E amuzant sa ne imbatranim cu FaceApp, dar ce face aplicatia cu datele noastre? Iata recomandarile specialistului

Feed-urile noastre de Facebook, Instagram si Twitter au fost invadate in ultima vreme de poze "imbatranite" cu ajutorul filtrului folosit de aplicatia FaceApp. Nu numai ca a devenit viral, ci s-a transformat intr-un challenge, adica oamenii se indeamna sa faca aceasta transformare digitala. Dar de ce a devenit atat de populara si care sunt pericolele ascunse?

0
230

FaceApp foloseste o tehnologie numita „retea neurala”, bazata pe Inteligenta Artificiala, prin care modifica digital fotografiile.

Ea contine si alte filtre, in afara de cel de imbatranire. Iti poate pune breton sau un zambet pe fata ori te poate „transforma” intr-o persoana de sex opus.

Pozele „imbatranite” au devenit de curand un fenomen in social media (doar pe Instagram, hashtagul #faceapp a fost folosit pana acum de peste 370.000 de ori) din trei motive principale:

E amuzant sa te vezi imbatranit/a;Modul in care se realizeaza imbatranirea e realist – adica iti pastreaza destule trasaturi faciale incat sa fii recognoscibil/a;E cool sa fii #trendingsi sa faci ce fac si altii.

Dar, ca orice aplicatie, FaceApp are termeni si conditii, respectiv o politica de confidentialitate, la care bine sa fim atenti putin, inainte sa decidem daca merita sa facem parte din aceasta distractie de moment.

Insa inainte de a trece la aceste detalii, mentionam ca Wireless Lab este compania care a creat-o, care are sediul in Rusia si este condusa de Yaroslav Goncharov.

Partajarea datelor utilizatorilor FaceApp

Punctul al treilea din politica de confidentialitate ofera cateva detalii despre conditiile si modul in care datele utilizatorilor pot fi partajate.

Pe scurt, FaceApp sustine ca nu partajeaza datele utilizatorilor (care includ, printre altele, cookie-uri, informatii despre logare, despre locul in care folosesti aplicatia, date de identificare a dispozitivelor, modul in care folosesti aplicatia etc.) fara ca acestia sa isi dea acordul, cu exceptia:

– companiilor care fac deja parte din grupul de firme de care apartine si FaceApp, dar si cu toate firmele care vor face pe viitor parte din grup;- unor terte parti in scopuri publicitare.

Politica de confidentialitate mai precizeaza ca FaceApp ar putea indeparta acele date care pot identifica utilizatorul si ar putea combina informatiile despre utilizator cu altele relevante, pastrandu-le totusi identitatea secreta, pentru a le partaja cu altii.

De asemenea, aplicatia partajeaza date si cu alte servicii, daca utilizatorul isi da acordul.

O alta chestiune care atrage atentia este faptul ca, in cazul vanzarii totale sau partiale a aplicatiei, toate datele despre utilizatori ar putea ajunge pe mainile cumparatorului. Totusi, cumparatorul e obligat sa pastreze aceiasi termeni si conditii.

 

Deja datele noastre se afla in mainile proprietarilor aplicatiilor pe care le folosim, asa ca intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem cu totii este: merita sa le dam informatii despre noi si celor de la FaceApp, doar ca sa ne bucuram de o distractie de moment?

Mai ales in conditiile recentelor scandaluri cu „scurgeri” de dateparole ajunse la hackeri si intelegerea modului in care unele servicii se folosesc de ceea ce facem in mediul online pentru a ne influenta opiniile politice (vezi scandalul Cambridge Analytica).

Prin urmare, l-am rugat pe Bogdan Botezatu, senior e-threat analyst la Bitdefender, sa ne faca recomandari pentru cazuri de acest fel.

