Părintele stareț Euharist Micu, îngerul care vindecă sufletele oamenilor

În anul 2002, monahul Euharist Micu a fost hirotonit ieromonah și numit stareț al Mănăstirii Bujoreni. Locaşul de cult, aflat la aproape 20 de kilometri de Bârlad, este asaltat astăzi de creştini din toate colţurile ţării. Motivul? Au nevoie de cuvintele preotului Euharist Micu, cuvinte care îţi ung sufletul şi însănătoşesc degrabă trupul. Niciun creştin nu pleacă de la Mănăstirea Bujoreni nespovedit şi împărtăşit. Asta pentru că „însănătoșirea omului începe din spovedanie”, explică stareţul Euharist Micu.

0
5381

Într-un loc parcă desprins din rai, părintele stareț, protosinghel Euharist Micu face minuni în viața oricărui creștin care trece pragul Mănăstirii Bujoreni, de lângă Bârlad. De 17 ani, monahul Euharist a renunțat la orice și şi-a dedicat viața lui Dumnezeu și oamenilor care au căutat ajutor. Iar toți cei care ajung la Mănăstirea Bujoreni reușesc să își rezolve problemele și pleacă liniștiți, spovediți și împărtășiți.

 

Părintele care face minuni la Mănăstirea Bujoreni

 A absolvit Academia de Studii Economice din București și a renunțat la tot pentru a se pune în slujba lui Dumnezeu. Visul de a trăi în credință l-a avut încă din copilărie și nu a renunțat până nu și l-a îndeplinit. În anul 2002, monahul Euharist Micu a fost hirotonit ieromonah și numit stareț al Mănăstirii Bujoreni. Iar de atunci și până în zilele noatre părintele a reușit să îmbogățească așezământul istoric și să transforme mănăstirea în una dintre cele mai frumoase așezări din Moldova. De la cinci călugări, în 17 ani de muncă și credință, părintele Euharist a ajuns să aibă peste 40 de monahi.

„Acest drum l-am descoperit prin clasa a șaptea sau a opta când fratele meu mi-a citit viața Sfântului Vasile cel Mare și viața Sfântului Macarie cel Mare. Astea două vieți mi le-a citit. Și atât de mult mi-au plăcut încât atunci, în sinea mea de copil, am zis că vreau și eu să mă fac ca sfinții ăștia. Nici nu conștientizam ce înseamnă asta cu adevărat. Dar cert este că gândul de a mă face monah după ce mi-a citit viețile acelor sfinți m-a urmărit tot timpul liceului, dar și a facultății. Am făcut ASE, nu teologie. Imediat după ce am terminat ASE-ul și am dat licența am plecat. Eu cred că este o voință a lui Dumnezeu pe care o sădește omului în ființa lui și care îl urmărește permanent și omul nu cred că o să aibă vreodată pace până nu o împlinește. Și oricât ar încerca să facă altceva decât ceea ce l-a chemat Dumnezeu să facă, mă refer doar strict pe călugărie, nu va reuşi. Dacă Dumnezeu vrea să te cheme la călugărie și pune în interiorul tău acea năzuință și acea dorință de a te face călugăr, oricât ai încerca să ocolești până nu te duci la călugărie, nu ai pace. Și doar atunci simți că te împlinești, atunci când împlinești vocația sau chemarea lui Dumnezeu. Aici, la mănăstire, sunt din 2002”, a povestit părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

Grijile și munca părintelui stereț Euharist

În 17 ani de credință și rugăciune la Mănăstirea Bujoreni, părintele stareț Euharist Micu a reușit să transforme locașul într-un loc în care creștinii sunt primiți cu brațele deschise, li se servește masa, pot să rămână cazați peste noapte și se pot elibera de povara grijilor și a necazurilor.

„Doar cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu facem tot ceea ce e aici. E firesc să am și griji. Sunt griji cu toate problemele mănăstirii, în special cu problemele administrative. Mai ales că încă mai suntem cu câteva clădiri în construcție, altele care trebuiesc duse la bun sfârșit chiar dacă sunt terminate. Suntem peste 40 de monahi. E de obște și masă, tot. Toate le facem aici. Când am venit eram doar cinci. Când am făcut primul corp de chilie l-am făcut cu 14 încăperi. Rânduiala este să stăm câte doi în chilie, dar mai sunt care stau și singuri, dar niciodată începătorii. Aveam 14 chilii şi ziceam că până o să ajungem noi la 28, îmbătrânim, dar nu a fost așa. A rânduit Dumnezeu să fim mult mai mulți. Avem peste 20 de clădiri, fiecare are o destinație specială. Bucuria mea cea mai mare este atunci când fac Liturghie, când vezi oamenii că se îndreaptă, când te rogi. Astea sunt cele mai mari bucurii ale oamenilor. Sunt minuni cu grămada. Chiar să nu vrei să le vezi, tot le vezi. Doar dacă ești rău voitor și nu vrei să le recunoști, dar oricum sunt vizibile. Dar oamenii care au ochiul dohovnicesc format, aceia le văd fără probleme”, a mai spus părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

“Schitul Măgarului” – Locașul sfânt ca și un colț de Rai

La doar 20 de kilometri de Bârlad, la 5 kilometri de mers prin pădure se ascunde parcă un colț rupt din Rai. Oricine ajunge la Mănăstirea Bujoreni cunoscută și sub numele “Schitul Măgarului”, se îndrăgostește de peisajul fermecător, dar și de liniștea și credința locașului. Iar primele semne ale minunilor se simt încă de cum urci treptele mănăstirii. Cel mai căutat duhovnic, părintele Euharist Micu este cel care, chiar dacă nu l-ai anunțat că vii, îți iese în cale și te ajută să găsești puterea de la Dumnezeu necesară să treci peste toate necazurile.

