Primăria Dolheşti riscă să piardă un proiect de şase milioane de euro
Primăria comunei Dolheşti a reușit în 2016 să obțină un proiect prin Programul Operaţional Capital Uman. Valoarea proiectului „NOEX – Spune Nu Excluziunii Sociale” este de aproximativ şase milioane de euro, pe resurse umane şi implică şi o comunitate de romi. Mai exact, proiectul constă în pregătirea profesională a 380 de persoane, plasarea pe piața muncii în funcție de calificare, deschiderea a unui număr de 60 de mici afaceri unde cei interesați primesc și subvenții de 25.000 de euro de proiect, organizarea de afterscholl pentru 82 de copii, activități cu familia pentru 100 de persoane, îmbunatățirea condițiilor de locuit pentru un număr de 90 de familii din comună şi organizarea unor cursuri de ucenicie. Până acum, din valoarea totală a proiectului au fost alocați și cheltuiți peste 500 de mii de euro.
„Avem un proiect finanţat pe fonduri europene, aprobat de Consiliul Local în 2016, aprobat în cofinanţarea pentru proiect care nu este foarte mare 300.000 de lei şi în prezent, consilierii locali refuză categoric aprobarea proiectului, solicită amânări. Nu există aşa ceva. Perioada de derulare este de 36 de luni iar orice amânare înseamnă decalarea activităţilor şi neîncadrarea în graficul proiectului. Motivele consilierilor cred că sunt numai de natură subiectivă şi probabil, electorală. Zilele trecute am primit o scrisoare cu semnături din rândul beneficiarilor. 200 de persoane au făcut o scrisoare deschisă către Consiliul Local, către partide, către prefect, Consiliul Judeţean Iaşi prin care arată că ei spun că au nevoie de acest proiect. Ori, consilierii spun că nu este oportun”, a explicat Gelu Iacob, primarul comunei Dolheşti.
Ulterior semnării contractului de finanţare, când bugetul proiectului a fost decis, în urma evaluării proiectului, prin HCL nr. 9 din 15.02.2019, Consiliul Local Dolheşti a aprobat cofinanţarea pentru comuna Dolheşti, liderul de proiect, şi partenerul, Şcoala Gimnazială Dolhesti. În urma acestor demersuri ale comunei Dolheşti, făcute cu participarea şi aprobarea CL Dolheşti, Ministerul a virat o sumă de prefinanţare. Aceasta a facut obiectul unei rectificări bugetare, moment în care consilierii au refuzat să aprobe această rectificare bugetară. În anul 2019, Consiliul Local Dolheşti a votat împotriva bugetului propus de primar, pe motiv că nu doresc să se cheltuiască sumele POCU, din nou, fără a decide rezilierea contractului.
„Până la urmă, nu suntem consilieri pentru noi ci pentru cetăţenii din comună şi atâta timp cât oamenii doresc lucrul acesta, trebuie să fii imparţial chiar dacă, poate, personal am altă părere. Prima etapă a achiziţiilor, noi le-am finalizat pe o parte, o parte sunt în curs de derulare, o parte urmează să le desfăşurăm. Noi am făcut două cereri de prefinanţare, de maximum 10% din valoarea proiectului, practic sumele care ne-au intrat au fost cheltuite. Ce a intrat anul acesta, avem o problemă pentru că au fost iradiate din buget şi noi figurăm cu sumele în cont, cei de la Direcţia de Finanţe nu ne acceptă bugetul. Am făcut demersuri la instituţiile statului şi nu am primit niciun răspuns deocamdată”, a mai spus primarul.
Avertizaţi de Ministerul Fondurilor Europene
De curând, Ministerul Fondurilor Europene a trimis o adresă către Primăria comunei Dolheşti prin care le solicită să respecte prevederile contractului de finanţare.
„Vă informăm că instituţia noastră, în calitate de organism intermediar desemnat pentru asigurarea monitorizării tehnice şi financiare a proiectului POCU 138 4 1 112764, beneficiar Comuna Dolheşti nu se poate pronunţa privind legalitatea sau oportunitatea deciziilor adoptate de Consiliul Local Dolheşti, care afectează în mod negativ buna implementare a proiectului în cauză prin stoparea finanţării activităţilor acestuia”, se arată în documentul oficial.
