Un cod galben de caniculă va fi în vigoare până marți, în zonele de câmpie și podiș. Astfel, temperaturile vor ajunge la 38 de grade Celsius, iar în anumite regiuni vor fi nopți tropicale.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valul de căldură va persista şi se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) şi marţi (13 august) în toate zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, conform News.ro.
Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, mai ridicate până spre 37 – 38 de grade, duminică (11 august) în sud-vestul ţării, iar luni (12 august) şi marţi (13 august) în vest, nord-vest şi local în sud.
Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale (temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade).