Şefa Înaltei Curţi: Am obosit. Nu mi-am dat demisia, vreau să arăt că plec când vreau eu, nu când vor alţii

0
64

Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, că renunţă să mai candideze pentru un nou mandat, argumentând că îi este dor să trăiască printre oameni cu foarte mult bun-simţ.

„Vreţi un răspuns diplomatic sau un răspuns sincer? Răspunsul diplomatic ar suna la maniera ‘am obosit’. Răspunsul sincer la modul ‘în calitate de preşedinte al ÎCCJ, din păcate, trebuie să relaţionez cu persoane din afara sistemului de justiţie şi din afara ÎCCJ. Ce am văzut, ce am trăit şi ce am simţit m-a făcut să-mi fie extrem de dor să trăiesc printre oameni obişnuiţi cu foarte mult bun-simţ, cu foarte multă onestitate şi cu mai puţină imaginaţie’. Ăsta este răspunsul sincer”, a declarat Tarcea, citată de ziare.com.

Totodată, şefa ÎCCJ a afirmat că s-a gândit şi la demisie, dar a renunţat la acest gând pentru a arăta că pleacă atunci când doreşte ea, nu când vor alţii.

„Tot asaltul la care a fost supusă Curtea Supremă m-a făcut să mă gândesc dacă merită să mai duc la capăt mandatul. Mi-am spus că da, merită să continui să arăt că plec când vreau eu, nu când vor alţii. Nu m-am gândit dacă este sau nu corect concursul pentru că decizia mea era deja luată”, a precizat Tarcea.

La ora actuală există un singur magistrat care şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Este vorba despre judecătorul Corina Corbu, care a fost însă judecată şi achitată într-un dosar de corupţie.

0 0 votes
Article Rating


SURSĂepochtimes-romania.com
Articolul precedentCompleturile de 3 de la instanța supremă, nelegal constituite – a decis CCR. Judecătorii au admis sesizarea lui Florin Iordache
Articolul următorHoroscop 5 iulie 2019
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments