De aproximativ o săptămână, autoritățile ieșene sunt în alertă. Pesta porcină africană a ajuns și în județul Iași prin intermediul unui porc mistreț care a fost găsit mort în curtea unui localnic dintr-o comună din apropierea Prutului. În județul Iași sunt înregistrați 61.000 de porci în gospodării, iar în cele 12 ferme, încă 16.000 de porci. Dacă virusul se va extinde, peste 77 de mii de porci ar putea fi sacrificați.
“Pe 28 mai a fost descoperit un cadavru de porc mistreț în curtea unui cetățean din comuna Bosia. A fost adus la laborator pentru analize ca și suspiciune de pestă porcină africană, după care a fost trimis în București pentru confirmare. În momentul în care am primit confirmarea, am anunțat Prefectura Iași unde s-a întrunit comitetul local de combatere a bolilor. În urma întrunirii am întocmit un plan de măsuri pentru a încerca să stopăm pesta porcină africană. Imediat după ce am adus cadavrul la laboratorul sanitar veterinar au fost făcue dezinfecție, dezinsecție la fața locului. Am informat comunele din împrejurimi pentru a preveni și a informa toți cetățenii cu privire la apariția pestei porcine africane, iar în momentul în care observă semne de boală sau specifice bolii să anunțe imediat medicul veterinar. Nu s-au sacrificat porci în zonă, datorită faptului că virusul nu a apărut la porcul domestic, ci a apărut la cel sălbatic și este un caz sporadic”, a declarat dr. Ciobanu Gabriel, director executiv DSVSA Iași.
Vânătorii, în alertă
Autoritățile atrag atenția crescătorilor de porci. În timp ce zona comunei Bosia, unde a fost găsit mort porcul mistreț este verificată cu atenție, oamenii din gospodăriile apropiate, dar și fermierii sunt atenționați să i-a măsuri de siguranță.
“Nu au mai apărut alte semnale și nici alți porci morți. În urma întrunirii comitetului local noi am informat și toate fondurile de vânătoare, ca prin paznicii lor să facă inspecții zilnice în zona în care a fost găsit porcul mistreț pentru depistarea altor cadavre. În primul rând, pentru fermele mari, acestea trebuie să respecte toate condițiile de biosecuritate. Fermele trebuie să aibă vestiare, filtre rutiere, filtre pietonale și să fie foarte bine îngrădite. Iar cei din gospodăriile populației să nu lase porcii liberi, să nu hrănească porcii cu altă mâncare cum ar fi lăturile, decât dacă hrana provine din locuri foarte sigure și să facă tot posibilul, mai ales în zona respectivă, ca porcii domestici să nu intre în contact cu porcii sălbatici. Cei din gospodăriile populației care au porci domestici să fie foarte atenți la comportamentul animalelor. Dacă observă o lipsă de apetit, dacă observă o stare generală proastă și că animalul își schimbă comportamentul, imediat să anunțe medicul veterinar”, a mai atenţionat dr. Ciobanu Gabriel, director executiv DSVSA Iași.
Cum se manifestă pesta porcină africană
Pesta porcină africană este un virus greu de controlat. Este vorba despre o boală virală care se manifestă prin mai multe forme clinice.
„ Febra ridicată, de circa 40-42 de grade Celsius, este un semn al îmbolnăvirii porcilor cu pestă porcină africană. Animalele prezintă înroșiri ale pielii, simptom ce poate fi sesizat mai mult la porcii cu pielea deschisă. Animalele trebuie verificate la urechi, coadă, piept, vizibil fiind și pe zona abdomenului. Rugăm oamenii din gospodării să anunțe imediat medicul veterinar, în cazul în care observă modificări în comportamentul animalelor ”, a declarat dr. Gabriel Ciobanu, director executiv DSVSA Iași.