„În fiecare mănăstire se întâmplă lucruri foarte frumoase, dar ca să poți să le vezi ar trebui să stai acolo. Uneori mai sunt vizibile și când vii in vizită sau cauți o odihnă spirituală, vrei rezolvarea unei probleme cu care te confrunți la un moment dat. Lucruri frumoase într-o mănăstire se văd în momentul în care îți asumi viața de mănăstire. Din exterior, îmi aduc aminte când mergeam și eu în pelerinaje, mă fascina cel mai mult spiritualitatea locului, fiecare mănăstire avea o spiritualitate cu totul aparte. Felul în care se cânta la slujbă, felul cum se țineau slujbele, felul cum vorbeau părinții cu tine, felul cum te întâmpinau. Cum se petrecea viața de mănăstire văzută din afară era pur și simplu o fascinație, era o minune. Dar de când ești în mănăstire și îți asumi viața de călugărie, lucrurile capătă o cu totul și cu totul altă frumusețe datorită faptului că tot ceea ce vedeai înainte în exterior, că doar în exterior poți să vezi, începe să te pătrundă în interior și să schimbe interiorul tău. Și făcându-ți interiorul frumos atunci te apropii de Dumnezeu, lucrând la interiorul tău, curățindu-l și îmbogățindu-l cu har, atunci într-adevăr începi să te apropii de Dumnezeu. Toate vin de la Dumnezeu, la cât de mult îl caută omul pe Dumnezeu. Gândiți-vă că se duceau înainte sfinții, când mai citim din viețile sfinților, se duceau în locuri nu tocmai curate, iar de cele mai multe ori erau bântuite de tot felul de fiare sălbatice, iar uneori chiar cuiburi de draci și unde stau ăștia nu poți spune că e loc curat, e necurat. Dar sfinții, cu puterea lui Dumnezeu, au izgonit pe toate și au făcut acolo oaze de spiritualitate. Dar asta datorită faptului că cel care le-a lucrat pe toate a fost Dumnezeu prin intermediul omului, căci doar Dumnezeu putea să facă lucrurile acelea, nu oamenii”, a mai spus părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

„Însănătoșirea omului începe din spovedanie”

De la Mănăstirea Bujoreni este aproape imposibil să pleci fără a fi spovedit și împărtășit. Părintele stareț Euharist este cel care reușește să vindece sufletul oricărui creștin aflat în suferință.

„Însănătoșirea omului începe din spovedanie. Este punctul cheie în care omul începe să se însănătoșească și asta am văzut-o chiar și vorbind despre însănătoșirea trupească. Pentru că foarte mulți oameni bolnavi, după ce epuizează toate resursele de a se vindeca, chiar și cele medicale dau fuga la biserică. Și e normal că atunci când ești în fața imposibilului, cine poate să te ajute să rezolvi imposibilul decât Dumnezeu?! Și dăm fuga la biserică și primul pas pe care îl fac este spoveditul. Și după ce se spovedesc de fapte trec bolile trupești și începe însănătoșirea. Şi asta datorită faptului că omul începe să își regăsească sensul și echilibru interior. Asta, în mod direct, atrage după el și însănătoșirea trupească. Dacă ar fi să vorbim de un început, oamenii trebuie să înceapă prin a se spovedi și după aceea să aibă permanent rugăciunea cu ei și împărtășirea care e obligatorie. Mi-l aduc pe Dumnezeu în casa mea, dacă mi-l aduc pe Dumnezeu în casa mea nu poate să fie decât bine, nu poate să fie rău”, a mai explicat părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

Cum trebuie să ne rugăm

Indiferent de problemele pe care le ai, supărări sau necazuri, rugăciunile părintelui stareț Euharist fac minuni. Tot ceea ce trebuie să faci este să crezi cu adevărat în Dumnezeu și să înveți să te rogi.