Recomandarile specialistului

Desi este recomandat ca utilizatorul sa citeasca permisiunile inainte de a instala o aplicatie, experienta arata ca, dupa ce parcurge procesul de instalare, procesul de luare la cunostinta a regulilor impuse de catre dezvoltatorul aplicatiei este, de regula, o simpla formalitate parcursa prin bifarea casutei „Accept”. Frecvent, asta inseamna ca utilizatorul permite aplicatiei sa ii acceseze agenda telefonica, fotografiile, sistemul de localizare, conversatiile de pe retele de socializare, istoricul de browsing etc.

De regula, utilizatorul poate sa restrictioneze accesarea informatiilor atunci cand este vorba de aplicatii care cer acces la camera video, contacte etc, dar numai atunci cand este vorba de sistemul de operare Android 6.0 si versiuni mai recente.

In schimb, daca acele aplicatii au nevoie de acel acces pentru a-si desfasura activitatea, ele nu vor mai functiona in mod corect daca sunt restrictionate. Spre exemplu, daca o aplicatie de navigatie cere acces la GPS, iar utilizatori ii restrictioneaza accest lucru, aceasta nu va mai functiona corespunzator. In schimb, daca aceeasi aplicatie solicita acces si la camera foto sau la contul de email, utilizatorul poate restrictiona acest lucru fara a afecta functionaliatea de baza a aplicatiei.

Cata vreme o buna parte dintre aplicatiile de pe piata sunt oferite in mod gratuit, dezvoltatorii monetizeaza tocmai din valorificarea datelor colectate de la utilizatori, in special in scopuri de marketing.

In general, articolele care formeaza rubrica „Termeni si conditii” sunt corelate cu legislatia in vigoare a tarii de origine a dezvoltatorului aplicatiei, precum si cu cerintele altor furnizori de servicii sau procesatori de informatii care sunt inclusi in aplicatiile respective.

Spre exemplu, daca o aplicatie foloseste servicii de analytics (analiza de date – n.red.) dezvoltate de altcineva decat cel care a creat aplicatia, rubrica ar trebui sa contina si termenii si conditiile specifice acelui serviciu integrat.

Astfel, accesarea datelor cu caracter personal se face conform legii. Desi pot exista diferente de la un stat la altul, de regula, utilizatorul ia la cunostinta si accepta termenii si conditiile fara a le citi in mod explicit si fara a se documenta riguros cu privire la implicatiile acestora asupra datelor personale.

Dispozitivele colecteaza cantitati enorme de date (localizare, obiceiuri, stil de viata, comportament, hobby-uri, credinte, stare de sanatate etc.), care analizate individual sunt inofensive, insa corelarea acestora de catre terti poate crea un portret digital extrem de detaliat al oricarei persoane, fara ca aceasta sa constientizeze pe deplin implicatiile atunci cand descarca si foloseste aplicatia.

Desi astfel de informatii sunt colectate in general pentru a furniza oferte sau produse pe profilul utilizatorului, acestea pot fi folosite si in mod abuziv. Explozia aplicatiilor si a Internetului Lucrurilor extinde limitele supravegherii si urmaririi, lasand utilizatorii fara prea multe posibilitati sa isi personalizeze setarile legate de intimitate sau sa controleze ce se intampla cu datele personale.

Solutia de a nu folosi aplicatii sau terminale inteligente este utopica, de aceea, utilizatorii pot folosi solutii de securitate care masoara inainte si dupa instalare nivelul de indiscretie asupra datelor personale.

Astfel, utilizatorii pot lua decizii informate cu privire la folosirea in viitor a aplicatiilor instalate sau dezinstalarea acestora. De asemenea, renuntarea la aplicatiile folosite rar si foarte rar poate limita conturarea unui portret robot al utilizatorului.

Solutiile de securitate performante ofera utilizatorilor informatii detaliate cu privire la ce date personale colecteaza aplicatiile instalate, precum si de catre cine sunt colectate. Astfel, utilizatorii pot lua decizii informate cu privire la ce aplicatii pot folosi in continuare si ce aplicatii le-ar putea pune in pericol datele private”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments