Primarul Mihai Chirica a anunțat în ședința Consiliului Local de vineri, 26 iulie, că în curând în Iași vor fi implementate primele benzi dedicate mijloacelor de transport în comun. Singurele care vor mai avea voie să circule pe acestea vor fi mașinile de taximetrie.
„Prima zonă în care vom introduce banda unică este Nicolina – CUG. După ce primim avizul Poliției Rutiere, care cred că va veni peste câteva zile, veți vedea acest proiect implementat. Scopul nostru este ca pe strada și șoseaua Nicolina să rămână minim două benzi de circulație dedicate tuturor participanților la trafic și o bandă de circulație rezervată pentru mijoacele de transport în comun și taxiuri. Solicitarea noastră a fost inclusiv de interzicere a virajelor de stânga și de a găsi căi alternative de circulație, eventual cu sens unic. Prima astfel de variantă va fi aleea Tudor Neculai, urmând ca și pentru strada Hlincea să încercăm să găsim o soluție poate pe partea cealaltă, adică paralel cu pârâul Nicolina, pentru a nu mai fi nevoiți să trecem prin curtea supermarketului din zona Poitiers. Benzi unice vor fi și pe Splaiuri, după care pe șoseaua Păcurari. Aceasta va fi ordinea”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Propunerea municipalității privind benzile dedicate transportului public va fi însoțită de măsuri privind parcarea lângă bordură.
„Pe câteva tronsoane, în special pe sectorul de la Rond Vechi CUG până la ieșirea din municipiu, se parchează pe ambele părți la bordură. Șoferii vor trebui să înțeleagă că două benzi de circulație trebuie să rămână libere în permanență până în Podu Roș inclusiv. În Podu Roș vom institui o dirijare permanentă a circulației. Mașinile vor putea fi readuse la bordură în afara orelor de trafic. Mă refera de la ora 19.00 – 20:00 până la ora 7:00. Astfel vom putea vedea cine utilizează sau nu vehiculul, pentru că va trebui să facă o mutare zilnică. Totodată înseamnă că vehiculul mutat este activ, are ITP pentru că circulă pe domeniul public, iar proprietarul are nevoie de mașină în oraș, adică nu pleacă din țară și își mai amintește că are mașină abia în august. Tot ce nu se va mișca va fi scos pentru parcare neregulamentară și sancționat. Astfel vom căuta să menținem activ parcul auto astfel încât fiecare utilizator sau proprietar să înțeleagă că o mașină, dacă tot ocupă domeniul public, măcar să fie de folos cuiva”, a mai spus primarul.