„Trebuie să te rogi fără să te îndoiești. În primul rând nu trebuie să te îndoiești de rugăciune atunci când te rogi și în al doilea rând trebuie să știi că Dumnezeu e pentru tine și ascultă rugăciunea și nu e un Dumnezeu care să te amâne, care să zică stai că te ajut sau nu te ajut, care să spună că nu știu ce păcate ai făcut și pentru asta mai amân să îți răspund sau ceva. E un Dumnezeu extrem de iubitor, noi de fapt trebuie sa conștientizăm cine suntem și bineînțeles să lepădăm răul de noi dacă vrem să ne asculte Dumnezeu. Nu poți să te duci la Dumnezeu cu inima plină de răutate sau de invidie față de cineva și totuși să vrei să ți se întâmple să te ajute pentru că e incorectitudine. Tot ce e aici e făcut de noi și nu mă refer la clădiri, că astea sunt ziduri pe care le pot face oricine. La mine, cele mai mari minuni care se produc în Bujoreni sunt de fapt viețuitorii mănăstirii și oamenii care vin la mănăstire și mai ales cei care își schimbă stilul de viață și viața. Astea mi se par cele mai mari minuni”, a mai spus părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

Oameni din toată țara vin la Mănăstirea Bujoreni

La Mănăstirea Bujoreni ajung oameni de pretutindeni, iar astfel minunile locașului sfânt ajung în toate colţurile ţării. Chiar și așa părintele stareț Euharist îndeamnă pe toți creștinii să se roage nu doar atunci când au probleme și necazuri.

„Oamenii, de obicei când dau de greu, fug la Dumnezeu. Și sunt mulți care dau de greu în ziua de astăzi și mulți vin la mănăstire. Cred că oamenii ar trebui să zăbovească mai mult la rugăciune pentru a se putea redescoperi, pentru că fără Dumnezeu ești într-o dezorientare totală, nu știi nici de unde vii și nici încotro să te duci, iar viața își pierde ușor sensul. Și la câtă lipsă de spiritualitate, lipsă de modele sunt în ziua de astăzi este foarte ușor să pici în capcanele ăstora negri. Neavând un discernământ, neavând o călăuză în viața ta nu știi încotro te îndrepți. Drumul vieții, doar Hristos poate să ni-l arate, doar El a mers pentru totdeauna, pentru fiecare, de la început până la sfârșit. Dacă omul nu își i-a o călăuză, dacă nu își i-a un îndrumător, mai devreme sau mai târziu sigur se va rătăci, poticni și sigur va da de probleme destul de serioase. Oamenii s-au îndepărtat și s-a împuținat și mai mult trăirea lui Dumnezeu în lume. Și chiar și în viața de mănăstire, nu mai sunt mănăstirile pe care le întâlnim noi în paterice, acele trăiri înalte cu stări de rugăciuni înalte, cu stări contemplative. Oarecum este și firesc, deja sfinții chiar din primele veacuri ne-au avertizat că mai spre sfârșit lucrurile nu o să mai stea cum erau la început și lucrarea oamenilor nu o să mai fie cea care au avut-o ei, care au împlinit toate poruncile lui Dumnezeu și că majoritatea lucrurilor se vor accentua pe capacitatea omului de a răbda ispitele cu care se va confrunta, și în ziua de astăzi chiar sunt ispite”, a explicat părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

Părintele stareț te întâmpină întotdeauna cu zâmbetul pe buze, niciodată nu te judecă sau ceartă, ci prin pildele din cărțile sfinte reușește să te facă să înțelegi unde greșești și cum trebuie să te îndrepți. Iar rugăciunile părintelui Euharist fac minuni în viața oricărui om care ajunge la mănăstire. Cine este părintele stareț Euharist? Ne-a răspuns chiar el.

 „Un creștin. Sper să fie unul bun. Am dat răspunsul ăsta pentru că mucenicii când erau întrebați cine ești sau cum te cheamă, ăsta era singurul lor răspuns, sunt creștin, asta voiau ei să sublinieze”, a arătat părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

„Eu cred că a împlini voia lui Dumnezeu e cel mai ușor lucru, pentru că ai sprijinul lui, atâta vreme cât el voiește un lucru e clar că te ajută enorm de mult. Și dacă voința ta concordă cu voința lui Dumnezeu lucrurile sunt extrem de simple. Nouă ni se par lucrurile grele pentru faptul că nu facem ceea ce vrea Dumnezeu să facem uneori, iar alte ori facem fără a ne ruga. Nu chemăm sprijinul lui Dumnezeu în ceea ce facem, din contra ne arogăm noi puterea de a lucra sau a săvârși niște lucruri, când Dumnezeu a spus clar că fără Mine nu puteți face nimic. Și atunci, în mod obligatoriu, toate sunt un chin sau o greutate, o povară de a le împlini. Dar în momentul în care eu chem ajutorul lui Dumnezeu, toate lucrurile merg de la sine”, a precizat părintele stareț, protosinghel Euharist Micu

 

„Fără Dumnezeu nu poți să îți menții echilibrul interior. Nemenținându-ți echilibrul interior, ești pradă ușoară tuturor lucrurilor rele care se pot întâmpla în viață”, a precizat părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

 

„Fiecare creștin trebuie să știe că Dumnezeu este iubire și că descoperindu-L pe El, oamenii se pot descoperi pe ei însăși și se pot împlini pe ei însăși și doar cu ajutorul lui Dumnezeu”, a precizat părintele stareț, protosinghel Euharist Micu.

 

4.2 6 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments