Mulți au rămas surprinși de coerența și elocvența unor interlopi intervievați în legătură cu situația de la Caracal. Au rămas surprinși de interacțiunile lor cu presa și cu poliția. Publicul a constatat că, spre deosebire de unele organe ale legii, interlopii aveau cuvintele la ei, se etalau cu cratimele și alfabetizarea lor în fața unor autorități ce nu pot comunica coerent nici măcar la nivel de minister.
Combaterea infracționalității a ajuns o luptă cu morile de vânt, în care ineficiența sistemului este depășită doar de temeritatea ultimilor polițiști ce se încăpățânează să-și facă meseria, în ciuda tuturor obstacolelor. Autoritățile și infracționalitatea trăiesc în două realități diferite. Structural, mental, tehnologic și informațional, Poliția Română a rămas profund ancorată în secolul trecut, iar infracționalitatea evoluează odată cu timpurile. Infractorii asimilează tot ce este nou, cu o rapiditate uluitoare, pentru că infracționalitatea depinde de progres ca să poată supraviețui.
Că vorbim de trafic de droguri, contrabandă, furt de mașini sau trafic de persoane, orice mafie este ca o companie privată cu un consiliu de acționari. Este o afacere în care ești obligat să înveți, să crești și să reinvestești profit, exact ca în orice altă afacere. Acționarii nu vor lăsa niciodată firma să stagneze și nu vor accepta diminuarea unui segment de piață, așa că sunt obligați să-și modifice permanent structurile, oferta de produse, metoda de livrare și stilul de abordare. Mafia este flexibilă, depinde de piață, de percepția publicului, de conjunctura socială și economică. Mafia depinde de performanță și o răsplătește.
Polițiștii depind de salariu. Că faci zero sau o mie de arestări într-un an, o să primești același salariu. Nu te dă nimeni afară. Tot ce trebuie să faci ca să reziști în poliție este să nu deranjezi un șef care vrea aceeași liniște ca și tine. Scopul structurilor actuale nu este combaterea infracționalității. Dacă ar fi așa, i-ar recompensa pe cei care o combat cu succes și i-ar demite pe cei care nu sunt în stare. Dar realitatea românească e ușor diferită. Când n-ai făcut performanță și s-a ales praful la IPJ Olt, te mută disciplinar în conducerea IPJ Dolj. Dacă sare presa cu gura pe tine că ți-ai bătut joc de Dolj, ministerul te ține pe bară un an și te mută în conducerea IPJ Gorj. Polițistul depinde de Poliție, Poliția depinde de stat, iar statul depinde de niște analfabeți obsedați de îmbogățire, aleși din patru în patru ani, care nu pot gândi niciodată în perspective mai largi de un mandat. Este un sistem închis ermetic, divorțat de realitatea sau de nevoile mereu în schimbare ale societății românești.
Mafia e meritocrație. Dacă nu faci performanță, în mafie ajungi tăiat la gât, într-un șanț. Așa că ai tot interesul să înveți lucruri noi și să-ți racolezi o echipă cât mai performantă de la un cap la altul. Poliția e servilism și autocrație. Dacă nu faci performanță în poliție, vei ajunge un pensionar cu statul special, care va trăi mai bine decât 90% dintre pensionarii din România. Dacă tulburi apele, poliția te scuipă din rândurile ei ca pe o măsea stricată. Tot ce trebuie să faci și ești îndrumat să faci este să mergi pe burtă când se filmează. Ca în orice structură obsedată doar de propria supraviețuire, responsabilitatea se duce în jos, la cei fără putere, iar puterea o ia mereu în sus către cei fără responsabilitate. Așa se întâmplă că, într-un sistem putred până în cele mai adânci crevase ale sale, vina cade mereu pe fraieri.
Infracționalitatea secolului 21 vorbește cursiv limbajul informatic. Folosește tehnologie de ultimă generație, sisteme de comunicare și bruiaj. Este fluentă în programare și camuflaj digital. Folosește drone care zboară noaptea cu kilograme de droguri peste graniță. Folosește sisteme GPS, 4G și conectivitate wireless pentru a ține legătura în timp real cu logistica din teren. Infracționalitatea este versată în coduri și securitate digitală. Investește permanent. Ce nu are, cumpără. Ce nu știe, învață.
Nu mă miră că interlopii au ajuns să fie mai elocvenți decât polițiștii. Îi educă nevoia. Nu poți să fii idiot pentru că n-ai face bani în secolul 21. Trebuie să fii băiat deștept, să înveți, să citești, să te educi. Trebuie să înveți comunicare, psihologie, manipulare, tehnologie, logistică și economie. Viața ta depinde de asta la propriu. Orice omisiune te-ar putea aduce în spatele gratiilor. Orice greșeală tactică te-ar putea trimite într-o groapă, undeva la pădure.
Poliția Română a rămas în secolul 20. Chiar și când vrea să facă treabă, se confruntă cu un sistem care nu a fost gândit niciodată pentru performanță. Spre deosebire de mafiile care știu să comunice eficient, comunicarea interdepartamentală a autorităților e o corvoadă. Legile și protocoalele transformă cele mai banale interacțiuni într-un coșmar administrativ. Orice hârtie durează ore în șir, orice acțiune trebuie însoțită de o compunere scrisă ca la clasa a patra. Sistemele informatice sunt niște vechituri încropite de retardați informatic și digital. Programele sunt incompatibile între ele, nu au limbaj tehnic comun. Trebuie să închizi o aplicație ca să deschizi alta și, oricâte aplicații incompatibile ai avea, tot nu sunt conectate și centralizate într-o bază de date comună pentru toate structurile țării.
Poliția nu are internet când are nevoie, nu are GPS, nu are wireless, nu are acces la tehnologiile sau sistemele mult mai performante din domeniul privat. Nu are nici măcar benzină în mașini, d-apoi conectivitate mobilă la un sistem informatic lucid. Polițiștii cu dacii ruginite urmăresc infractorii cu mașini noi de sute de cai putere. Turiști de pe litoral au camere mai performante decât sistemele de supraveghere ale poliției. Mulți dintre polițiști sunt analfabeți tehnologic și informațional, pur și simplu pentru că metodele de predare, dotările și informațiile din învățământul polițienesc sunt captive în mijlocul secolului 20. E țara în care sun la bulibașa pentru că mă găsește mai repede decât STS-ul și clanul vine mai repede decât patrula poliției.
Între o poliție încremenită, uzată moral, și o infracționalitate modernă aflată mereu în evoluție, prăpastia se adâncește de la o zi la alta. Pe viața și pe banii noștri. Discrepanțele între interlopi coerenți și polițiști analfabeți funcțional devin din ce în ce mai evidente și mai revoltătoare. Sunt două sisteme fundamental diferite. Unul este analfabet, sărac. bătrân și anchilozat. iar celălalt este tânăr, flexibil și mereu dornic să-și însușească lucruri noi.
Mi se face rău când îi aud pe guvernanți că vorbesc de o nouă lege, care să vină peste altă lege, care a modificat-o pe cealaltă, și aia modificată la rândul ei de zece ori. Asta era? O lege (una bucată)? Asta e rezolvarea? Un control la transportatori? Structurile pentru siguranța cetățeanului trebuie regândite din temelii, curățate de corupție, reeducate, retehnologizate și readuse cu picioarele pe Pământul secolului 21. Chiar dacă am avea legile perfecte, le-am pune în brațele unor grofi care transpiră când se semnează și ordonă unor subordonați rupți în cur care nu știu, nu pot și nu au cu ce.
Aș îndrăzni să spun că România lui 2019 se regăsește în criza infracționalității în care se afla Italia anilor 1990-2000. Un sistem complet acaparat de mafie care înțepenise și murise pe locul unde ar fi trebuit să fie poliția și justiția. Asta se întâmplă când infractorii sunt mai inteligenți și mai dotați decât polițiștii – biruiesc și înlocuiesc sistemul. Asta se întâmplă când votăm corupți în speranța că ne vor da și nouă ceva. Dacă nu vrem să înceapă și la noi execuțiile de procurori în plină stradă, trebuie acționat acum. Ne apropiem vertiginos de paroxismul corupției. Legile au fost mutilate deja. Urmează asasinatele de judecători sau de polițiști cinstiți și disparițiile ultimilor idealiști care vor să repare sistemul din interior.