Pentru a evita stoparea finanţării, primarul a recurs la anumite strategii.
„Pe ceea ce am făcut achiziţii şi avem programe în derulare trebuie să mergem înainte iar pe contractele noi o să clarificăm şi noi după ce o să avem bugetul operaţional. El este aprobat dar este disfuncţional. Nu poate fi înregistrat la Finanţe. Noi, de trei luni, nu mai primim un leuţ de la bugetul de stat. E vorba de acele cote pe impozitul pe venit şi din TVA, dar nici nu mai putem cheltui din banii proprii din cauză că nu îi putem accesa iar din încasări… Nu putem să cheltuim bani. Ca să nu blocăm toată comuna pentru nerespectarea termenelor va trebui prin acţiuni de voluntariat să derulăm proiectul în continuare, să ne realizăm indicatorii pentru că în caz contrar, trebuie să dăm bani înapoi. Proiectul trebuie să îl ducem la sfârşit mort, copt. Sunt nişte sume astronomice. Sunt lucruri foarte grave şi cât ai cheltuit trebuie să dai înapoi”, a mai spus primarul Gelu Iacob.
Plângere penală
Lucrurile au avut un trend ascendent şi în şedinţa de consiliu din luna iunie au existat anumite propuneri din partea consilierilor locali care ar fi fost ilegale. Pe această cale, managerul de proiect a înaintat o plângere prealabilă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în care prezintă neregulile din Consiliul Local Dolheşti.
„Domnul consilier Vartolomei propune „radierea sumelor POCU” atat de la venituri cat si de la cheltuieli, sume care au fost de altfel virate de minister din luna aprilie în contul UAT Dolheşti, şi care, la data sedinţei erau fizic cheltuite parţial şi parţial în conturile UAT Dolheşti, neputând fi „radiate” conform prevederilor Legii 50 din 15.03.2019, art. 17. Astfel, sumele precizate în HCL 12 din 27.06.2019 nu sunt luate în calcul nici la venituri sau cheltuieli. Vartolomei Constantin, în timpul exercitării funcţiei de consilier local al comunei Dolheşti, a îndeplinit un act ce nu intră în atribuţiile sale şi prejudiciază grav interesele locuitorilor comunei Dolheşti, împiedicând şi exercitarea atribuţiilor mele în cadrul proiectului POCU, încălcând prevederile Legii 215/2001 a administraţiei publice locale”, a precizat în plângere managerul de proiect, Doina Platon.
Ba mai mult, în plângere este menţionat şi secretarul comunei Dolheşti, Constantin Iordarche, care în şedinţa din iunie nu ar fi precizat consilierilor faptul că acţiunea de radiere a unor sume din buget este ilegală.
„Nu le-a solicitat să îşi exercite dreptul de vot fără a-şi depăşi atribuţiile strict specificate de lege, de aprobare a bugetului. Mai mult, secretarul comunei Dolheşti a depus hotărârea emisă în urma acestor acţiuni ilegale, la Prefectură, susţinând legalitatea ei. Secretarul comunei Dolheşti nu a prezentat consilierilor art. 12 din Ordonanţa 40/23.09.2015 completat prin articolul unic din legea 11/2018, care prevede ca „Beneficiarii proiectelor finanțate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane care au încheiat contracte de finanțare cu autoritățile de management, potrivit prevederilor prezentului articol, și care nu finalizează proiectul în perioada de eligibilitate a cheltuielilor vor suporta din bugetul propriu sumele necesare finalizării proiectelor după această perioadă. Consilierilor locali le-a fost pus la dispoziţie contractul de finanţare nr.953/13.02.2018 de implementare a proiectului POCU „NOEX-Spune Nu Excluziunii Sociale”. În procesul-verbal de şedinţă nu se menţionează nicăieri că secretarul comunei ar fi precizat consilierilor consecinţele ce decurg pentru comuna Dolheşti în situaţia blocării fondurilor datorită „radierii” sumelor POCU”, a mai completat Doina Platon. În cazul în care consilierii nu vor vota bugetul în şedinţa de pe 24 iulie, Primăria Dolheşti riscă să piardă proiectul şi să achite despăgubiri de aproape 6 milioane de euro.
Contactaţi telefonic, consilierii locali din opoziţie care amână votarea proiectului nu au fost găsiţi pentru a explica situaţia.