În a doua jumătate a lunii august 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia CCR nr.18/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 913 din Codul de procedură civilă, astfel:
„Dispozițiile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredințat unuia dintre părinți, unui terț sau unei instituții de ocrotire printr-o hotărâre judecătorească, iar persoana care deține copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii, având un caracter de noutate în legislația procesual civilă.” specifică judecătorii CCR.
Vă reamintim că excepția a fost ridicată de Lionel Albert Claude Leon Vuillaume într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri adresate instanței pentru a dispune cu privire la efectuarea unui program de consiliere psihologică pentru minor.
Iată ce prevede articolul 913 din Codul Procedură Civilă, în legătură cu care a fost formulată excepția de neconstituționalitate:
(1) Dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2) Reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. Cererea se soluţionează de urgenţă în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispoziţiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanţă va întocmi un raport pe care îl va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art.911.
(5) Dacă şi în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi, dispoziţiile art.906 alin.(2) şi (4)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător.”
Completul judecătorilor Curții Constituționale a României a decis însă să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, motivând următoarele:
există jurisprudență a Curții Constituționale Române care atestă că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor invocate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale;
de asemenea există jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit că respectul pentru viaţa familială implică, în materia separaţiei copiilor de părinţi, obligaţia pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menţine legăturile personale, cât şi pentru a reuni copilul cu părintele său, ţinând cont de interesul superior al minorului;
trebuie atins un just echilibru între interesul superior al copilului de a rămâne în plasament şi cel al părintelui de a fi reunit cu copilul
Curtea de la Strasbourg, examinând ingerinţele în dreptul la respectarea vieţii de familie, pune în balanţă, pe de o parte, interesul copilului de a fi protejat într-o anumită situaţie care pune în pericol sănătatea şi dezvoltarea sa, iar, pe de altă parte, obiectivul de a reuni familia atunci când circumstanţele o permit. Astfel, în aprecierea sa, Curtea atribuie o importanţă deosebită interesului superior al copilului, care în funcţie de natura şi de gravitatea sa, poate să predomine asupra interesului părintelui;
Copilul nu poate fi obligat să aibă relații personale cu părintele divorțat, tocmai de aceea este necesară parcurgerea unei etape de consiliere psihologică prin care să se deceleze cu claritate opțiunea reală a copilului.
Având în vedere marea varietate de situații pe care le prezintă viața de familie, trebuie analizate circumstanțele particulare ale fiecărui caz, pentru a putea fi siguri că există un just echilibru între drepturile tuturor persoanelor implicate.
„Așadar, legiuitorul român nu a făcut decât să urmeze liniile jurisprudenței instanței de la Strabourg. Încercând să protejeze toate interesele concurente, el a dat prevalență principiului interesului superior al copilului. Copilul nu poate fi sancționat pentru că nu mai dorește să aibă relații personale cu unul dintre părinți, dar această dorință a sa este analizată cu ajutorului unui psiholog specializat capabil să deceleze opiniile reale ale minorului de atitudinile condiționate de un eventual conflict de loialitate sau de manipularea părintelui căruia i-a fost încredințat copilul.” au statuat judecătorii Curții Constituționale.
Maria Păduraru
