tarcan: Din echipa de rugby fete a Iașului, majoritatea sunt și în echipa națională. De altfel, ele tocmai au câștigat Campionatul european de rugby în 7. Au jucat finala la Lisabona. Sunt foarte bune! Iar în privința echipei masculine de rugby, și aici sunt talente. Deja sunt ieșeni care joacă la Timișoara sau Steaua, ei puteau să facă cinste orșului nostru, dacă aveau susținere.
Ioan Iftode: Iașul a dat mereu jucători de echipă națională. Iașul și Moldova în general au constituit o pepinieră foarte bogată în privința aceasta. Și la băieți, echipa de rugby U17 de la CSS Unirea va merge mai departe, în liga națională. Asta se va întâmpla peste doi ani.
-
De câți bani ar fi nevoie pentru ca o echipă să funcționeze la standarde decente?
Nicolae Tarcan: În afară de Clubul Politehnica Iași, nu ne ajută nimeni cu nimic. Și aici sunt probleme financiare – au fost desființate cluburile de handbal, baschet, rugby, iar jucătorii nu au fost plătiți. Iar aceștia se judecă cu clubul pentru salariile restante. Ne descurcăm greu. Dacă am avea un ajutor din partea autorităților, ne-ar fi mai ușor.
Ioan Iftode: În primul rând jucătorii trebuie să aibă asigurate salariile. Nu avem pretenția la un buget ca la CSM București sau Timișoara, dar măcar la jumătate. Nu pot să spun că trebuie suma X. Înainte de a se desființa, echipa Politehnica Iași a terminat pe locul 5 în Superligă. Și nu am avut foarte mulți bani. Trebuie doar să existe voință din partea celor din administrația locală.
-
Care sunt diferențele între rugby-ul feminin și cel masculin?
Nicolae Tarcan: Fetele prind mai repede, sunt mai serioase, adică și băieții sunt serioși, dar fetele muncesc mai mult, își doresc mai mult. Drept dovadă, ele sunt campioane europene. Uitați-vă și la handbal, la echipa națională. Fetele fac performanță, băieții mai puțin.
Ioan Iftode: Domnul profesor Tarcan are o echipă foarte bună de rugby fete în 7. La el se vede – după 4-5 ani de muncă, au apărut roadele. Cele mai multe componente ale echipei naționale de rugby sunt din Iași. E clar că se face treabă acolo – nu că la noi nu s-ar face – dar noi avem mare lipsă de antrenori…
-
Cât de important este ca România să participe la Jocurile Olimpice de anul viitor?
Nicolae Tarcan: De când este sport olimpic, rugby-ul în 7 primește mai mulți bani. Orice jucător își dorește măcar să ajungă la Jocurile Olimpice, dacă nu să și câștige o medalie. Față de un campionat european sau mondial, jocurile olimpice înseamnă altceva, e ceva aparte. Este foarte greu să ne calificăm, deoarece vin echipe mult mai valoroase decât a noastră…
Ioan Iftode: Este foarte important. România trebuie să revină în elita rugby-ului mondial, mai ales după ultimul eșec – ratarea Campionatului Mondial din 2019 a echipei de băieți. Măcar la rugby în 7 să facem performanță.
-
Cât de dificilă este misiunea unui antrenor?
Nicolae Tarcan: La jocul de echipă, misiunea unui antrenor este cam dificilă, recunosc. Trebuie să le aduci pe toate la același nivel, să ”danseze aceeași muzică”. Fetele sunt mai pretențioase, e mai greu de lucrat cu ele. Sunt și mai sensibile. La mine a fost mai simplu pentru că le știu de când erau mici, așa că le știu mofturile.
Ioan Iftode: Este foarte dificilă mai ales atunci când nu ai finanțare, medici, kinetoterapeuți, preparator fizic. Dacă le ai pe toate astea, atunci nu e greu – antrenorul știe cu ce se mănâncă rugby-ul. Până nu demult, antrenorul la Iași era și magazioner, și cărător de apă, etc. Antrenorul trebuie să știe doar rugby și să antreneze echipa.
-
De ce v-ați orientat către rugby și nu către alt sport?
Nicolae Tarcan: Eu am început cu handbal și am terminat cu rugby. Acesta a fost destinul meu. Mi-a și plăcut, căci, dacă nu-mi plăcea, nu continuam. Am început la CSS Unirea, apoi la Metalurgica.
Ioan Iftode: Fac rugby de la vârsta de 9 ani. L-am avut profesor pe regretatul Constantin Veriveș. Ne-a luat pe toți din clasă la antrenamente. Am mers la Cupa Prietenia la București, și am fost desemnat acolo cel mai tehnic jucător, fapt care m-a făcut să fiu foarte mândru de mine. De atunci slujesc sportul acesta. Nu știu să fac altceva.
-
De ce mingea de rugby este ovală?
Nicolae Tarcan: Mingea de rugby este mai greu de controlat. Cu ea joci și cu piciorul, și cu mâna. E mai buclucașă, ca să spun așa.
Ioan Iftode: Cred că e forma pe care au gândit-o cei care au inventat acest sport – englezii. Probabil că s-au gândit să fie altfel decât la fotbal. Este singurul sport care se joacă și cu mâna, și cu piciorul.
